• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 27 Octombrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 23 Ianuarie , 2013

Arhipelagul GULAG: Represiunile sovietice

După Revoluţia din 1917, Lenin decreta că orice "inamic de clasă ", chiar în absența oricărei dovezi a vreunei crime împotriva statului, nu poate fi un cetățean de încredere și nu trebuie tratat mai bine decât un criminal. Astfel că, au fost construite locuri de detenție de tipul lagărelor, ca o extensie reformată a mai vechilor lagăre de muncă, dezvoltate în Siberia ca parte a sistemului penal în Imperiul Țarist. Cele două tipuri principale au fost: "Lagărele cu scopuri speciale VCK " (особые лагеря ВЧК) și lagărele de muncă forțată (лагеря принудительных работ). Ele erau concepute pentru diferite tipuri de oameni considerați periculoși pentru stat: criminalii de drept comun, prizonierii din Războiul civil rus, pentru oficialii acuzați de corupție, sabotaj și delapidare, diferite tipuri de inamici și disidenți ca și pentru foștii aristocrați, oamenii de afaceri și foștii moşieri.

Numai că, din 1930, Gulag-ul devine o instituţie, organizată în mod oficial pe sub numele de "ULAG" prin ordinul OGPU numărul 130/63 în conformitate cu ordinul 22/248 al Sovnarkom din data de 7 aprilie același an, și a fost redenumit ca "GULAG" în noiembrie. Gulag-ul s-a dezvoltat rapid. Proiecte eșuate, recolte proaste, accidente, producția slabă, proasta planificare, toate erau atribuite corupției și sabotajului, iar cei asupra cărora se putea arunca vina puteau fi găsiți cu nemiluita. În același timp, rapida creștere a nevoii de resurse naturale și programul exploziv de industrializare cereau forță de muncă ieftină. Denunțurile, "planul" de arestări, execuțiile sumare și activitatea poliției secrete au devenit larg răspândite.

 

Cea mai simplă cale pentru condamnare lipsită de complicații, în cele mai multe cazuri automată, era asigurată de Articolul 58 al Codului Penal al RSFSR. Între anii 1931–32, în Gulag arau aproximativ 200.000 de prizonieri în lagăre; în 1935 - aproximativ 1 milion (inclusiv coloniile de muncă), iar după Marea Epurare din 1937, aproape 2 milioane de oameni. Prin comparație, populația de condamnați, care munceau în echipe în afara închisorilor sau în penitenciarele din SUA, a rămas constantă la un număr de câteva sute de mii de oameni.

Pe durata celui de-al doilea război mondial, populația din Gulag-uri a scăzut dramatic, datorită " eliberărilor" în masă sute de mii de prizonieri care au fost înrolați și au fost trimiși direct pe linia frontului, dar asta în principal datorită creșterii pierderilor în perioada 1942–43. După terminarea războiului, numărul de întemnițați în lagăre și în colonii a crescut din nou foarte rapid și a ajuns la un total de aproximativ 2,5 milioane de oameni la începutul deceniului șase. În timp ce unii dintre ei erau dezertori și criminali de război, au fost de asemenea întemnițați și prizonierii de război ruși și "rușii trimiși la munca forțată" în Germania care, fără excepție, au fost acuzați de trădare și "cooperare cu inamicul", (în mod formal, ei lucraseră pentru naziști). Un mare număr de civili din teritoriile sovietice căzute vremelnic sub ocupația străină, ca și din teritoriile anexate de Uniunea Sovietică după război, a fost trimis în lagăre. Nu a fost neobișnuit ca supraviețuitori ai lagărelor naziste de exterminare în masă să fie transportați direct în lagărele sovietice de muncă.

Statul a continuat să mențină Gulag-ul pentru ceva vreme după moartea lui Stalin din martie 1953. Amnistia care a urmat a fost limitată la cei care fuseseră condamnați la maxim 5 ani, de aceea cea mai mare parte a condamnaților de drept comun a fost eliberată. Eliberările de prizonierilor politici a început în 1954 și au devenit generale și au fost cuplate cu reabilitări în masă după denunțarea Stalinismului de către Nikita Hrușciov în Discursul secret de la al XX-lea Congres al Partidului Comunist al uniunii Sovietice din februarie 1956.

