Văzură ochii mei batjocorirea Neamului

Ei, marii bărbaţi ai acestui Neam, au făurit Unirea. Ceilalţi, politicienii mărunţi de azi, nu sunt în stare să o sărbătorească. Lor, făuritorilor  Marii Uniri li se cuvenea cinste, cum spunea Iuliu Hossu: „Fericiţi, voi, care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara Mamă. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: şi eu am fost la Alba Iulia”. Numai că, cei mai mulți dintre artizanii Unirii au murit în temnițele comuniste, iar alţii, ca şi tribunul „Badea George” au fost înmormântaţi în vuietul gloanţelor inamice I Iar batjocura din timpul regimului comunist continuă. În ciuda promisiunilor, încă Statul român nu a reabilitat casele memoriale ale marilor făuritori de Unire. Celebrele cuvinte rostite în 1918 de „bătrânul naţiei”, George Pop de Băseşti, „Şi-acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău, că văzură ochii mei mântuirea Neamului” au devenit „Văzură ochii mei batjocorirea Neamului”.

Atunci, în 1918, se trasa o nouă hartă a Europei. Se destrămau imperii, ţările europene trasau noile frontiere. Atunci, în urmă cu 100 de ani, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi la Bucureşti şi Iaşi, o întreagă naţiune a decis să se opună prin forţa armelor, dar şi prin forţa unei voinţe unanime: „Pe aici nu se mai trece”. 800.000 de români, militari şi civili şi-au dat viaţa pentru întregirea ţării, ucişi de gloanţe sau de boli, frig şi foame. Dar, în final, „A biruit dreptatea” - cum spunea Iuliu Hossu.
Lor, făuritorilor  Marii Uniri li se cuvenea cinste, cum spunea același episcop: „Fericiţi, voi, care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara Mamă. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: şi eu am fost la Alba Iulia”. Numai că, batjocoriţi de regimul comunist, făuritorii Unirii nu sunt cinstiţi nici azi.
Cei mai mulți dintre artizanii Unirii au sfârșit în gropi comune, au murit în temnițele comuniste, neștiuți de nimeni și neavând, nici astăzi, un mormânt și o cruce.
Acum, în preajma centenarului Marii Uniri, noi suntem cei care trebuie să mărturisim, cu mândrie, jertfa și sa­crificiul suprem al unei generații de aur care rămâne un model de patrio­tism. Dar politicienii înţeleg să „plătească datoria de onoare” prin promisiuni, dezinteres şi neimplicare. Peste un an şi câteva luni, vom săr­bători 100 de ani de la Marea Unire. Ea, generaţia de ieri a putut făuri România Mare asumându-şi riscuri uriaşe. Ei, generaţia de azi, nu sunt în stare să promoveze ce au realizat cei de ieri. Nici acum, în al doisprezecelea ceas, guvernanţii nu sunt în stare să aloce fonduri pentru reabilitarea caselor memoriale ale făuritorilor Unirii. 

Primul obiectiv. Prima lacrimă de durere. Casa memorială Gheorghe Pop de Băseşti din comuna Băseşti. Un adevărat „sediu provizoriu” al Guvernului. Locul în care au venit la consfătuiri toţi marii politicieni ai vremii, de la „Rege în jos”. Gheorghe Pop de Băseşti era supranumit de Nicolae Iorga „bătrân al naţiei”, iar la mormântul lui „badea George”, Oc­tavian Goga spunea, în 1935: „Aici, în cripta de la Băseşti se află un capitol din istoria neamului românesc”. Este suficient să amintim că Gheorghe Pop de Băseşti a fost preşedintele Parti­dului Naţional Român, preşedintele grupului parlamentar al minorităţilor din Imperiul austro-ungar, ca apoi să fie ales preşedinte de onoare al Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, unde a prezidat înălţătoarea solemnitate a unirii noastre, care îi consfinţea lupta dusă o viaţă întreagă pentru elibe­rarea neamului său. Cuvintele lui, rostite atunci, rămân un testament al patriotismului: „Şi-acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău, că văzură ochii mei mântuirea neamului”. A fost ulti­mul drum pe care badea Gheorghe l-a făcut, la 84 de ani, bolnav, călătorind cu trenul alături de alţi delegaţi, spre Alba Iulia.

