• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 31 August , 2023

ARTIȘTI ȘI TOPOSURI. Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare 1896-2021 (V)

După 1900, pe parcursul secolului al XX-lea, Baia Mare a traversat o dinamică evolutivă socioeconomică accelerată progresiv până în anii 1950, apoi a intrat în faza „galopantă” a acelei industrializări și urbanizări socialiste forțate susținută prin procedeele naționalizării și planificării centralizate de stat de către autoritățile puterii comuniste între 1950-1989. După 1990, resurecția postcomunistă a mecanismelor capitalismului (în varianta „modelului neoliberal”) – s-a produs, pe de o parte, prin privatizarea extensivă și efectele subsecvente ale dezindustrializării socialiste forțate, respectiv, pe de altă parte, prin ajustări ale portofoliului economico–industrial care plasează astăzi Baia Mare într-o ipostază plină de ambiguități, cu un profil identitar deocamdată neclar și lipsit de liniile perspectivice ale orizontului viitor. Transformările sectoriale petrecute în acest interval de timp (și care pot fi caracterizate prin adjective precum semnificative și/sau majore) s-au datorat acțiunilor combinate ale unor mecanisme specifice primei și, respectiv, celei de a doua revoluții industriale – pentru perioada 1900-1989 – și, respectiv, amestecului de re­mi­nis­cențe din inventarul celei de-a doua revoluții industriale cu (încă) timide/ modeste elemente proprii re­cuzitei celei de a treia re­vo­luții industriale – din 1990 încoace. Astfel, în mod firesc, orașul a cunoscut remodelări radicale. Unele cu efecte pozitive, altele cu consecințe negative.

Pentru aspectele ce ne interesează pe noi aici, este important să semnalăm faptul că evoluția demografică cvasiexplozivă ce s-a în­­registrat în intervalul 1900-2012 (1900: 11.183; 1910: 12.887; 1930: 13.904; 1948: 20.959; 1956: 35.920; 1966: 64.535; 1977: 100.992; 1992: 149.205; 2012: 123.738) a contribuit major la nuanțarea, redimensionarea și, apoi, la reașezarea straturilor constitutive ale structurii piramidei sociale urbane băimărene. Într-un asemenea context în care, în răstimpul petrecut din 1900 până în 2012, Baia Mare s-a „dilatat demografic” de 10 ori, se cuvine să consemnăm existența unei constante evolutive progresive (demonstrabilă socio–statistic pe temeiul seriei istorice lungi): creșterea ponderii, rolului și importanței elitelor straturilor superioare ale claselor lucrative (situate în treimea de jos a piramidei socio–demografice băimărene) și, respectiv, a „intelighenției” salariate și antreprenoriale din straturile clasei de mijloc (activă de­o­potrivă în sectoarele public și privat și situată în treimea de mijloc a piramidei socio–demografice băimărene): exponenți ai profesiunilor liberale (în sferele juridică, medicală, artistică, jurnalistică, economică), membrii ai patronatului/ leadership-ului entităților economice industrial–agricole și de servicii (de nivel mic și mijlociu), funcționărimea aparatului birocratic de stat, diriguitori ai ad­mi­nis­tra­ției publice locale, educatori și, de bună seamă, înșiși artiști plastici/ vizuali.
 

