• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 11 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 10 Iulie , 2015

Vot pentru Unire la Chişinău

30 000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Chişinău au votat Unirea cu România. Din centrul Chişinăului, unioniştii au plecat pe jos, în Marşul lui Ştefan cel Mare, spre Bucureşti.

 
 

De pe tribuna amplasată în Piaţa Marii Adunări Naţionale au luat cuvântul diferite categorii sociale, de la reprezentanţi ai mişcării de eliberare naţională din 1990, la moldoveni plecaţi peste hotare sau reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Ca oaspeţi de seamă au luat cuvântul doi parlamentari din Parlamentul de la Bucureşti, care au salutat lucrările Marii Adunări Naţionale şi dorinţa legitimă a poporului nostru de a se reunifica.

 
 

Toată manifestarea se desfăşoară sub efigia lui Ştefan cel Mare: ,,Ghidaţi de memoria şi imaginea celui care a fost cel mai mare domnitor din toate timpurile, am pornit în marş spre Bucureşti. Îi chemăm alături de noi pe toţi cei din localităţile în care vom ajunge, pentru a ne face un viitor demn. Vrem ca să mergem pe jos şi să cerem fraţilor de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule preşedinte Iohannis, primiţi-ne acasă!”, a declarat Anatol Ursu, preşedintele Mişcării Civice Tinerii Moldovei, una din organizaţiile organizatoare.

 

Marşul unioniştilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Străşeni-Lozova-Călăraşi-Corneşti-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori.

 

Organizatorii invită toţi doritorii să se alăture marşului sau să vină la Prut, toate acţiunile fiind autorizate şi condiţiile necesare fiind asigurate (transport, cazare etc.). Este prima dată în istoria ultimilor ani când acţiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular.

 
 

APELUL MARII ADUNĂRI NAŢIONALE DE LA CHIŞINĂU DIN 5 IULIE 2015

 

Noi, participanţii la cea de-a patra Mare Adunare Naţională, întruniţi la Chişinău, astăzi, 5 iulie 2015,

 

LUÂND ÎN DEZBATERE situaţia politică, socială şi economică actuală, precum şi contextul internaţional;

AVÂND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru, unitatea de limbă, cultură şi istorie a tuturor românilor;

REAFIRMÂNDU-NE ATAŞAMENTUL la valorile democratice şi la adevărul istoric conţinut în documentele Marilor Adunări Naţionale din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, în Avizul privind aprecierea politico-juridică a Pactului Ribbentrop – Molotov, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 23 iunie 1990 şi în Declaraţia de la Chişinău a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale Pactul Ribbentrop – Molotov şi consecinţele sale din 28 iunie 1991;

CONSIDERÂND că adoptarea la 27 august 1991 a Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova faţă de U.R.S.S. şi recunoaşterea de către România a independenţei Republicii Moldova a fost un pas necesar în contextul istoric de la finele veacului trecut, pentru lichidarea consecinţelor dezmembrării naţionale de la 1940 şi apropierea comunităţilor din cele două state;

FIIND CONVINŞI că integrarea României în Uniunea Europeană în 2007 are o importanţă fundamentală pentru propăşirea poporului român;

MENŢIONÂND că dreptul la autodeterminare e o prerogativă a întregii naţiuni, a întregului popor;

 

DECLARĂM: realizarea dreptului la unitate naţională al românilor de pe ambele maluri ale Prutului este un deziderat care nu mai poate fi amânat. Dezbinarea naţională, aşa cum

s-a vădit în ultimele decenii, nu duce decât la risipirea mijloacelor materiale şi a energiilor spirituale, provocând imense suferinţe poporului nostru. Doar împreună putem făuri un viitor demn pentru cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului.

 
ÎNTRU REALIZAREA REUNIFICĂRII NAŢIONALE
facem apel către:
 

Toţi factorii de decizie din România şi Republica Moldova, ca, mai presus de ideologiile şi interesele de partid, să promoveze solidaritatea naţională şi să contribuie la reunirea celor două maluri ale Prutului;

parlamentele şi guvernele celor două state să constituie de urgenţă grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă şi politică a Unirii;

Preşedintele României şi Preşedintele Republicii Moldova, ministerele de externe de la Chişinău şi Bucureşti, să ia în discuţie subiectul viitorului comun al celor două state în organismele internaţionale din care fac parte Republica Moldova şi România;

Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană, parlamentele şi guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene, să sprijine acţiunile de apropiere a celor două state româneşti.

Să ne conjugăm eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Marii Uniri printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România.

 

VOTĂM în unanimitate, toţi cei prezenţi, refacerea unităţii naţionale prin unirea Republicii Moldova cu România.

 
AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!
 
 

Votat de participanţii la cea de-a patra Mare Adunare Naţională.
Chişinău, 5 iulie 2015

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.