În mod oficial, Gulag-ul a fost închis prin ordinul 20 al MVD (ministerul sovietic de interne) din ianuarie 1960, pentru ca și MVD însuși să fie eliminat prin ordinul 44-16 al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, doar pentru a renaște sub denumirea de KGB.

Numărul total de morți din sistemul lagărelor de muncă corecțională despre care există documente pentru perioada 1934 – 1953 este de aproximativ 1.054.000, (număr care include prizonieri politici și de drept comun). Trebuie subliniat că el nu cuprinde aproximativ 800.000 de execuții ale "contrarevoluționarilor", deoarece ele erau duse la îndeplinire în afara sistemului de lagăre. Din 1932 până în 1940, cel puțin 390.000 de țarani au murit în domiciliu forțat; această cifră poate fi puțin exagerată, dar, pe de altă parte, nu include morți din perioadele de până la anul 1932, respectiv după anul 1940 sau morții dintre exilații ne-țărani. Numărul de oameni care au fost prizonieri la un moment dat este, desigur, mult mai mare, și mai trebuie spus că mulți dintre supraviețuitori au suferit leziuni fizice sau psihice definitive.

 
 
Mortalitate: 80%
 

Normele extrem de mari, violența, foamea și elementele potrivnice ale naturii erau motivele principale pentru rata înaltă a mortalității din Gulag, care atingea până la 80% din efectiv în primele luni de la deschiderea multor lagăre.

Tăiatul de copaci și mineritul erau cele mai obișnuite activități, dar și cele mai dure. În minele din Gulag, norma unei persoane putea fi de 13 tone de minereu pe zi. Nerealizarea acestei cote atrăgea după sine micșorarea rației de hrană, un cerc vicios care avea de cele mai multe ori consecințe fatale, transformând prizonierul într-o om slab și epuizat, poreclit "mierlitor" "dohodiaga" (доходяга) "mierlitor".

Prizonierii erau forțați deseori să lucreze în condiții inumane. În ciuda climei aspre, ei nu erau aproape niciodată îmbrăcați și hrăniți corespunzător, nu beneficiau de îngrijire medicală, nu li se oferea nici un mijloc de combatere a lipsei de vitamine care ducea la boli de nutriție precum scorbutul. Valoarea nutritivă a rației zilnice de hrană varia în jurul cifrei de 1.200 calorii, cea mai mare parte obținute din pâine de proastă calitate (distribuită la kilogram și denumită tain"пайка", paika). În conformitate cu prevederile Organizația Mondială a Sănătății, necesarul minim pentru muncitorii care lucrează în condiții grele este de 3.100–3.900 calorii (13.000 – 16.300 kJ) pe zi.

Administratorii furau în mod obișnuit din stocurile de produse finite pentru propriul beneficiu ca și pentru a obține favoruri de la superiori. Drept rezultat, condamnații trebuiau sa muncească și mai mult pentru a acoperi diferențele. Administratorii și oploșiții (condamnații desemnați să facă de serviciu în lagăr, precum bucătarii, brutarii, magazionerii) furau din medicamente, îmbrăcăminte și din stocurile de alimente.

În unele lagăre se practica selecția: când prizonierii se încolonau pentru plecarea în schimburi, ultimul sosit era împușcat ca să fie exemplu pentru ceilalți sau i se confisca pentru acea zi. Neîndeplinirea normelor zilnice de muncă sau refuzul de a ieși la muncă se pedepsea cu carceră, tortură sau împușcare conform art. 58 par.14 „sabotaj” sau „contrarevoluție economică”. Ca în mai toate lagărele comuniste, erau încurajate denunțul, demascarea intelectualilor și burghezilor „politici” de către deținuții de drept comun „cozi de topor” răsplătite cu mâncare în plus sau comutarea pedepsei.

