• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 05 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 25 Mai , 2018

Visul lui Caroline Cook, acela de a închide toate orfelinatele din România, va deveni realitate curând

În 17 mai, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decre­tele de decorare a fondatorilor Fundației Hope and Homes for Children, Mark Cook și Caroline Cook, precum și a directorului regio­nal pentru Europa Centrală și de Sud al Fundației, Ștefan Dărăbuș. Cei trei au primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler în semn de „deosebită apreciere pentru activitatea remarcabilă şi constantă desfăşurată în sprijinul reformei sistemului de protecţie a copilului din România, pentru munca susţinută în asigurarea finanţării programelor de­dicate acestui scop.”

Hope and Homes for Children a fost înființată în 1994, în Marea Britanie, de soții Mark și Caroline Cook, cu scopul de a reconstrui orfelinatele distruse în urma războiului din Bosnia. Lucrând cu copiii din orfelinate, cei doi soți și-au dat seama că, de fapt, nevoile lor cele mai importante erau dragostea și siguranţa unei familii. Impresionați de imaginile cu copiii din orfelinatele din România din anii ’90, Mark și Caroline au decis să își ofere sprijinul pentru rezolvarea acestei probleme. Astfel, activitatea Hope and Homes for Children a început în România în 1998, când în orfelinate erau peste 100.000 de copii. Astăzi, în aceste instituții de tip vechi mai sunt doar 6.500 de copii.

În cei 20 de ani de activitate în Ro­mânia, Hope and Homes for Chidren a contribuit la închiderea a 55 de instituții de tip vechi, alte 15 fiind în curs de închidere, iar 5.185 de copii au fost scoși din orfelinate. Copiii care cresc în orfelinate manifestă întârzieri în dezvoltarea fizică, emoțională, socială și cognitivă. Tinerii care părăsesc instituțiile au probleme în a deveni independenți și sunt expuși la abuz, exploatare, trafic sau comportament antisocial. Peste 1.000 de tineri au fost sprijiniți pentru a începe o viață independentă și aproape 2.000 de copii au fost primiți în centrele de zi. Cu sprijinul partenerilor și al autorităților locale, Hope and Homes for Children a dezvoltat 101 de case de tip familial în care peste 1.200 de copii și tineri proveniți din centrele de plasament închise trăiesc într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. În acest tip de locuințe, maximum 10-12 copii primesc găzduire, îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinde­rilor necesare unui trai independent.
Complementar programului de închi­dere a instituțiilor de tip vechi, din anul 2001, Hope and Homes for Children derulează programul de prevenire a separării copilului de familie, 28.436 de copii fiind salvați de la ruperea de familie prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi.

Anul acesta, când Fundația aniver­sează 20 de ani de activitate în Ro­mânia, de­corarea fondatorilor Hope and Homes for Children, Mark și Caroline Cook, și a directorului regional pentru Europa Centrală și de Sud, Ștefan Dărăbuș, de către preșe­dintele României reprezintă cea mai importantă recunoaștere a activității desfășurate de Hope and Homes for Children în România în scopul reformării sistemului de protecție a copilului. Misiunea Hope and Homes for Children este să închidă toate orfelinatele din România până în anul 2026.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.