• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 04 Decembrie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 26 Septembrie , 2022

Victimele comunismului „ucise” a doua oară: „Eroii” fostei Securități au un monument în epicentrul terorii comuniste - Pitești

În timpul regimului comunist, la Pitești s-a petrecut „cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane”: Reeducarea prin tortură. Astăzi, în același loc, se petrece cea mai „cumplită barbarie morală pentru memoria rezistenței anticomuniste”. În Cimitirul Eroilor din Pitești a fost ridicată o troiță în onoarea „eroilor”...fostei Securități. Sigur că adevărații eroi, cei uciși de Securitate, nu au o troiță în acest cimitir. Iar statul, care prin instituțiile sale a girat această mârșăvie, nu a avut bani să transforme vechea închisoare într-un muzeu. Vorbele cumplitului torționar Țurcanu se adeveresc: călăii de atunci devin eroi. Iar eroii sunt uitați și umiliți. Și se răsucesc în mormânt. 

În timpul cruntelor bătăi de la Închisoarea Pitești, Eugen Țurcanu le șuiera printre dinți victimelor pline de sânge că istoria o vor scrie ei, torționarii și secu­riștii, și tot ei vor fi eroii de mâine, pe baza documentelor ticluite și a declarațiilor obținute prin cea mai cruntă tortură.
La mai bine de trei decenii de la Revoluție, Fenomenul Pitești e aproape uitat de români. „Cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” a devenit o pagină dintr-o istorie care nu se mai predă în școli. Puținii supraviețuitori s-au stins. Iar fosta închisoare a fost salvată de la demolare printr-o inițiativă privată. Deh, Statul Român nu are bani și timp pentru eroi și demnitate națională. Tot prin inițiative private au fost pomenite, an de an, victimele reeducării de la Pitești. În Cimitirul Eroilor din acest oraș, care reprezintă epicentrul torturii comuniste din România, nu s-a ridicat o troiță măcar în cinstea lor.
În schimb, s-a ridicat în cinstea foștilor călăi de atunci, trans­formați acum în eroi.

Sâmbătă a fost dezvelit, la Pitești, un monument închinat unor așa-ziși eroi ai Securității, eveniment organizat de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informații. Foștii securiști, care reprezentau brațul armat al regimului represiv comunist, au devenit astfel „eroi” care au activat ”„frontul nevăzut” în activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale României, folosind arma informației pentru a opri și contracara „amenințările la adresa națiunii române”. De fapt, „contracararea” amenințărilor la adresa națiunii române a însemnat și uciderea, maltratarea, torturarea unor oameni nevinovați, de multe ori fără proces și fără sentințe, pentru „vina” de a apăra credința, li­bertatea și demnitatea acestui neam. O schimbare a paradigmelor, sensurilor și adevărului, pe care nici foștii conducători ai reeducării de la Pitești nu l-ar fi putut ticlui mai bine...
Pentru ca oroarea să fie completă, „eroii fostei Securități”, organ represiv eminamente ateu, așa cum se lăudau șefii ei de atunci, sunt onorați acum cu o troiță făcută, culmea, de un meșter popular din Nucșoara, alt epicentru al rezis­tenței anticomuniste, cu fi­guri cu adevărat eroice, ca și Eli­sabeta Rizea. Mai rămâne ca în Cimitirul Eroilor să vedem, mâine-poimâine, statuia lui Țurcanu, a lui Nicolski sau Popa Țanu.... Adevă­rații eroi ai țării se răsucesc în mormânt. Jenant și rușinos!  


Fenomenul Pitești
„Doamne, Dumnezeule! Numai cine n-a cunoscut închisoarea Pi­tești şi n-a trecut prin camera «4 spital», ca să-l cunoască pe Ţurcanu şi pe acoliții săi dezu­ma­nizați, numai acela poate să spună că ar fi putut să reziste. În rest - nimeni. Absolut nimeni. Nici unul din cei care au gustat această ciorbă amară nu va spune că se poate rezista”. E numai una din zecile de mărturii din „gulagul românesc”, „iadul lui Ţurcanu”, „cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” sau, simplu, Închi­soa­rea Piteşti. Mulți dintre cei ajunși în Camera 4 Spital au suferit trau­me fizice şi psihice pe viață, cei mai mulți au murit. Puțini au rezistat.
În vara anului 1948, Securitatea și conducerea închisorii Suceava inițiază o acțiune de „reeducare pașnică” a deținuților politici, cei mai mulți elevi şi studenți con­damnați pentru activitate legio­nară. La inițiativa studentului Alexandru Bogdanovici, se în­fiin­țează celebra ODCC – „Orga­nizația Deținuților cu Convingeri Comuniste”, care urma să pro­po­văduiască tratatele şi doctrina comunistă.
În concepția lui Bogdanovici, „reeducareaˮ trebuia să fie un act voit şi liber consimțit, nicidecum un act de constrângere şi violență. Peste câteva luni, Eugen Ţurcanu, unul dintre membrii ODCC, condamnat pentru activitate legionară (nesemnificativă și contestată de altfel, n. red) se declară nemul­țumit de modul „nesincer” în care se desfășoară reeducarea şi pro­pune radicalizarea acțiunii. Ţurcanu şi acoliții lui din ODCC sunt transferați, în 1949, la Pitești. Imediat după încarcerare, Ţurcanu ia legătura cu Securitatea şi cu directorul închisorii pentru a continua, în varianta lui, reeducarea „dușmanilor poporului”.