La vremea sezoanelor de vară ale colonizărilor Școlii Hollósy (1896-1901), distribuția locativă a membrilor clasei de mijloc era concentrată, în principal, în zona rezidențială cu prestigiu social din „intra muros”-ul vechii cetăți medievale. Treptat, pe măsura dezvoltării urbanistice „pe orizontală” a orașului până prin anii deceniului 1950, distribuția locativă a clasei de mijloc s-a lărgit înspre zone adiacente perimetrului central, în cvartalurile extinse „extra muros” (pe aliniamentele principalelor două căii rutiere – orientate vest/ est și situate la sud, respectiv la nord de axa râului Săsar) și dezvoltate pe seama înstăpânirii arhitectonice incluzive, disciplinate și pragmatice, asupra unor porțiuni importante de arealul peisagisticii naturale băimărene. În anii de planificare urbanistică socialistă a „dezvoltării pe verticală” (1960-1989), creșterea demografică forțată și explozia edilitară (petrecută adeseori prin amenajarea invazivă gregară și desfigurantă a altor porțiuni din arealul peisagistic natural), au provocat și la Baia Mare cunoscutul proces de mixare a structurilor social-profesionale; dar după 1970 s-a manifestat (mai mult sau mai puțin discret) un constant și progresiv proces de „recucerire locativă” a zonelor re­­zi­dențiale de prestigiu social istoric de către elite ale componentelor clasiale mijlocii. Pre­lun­gindu-se și din 1990 încoace, acest proces de recâștigare a habitatului și a statusului social legitimator de către recent „reconstituita” (și re­configurata) clasă de mijloc se manifestă tot mai energic la Baia Mare, în pandant cu alte extinderi edilitar–urbanistice care configurează zone rezidențiale/ cvartaluri suburbane noi, realizate (preferențial) „pe orizontală” cu soluții constructive și arhitectonice amestecate (când creative, când redundante) și prin prelevarea (rareori armonioasă ambiental) de alte porțiuni din peisagistica naturală situate, de data aceasta, preponderent pe coastele dealurilor băimărene.
De pe pozițiile de pondere și influență socială, potență financiară, competențe decizionale și capabilități intelectual–culturale (distribuite altminteri extrem de inegal la nivelul individual al „actorilor” scenei sociale băimărene), elitele mai sus evocatei „in­te­li­ghen­ției” salariate și antreprenoriale din straturile clasei de mijloc au impus „middle class”-ul local în postura de principal partener socioeconomic și cultural al comunității artistice băimărene pe parcursul derulării, timp de peste un secol și un sfert, a proceselor de întemeiere, cristalizare, consolidare, dezvoltare și diversificare a Centrului Artistic Baia Mare. Atenția, interesele și acțiunile interactive ale acestor elite s-au concentrat, în principal, asupra colonismului artistic permanent (artiști cu rezidențe permanente și/sau de durată semnificativ de lungă), ele generând alte câteva consecințe majore în modelarea configurației și particularităților fenomenului artistic de la Baia Mare:
• au favorizat condițiile juridice și logistice pentru „indigenizarea” la Baia Mare pe baze stabile (locative și creative), pentru durate mai scurte (2-3 ani), medii (4-6), lungi (7-10 ani) și definitive, a unui număr semnificativ de artiști „halogeni” (peste 200) care au devenit componenta „din afară” a colonismului băimărean permanent: coloniștii rezidenți;
• au stimulat formarea și dezvoltarea resursei umane creative de proveniență internă („indigenă”) prin intermediul instituțiilor locale de învățământ artistic, resursă din care o parte s-a stabilizat la Baia Mare transformându-se în componenta „din interior” (propriu-zis băimăreană) a colonismului artistic permanent (peste 400), iar o altă parte – câtuși de puțin neglijabilă (mai bine de 200) a „emigrat” în diaspore națională și internațională;
• au contribuit decisiv la asigurarea succesului „grefei culturale” de import generată de sezoanele băimărene ale colonizării Școlii Hollósy și, apoi, la așezarea pe fundamente permanente a funcționării comunității creative artistice și a întregului fenomen artistic băimărean pe care această funcționare a generat-o într-un secol și aproape un sfert;
• au impulsionat (cu grade variabile de succes) funcționarea colonismului temporar;
• au patronat asimilarea/ integrarea ansamblului colectivității artistice băimărene în corpusul social al comunității urbane băimărene și au generat încorporarea de facto a profesiei de artist plastic în straturile socioprofesionale ale high class-ului băimărean;
• au asigurat edificarea și funcționarea structurile insti­tu­țio­nale proprii ale Centrului Artistic Baia Mare;
• au reprezentat principalii comanditari și achizitori locali ai pro­ducțiilor artistice introduse în piața bunurilor simbolice de artiștii băimăreni. Pe acest temei a apărut și s-a dezvoltat la Baia Mare colecționismul artistic.

