• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 22 Septembrie , 2021

ADISS din Tăuții-Măgherăuș listată la Bursă

Zilele trecute, am primit la redacție un comunicat de la Bursa de Valori București.  Era o informație care ne-a atras atenția având în vedere că era vorba de o firmă din Maramureș.

„ADISS (BVB:ADISS), companie românească de inginerie înființată în 1993 în județul Maramureș și specializată în domeniul tratării și epurării apei, a debutat astăzi, 8 septembrie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB) sub simbolul bursier ADISS. Listarea a fost precedată de încheierea cu succes a unui plasament privat, prin care compania a strâns de la investitori peste 6,3 milioane de lei. Fondurile atrase din piața de capital vor susține dezvoltarea companiei prin crearea unor divizii orientate spre noile tehnologii de îmbunătățire a calității apei, precum și pentru vânzarea online de produse, pentru consolidarea po­ziției ADISS pe piața epurării și extinderea pe piața tratării apei, precum și pentru investiții în digitizarea completă a companiei. ADISS devine prima companie din domeniul tratării și epurării apei listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO”, se ara­tă în comunicatul Bursei de valori. Informația a devenit și mai inte­resantă, deoarece știam că ADISS era în insolvență.

ADISS a intrat în insolvență în urmă cu ceva ani și și-au închiriat toate halele sub denumirea de parc tehnologic. Se trăia din chirii. Nu mai era ce-a fost. Firma mara­mureșeană a lucrat în toată țara. În 2017, firma apare în buletinul insolvenței. Înainte de asta, a avut probleme. Angajații nu erau plătiți sau nu erau plătiți la timp de primăriile pentru care executau stații de tratare a apei. În 2020, conform datelor oficiale, cifra de afaceri este egală cu datoriile pe care le au. Altfel spus, cifra de afaceri este mai mică decât gradul de îndatorare. Firma este datoare la bănci, dar nu a fost executată silit, ci a intrat în insolvență, deoarece avea de încasat circa 10 milioane de lei. Drept urmare, s-a blocat financiar.

Cum intrarea în insolvență nu a adus rezolvarea situației, au intrat pe piața de capital pentru a obține lichidități.
Dar halale firmei sunt închiriate în parcul industrial realizat. Și, dacă mergi acolo, se observă o activitate bună a firmelor care au închiriat hale. De la depozit de cauciucuri, la activități productive. Prima întrebare care îți vine în min­te este: Cum poate o firmă care e în insolvență să fie listată la Bursă?
Explicația este simplă. Rolul Bursei este să atragă lichidități, bani. Vin investitori care cred în firmă și aduc capital. Proiectarea și executarea de instalații apă și cana­lizare, stații de tratare a apei nu ar fi o afacere proastă într-o țară normală.
ADISS erau și producători, făceau și proiectul, făceau și utilajele. Aveau tot felul de decantoare, de utilaje folosite la stațiile de epurare. Din păcate, România se dovedește a fi o țară care nu se află în normalitate. Dacă privești cifrele firmei ADISS.

O altă întrebare care vine rapid: Dacă această firmă realizează stații de tratare, de ce nu a realizat și stații de la Baia Mare? O  stație în care s-au băgat mulți bani europeni și care nu funcționează normal nici acum, după atâția ani de la  executare?
Întrebarea este legitimă, mai ales că s-a tot spus că trebuie să încu­rajăm capitalul românesc. Răs­punsul nu l-am primit din prima. E greu de explicat ce s-a aflat în spatele proiectului din Baia Mare. La Vital este o problemă foarte interesantă. Pe de altă parte, Vital a avut banii europeni și, probabil, a fost licitație internațională, iar ADISS, cu cifrele de afaceri existente, nu prea ar fi avut ce căuta la licitații internaționale.

ADISS este teoretic pe pierdere, dar cifrele arată o anumită bună­sta­re. Cel mai mic profit în 2008, de 72 de mii euro. Dar în 2001 au avut aproape un milion de euro profit. Practic, firma mara­mureșeană nu a fost în pierdere, ei au fost „omorâți” de platnicii pu­blici. ADISS lucra numai pentru beneficiari din zona publică. Dacă  te uiți pe situl lor, se vede unde au avut lucrări: Topoloveni, Vaslui, Timiș, Tăuții-Măgherăuș, Hunedoara, Argeș, Tulcea, Măcin, Iași, Tetarom. Cam tot ce era stații de epurare mai mici pentru orașe mici, comune, le-au făcut cei de la ADISS. În concluzie, fac stații de epurare pentru comune, orașe mici și pentru industrie. De exemplu, Tetarom este un parc industrial din Cluj, iar ADISS a făcut stația de epurare pentru tot parcul industrial.

Având în vedere listarea la Bursă, se pare că ADISS vrea să revină în această  afacere, să nu mai aibă închiriere de hale. Probabil admi­nistratorii firmei maramureșene au ținut cont și de declarațiile guvernamentale cu privire la investițiile în apă și canalizare, mai ales în zona rurală și în cea a orașelor mici. Adică, ar fi de lucru foarte mult.
ADISS speră să atragă capital, să iasă din blocajul financiar. Momentan, au peste 60 de angajați, de la 145 din perioada mai bună.
Dar să vedem cum au mers pri­mele tranzacții la Bursă. Acţiunile ADISS se tranzacţionau în prima şedinţă de tranzacționare la prețul de 1,34 de lei pe unitate, în scădere cu 10,7% față de plasamentul privat, arată datele Bursei de Valori București. Investitorii au realizat tranzacții de aproximativ 514.000 de lei. La prețul menționat, emitentul are o capitalizare de 22,8 mi­lioane de lei, potrivit calculelor rea­lizate de Ziarul Financiar. Lis­tarea a fost precedată de încheierea cu succes a unui plasament privat, prin care compania a strâns de la investitori peste 6,3 milioane de lei. Fondurile atrase din piața de capital vor susține dezvoltarea companiei prin crearea unor divizii orientate spre noile tehnologii de îmbunătățire a calității apei, precum şi pentru vânzarea online de produse, pentru consolidarea poziţiei ADISS pe piaţa epurării şi extinderea pe piaţa tratării apei, precum şi pentru investiţii în digitizarea completă a companiei.

Având în vedere că anterior plasamentului privat Cristian Raţ (cel care conduce firma) avea 99% din capitalul social, acesta ar avea în prezent o participaţie de 74%, care corespunde unei investiţii de 17,5 milioane lei, potrivit calculelor rea­lizate de ZF pe baza datelor de la Confidas.ro.  
 

  

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.