Geografia represiunii

În perioada de început a Gulag-urilor, locațiile pentru lagăre erau alese în primul rând pentru scopul de a izola prizonierii. Mânăstirile retrase au fost alese în mod special locații pentru noile lagăre. Așezarea de pe Insulele Solovetsky din Marea Albă este una dintre primele și dintre cele mai faimoase, fiind fondată la scurtă vreme după Revoluția din 1918. Numele popular al insulelor, "Solovki", a intrat în argoul penitenciarelor ca un sinonim pentru lagărul de muncă în general. Acest prim lagăr a fost prezentat lumii drept un exemplu al căii noi sovietice de "reeducare a duşmanilor de clasă" și de reintegrare a lor prin muncă în societatea sovietică. La început, condamnații (dintre care o parte importantă o reprezentau intelectuali ruși, s-au bucurat de o libertate relativă (în limitele naturale ale insulelor. S-au editat reviste și ziare locale și s-a făcut și ceva cercetare științifică ( de exemplu a fost inițiată si menținută o grădină botanică locală, care din păcate s-a distrus în întregime). Până la urmă, s-a transformat într-un lagăr obișnuit de muncă. De fapt, unii istorici au susținut că Solovki a fost un lagăr-pilot.

În cadrul noii faze de concentrare în Gulag-uri a forței de muncă ieftine, s-au construit noi lagăre prin toată sfera de influență sovietică, oriunde obiectivele economice impuneau existența lor. Obiective precum Belomorkanal sau Magistrala Baikal-Amur sau construcții din marile orașe, precum tronsoane ale faimosului Metrou din Moscova și campusul Universității de Stat din Moscova, toate edificate prin muncă silnică. Multe alte proiecte din timpul industrializării forțate, a războiului șau din perioada imediat postbelică au fost realizate cu munca forțată a condamnaților, iar activitatea lagărelor Gulag-ului acopereau un domeniu mare de activitate a economiei sovietice.

Majoritatea lagărelor de muncă erau așezate în cele mai îndepărtate zone ale nord-estului siberian(cele mai cunoscute lanțuri de lagăre era Sevvostlag (Lagărele de Nord-Est) de-a lungul râului Kolîma și Norillag ca și în partea de sud-est a Uniunii Sovietice, în principal în stepele din Kazakhstan (Luglag, Steplag, Peschanlag). Acestea erau niște zone vaste și nelocuite, fără drumuri (de fapt, chiar construcția drumurilor era asigurată de condamnații din lagărele specializate în construcții de șosele), fără resurse de hrană, dar bogate în zăcăminte minerale și alte resurse naturale (precum lemnul). Totuși, lagărele erau răspândite și în restul Uniunii Sovietice, inclusiv în partea europeană a Rusiei, în Belarus și Ucraina Au mai fost câteva lagăre aflate sub controlul direct al Gulag-ului, localizate în afara Uniunii Sovietice în Cehoslovacia, Ungaria, Polonia și Mongolia.

Nu toate lagărele erau fortificate. De fapt, unele lagăre din Siberia aveau limitele marcate doar prin stâlpi. Evadările erau descurajate de condițiile naturale grele, dar și de patrulele dotate cu câini de urmărire care erau repartizate în fiecare lagăr. Până în anii ’40, triburile băștinașe ajutau deseori evadații, dar criminalii fugiți au făcut multe victime printre localnici. Aceste violențe, la care se adăugau recompensele mari, tentante, i-au făcut pe băștinași să ajute autoritățile la prinderea fugarilor. Paznicilor lagărelor li se dădeau ordine severe să-și țină prizonierii sub control prin orice mijloc. Dacă un condamnat evada de sub supravegherea unui gardian, acesta din urmă risca să fie dat afară din forțele de pază și să fie condamnat la rândul său la muncă silnică în lagăr.

În unele cazuri, echipe de condamnați erau transportate în teritorii noi, cu resurse de supraviețuire limitate și erau părăsite în pustietate. Câteodată, erau necesare câteva tentative până când un val de coloniști reușeau să supravieţuiască în sălbăticie și să termine de construit lagărul.

Zona de-a lungul râului Indigirka era cunoscută drept Gulag-ul din interiorul Gulag-ului. În satul Oymyakon (Оймякон) s-a înregistrat recordul celei mai scăzute temperaturi : −71.2 °C .

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.