Crunta reeducare a lui Țurcanu a început, ca o ironie, în noaptea de Crăciun a anului 1949, în camera 4 spital, celula în care se afla şi Aurel Vişovan, liderul primului lot de deținuți politici din Maramureș, arestat în vara lui 1948. În memoriile sale, Vişovan povestește că era o seară liniștită. Colindele piteştenilor răsunau cu greu prin gratiile închisorii şi terciul sau apa colorată păru mai bun. Cu greu, deținuții şi-au făcut loc să se roage în genunchi şi lui Vișovan i se păru că până şi reeducații deveniseră mai buni: „Am început să ne strângem mâinile unii altora cu urările cuvenite acestei datini și, culmea, observam cum din rândurile reeducaților se strecurau din ce în ce mai mulți. Ce gest fratern, mi-am zis... Uite că până şi ree­du­cații simt nevoia ambianței frățești în această zi a bucuriei - cum se mai numește ziua de Crăciun. Deodată – brusc - un semnal, un strigăt şi sunt lovit, fără să apuc să văd de cine, peste ochi, în cap, în burtă, parcă s-ar fi prăvălit cerul în jurul meu. Gemete, urlete... Văd cum unii cad la pământ. Simt cum cad şi eu şi nu mai știu nimic. Într-un târziu, mă trezesc cu mâna lui Silviu Murgu pe frunte – şi el plin de sânge - realizând că suntem mai mulți îngrămădiți sub priciul de la camera 4 Spital. Ce s-a întâmplat? Nu puteam realiza. Simțeam cum sunt tras de picioare în urlete: Suntem scoși de sub prici toți cei bătuți, iar în cameră, la lumina zilei, gardienii cu bâte în mână se uitau la noi. Printre ei îl recunosc pe Ţurcanu, Sobolevschi, Popa Tanu şi mulți alții. Acesta a fost doar începutul unui coșmar de trei ani, din care ulterior comuniștii au vrut să iasă nevinovați. «Opera­țiunea 4 Spital» avea «Reeduca­rea» şi cuprindea trei stadii de demascare: externă, internă şi demascarea morală publică. «Demascarea» externă însemna, pe lângă exprimarea loialității faţă de ODCC, «turnarea» tuturor legătu­ri­lor din afară. «Demascarea in­ternă» însemna dezvăluirea nu­melor celor cu care se împrie­ten­iseră în închisoare, care îi sprijiniseră sau care s-au purtat indulgent cu ei. Cele două faze permiteau noi arestări şi eliminarea personalului îngăduitor. În cea de-a treia fază, «demascarea morală publică», deținuții erau torturați, umiliți şi obligați să-şi calce în picioare toate convingerile şi valorile personale. Deținuții erau obligați să-şi scrie biografii false, să inventeze cele mai grotești trăsături ale persoanelor dragi, să explice cu detalii cum s-au prostituat mamele lor, cât de criminali le erau tații etc.
Ţurcanu avea o plăcere diabolică să batjocorească mai ales deținuții credincioși. Aceștia erau îmbrăcați în Iisus şi ceilalți erau obligați să-l insulte. Mai mult, se regizau sce­nete cu caracter sexual, chiar în Vinerea Mare. Deținuții povestesc că, în noaptea Paștelui, cei care refuzau să-şi facă «autodemascarea» totală erau împărtășiți cu materii fecale, iar în ziua de Crăciun, un deținut era forțat să se așeze pe tinetă pentru a simboliza nașterea lui Iisus, iar ceilalți deținuți politici erau forțați să stea în genunchi şi să i se închine. Torturile psihice erau «acompaniate» de cele mai crunte bătăi şi torturi fizice, de foame, mizerie şi umilință.

Se spune că torționarii sperau că adevărul va rămâne ascuns: «Nu veţi muri decât atunci când vrem noi. Întâi vă vom transforma în monştri... Apoi vă vom obliga - prin metodele noastre - să declarați numai ce vrem noi. Aceste de­clarații, smulse cu cleștele roșit în foc, le vom păstra ca mărturii, ca acte pentru arhivă, după care se va scrie istoria»”. Dar istoria s-a scris altfel şi adevărul a ieşit la iveală.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.