„ORAȘUL PICTORILORˮ. De prin anii deceniului 1920 încoace, conștiința individuală şi colectivă a unui numeros public din ţară şi din străinătate şi-a fixat reprezentarea mentală a oraşului Baia Mare prin intermediul imaginii de „oraş al pictorilor”. Configurarea unei asemenea imagini simbolice, întemeiată pe rezistența în timp, vreme de peste un secol, a comunității artistice băimărene precum și pe capacitatea acestei comunități de a se „reinventa” ciclic prin adecvarea la/ și asumarea creativă de noi și noi modele estetice propuse în câmpul in­ter­na­ționalizat al bunurilor sim­­bolice, sunt rezultatul unui proces evolutiv îndelungat și complex. Prin efectele produse pe parcursul desfășurării acestui proces evolutiv, mișcarea artistică de la Baia Mare s-a fundamentat, treptat, pe structurile permanentizate ale unor instituții locale specializate, instituții ale căror linii de continuitate în funcționare urcă pe firul propriei istorii şi leagă contemporaneitatea actuală de actul întemeietor realizat, în 1896, de Simon Hollósy dimpreună cu studenții și artiștii afiliați cosmopolitei sale Școli particulare de pictură – instituție de învățământ artistic de drept privat pe care armeanul maramureșean Simon Hollósy o înființase, încă în anul 1886, la München, în capitala bavareză a Germaniei imperiale wilhelmiene.
În 127 de ani trecuți de atunci și până astăzi, peste 4.000 de artişti plastici/ vizuali reuniți anual la Baia Mare din cele mai diverse spații culturale ale Europei (pictori, sculptori, graficieni, ce­ra­miști, designeri, scenografi etc.), au realizat un patrimoniu artistic de o bogăție şi de o diversitate remarcabile.

Prin cotațiile fixate în ultimele două decenii la bursa caselor in­ter­na­țio­nale de licitație, apoi şi prin impactul public generat de prezența tot mai consistentă a unor eșantioane de artă băimăreană în circuitele ex­po­zi­ționale interne şi europene de după 1990, semnificațiile culturale precum şi valorile comerciale de piaţă care creditează, astăzi, acest patrimoniu istoric şi contemporan, fac din arta plastică creată la Baia Mare unul dintre cele mai competitive produse de export cultural generate în România și Ungaria epocilor modernă și contemporană. Un export cultural de valori creative și obiectuale, dar şi de imagine, ale căror recunoașteri în câmpul piețelor naționale și internaționale se întemeiază pe înseşi existenţa istorică, complexitatea instituțională, activitatea dinamică şi diversitatea stilistică a producției de bunuri simbolice pe care obştea comunității artiștilor plastici/ vizuali le-a dezvoltat la Baia Mare în decursul acestor 127 de ani de neîntrerupte frământări creatoare.

Privită din această perspectivă, legitimarea identității unui centru urban şi a comunității sale civice printr-un simbol cultural situat, în cazul nostru, în câmpul artele plastice/ vizuale, reprezintă o raritate la scara întregului spațiu european. În perimetrul românesc, cazul Centrului Artistic Baia Mare are valoarea unui unicat care, de-a lungul timpului, a funcționat cu forţa şi atractivitatea unui model iniţiatic şi referenţial care a inspirat, în timp, direct sau/şi mijlocit, procese de întemeiere şi structurare a altor colonii şi şcoli artistice prin țări ale Europei Centrale şi de Răsărit precum Ungaria, Polonia, Serbia, Elveția, Germania, Ucraina etc.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.