Azi, guvernanţii noştri par că au uitat aceste lucruri. Memoriile trimise de primarul comunei Băseşti, Ioan Călăuză, se măsoară în metri cubi. La fel şi dezinteresul guvernanţilor. Primăria şi Consiliul Judeţean au făcut tot ce au putut pentru punerea în valoare a casei memoriale. Dar pasul decisiv trebuie să-l facă Guvernul. Pe vremea Guvernului Grindeanu, proiectul de reabilitare a casei lui George Pop şi a lui Iuliu Maniu din Bădăcin erau cap de listă. Acum, după schimbarea guvernului nu se mai ştie nimic. Într-o interpelare recentă, deputatul Sorin Bota a cerut detalii despre proiect. I
s-a răspuns că „prin grija Institutului Naţional al Patrimoniului, casa me­morială Gheorghe Pop de Băseşti a fost inclusă în lista conţinând obiectivele prioritare pentru finanţare prin Programul Naţional de Restaurare 2017, în pregătirea Centenarului Marii Uniri”. Dar explică mai departe că, de fapt, finanţarea depinde de „existenţa fondurilor în bugetul Institutului Na­ţional al Patrimoniului” şi că „desi­gur că aceasta nu împiedică manifestarea iniţiativei locale de a iniţia proiecte de conservare şi punere în valoare turis­tică prin accesarea de fonduri euro­pene”. Altfel spus, prioritatea nu mai e chiar prioritate, iar ministerul nu-şi asumă clar nicio obligaţie.

Primarul Ioan Călăuz explică: „Am fost primii pe listă, Băseşti-ul şi Bădă­cin-ul cu renovarea caselor memoriale. Dar după schimbarea lui Grindeanu, a fost schimbat şi ministrul Vulpescu, de atunci nu mai ştim nimic. Am depus acolo proiectul, am fost la şedinţă când a chemat toţi responsabilii, ce va mai fi, nu ştim. Noi am făcut nişte lucrări acolo, acoperişul e făcut. Pe exterior, garduri şi de astea ce putem noi am fă­cut, dar ca să ne putem prezenta onora­bil de Centenar e nevoie de peste 400.000 de Euro, aproape 500.000. Noi nu avem de unde pune suma asta. Ca să putem include casa în circuitul turistic naţional mai trebuie investit mult. Noi mai investim ce putem, dar sume mici, cât ne permitem. Aşteptăm, nu ştiu. Dacă nu se face acum, chiar nu ştiu când se va putea. Eu am trimis,
de-a lungul vremii, metri cubi de adrese. Au cerut şi pentru Mănăstirea greco-catolică, acolo e Teiul Unirii, la umbra lui au fost luate cele mai importante decizii privind Ardealul. De câte ori am spus public, alte naţionalităţi ştiu ce au de făcut şi îşi apără drepturile. Uitaţi-vă, de exemplu, la ma­ghiari. Noi avem casa lui George Pop - cea mai importantă locaţie din Ardeal şi una dintre cele mai importante din ţară, despre care Iorga spunea că a fost sediul provizoriu al Guvernului, şi nu facem nimic. Toată lumea a fost acolo, Bră­tianu, Titulescu, primarul Bucureş­tiului, oameni de cultură, nu mai vorbesc de personalităţi din Ardeal, toţi de la rege în jos au trecut prin Bă­seşti. Dar cine să ştie, habar n-au”.

Al doilea obiectiv. A doua lacrimă de durere. Şişeşti. Casa memorială a lui Vasile Lucaciu şi singura biserică dedicată Marii Uniri. Lucaciu a fost înmormântat chiar de 1 decembrie. 1 decembrie 1922, zi declarată de doliu naţional. Dimitrie Onciul, președintele Academiei Române, la sesiunea ­oma­­gială din 1 decembrie 1922, spu­nea: „Ardealul românesc și cu el îm­preună românimea toată plânge pe acest mare fiu al său, valorosul luptător pentru drepturile naționale ale româ­nilor de peste munți. (...) Acade­mia Română, părtașă la toate actele însemnate cari privesc viața națională a românilor de pretutindeni, a urmărit cu viu interes și activitatea neobosită a marelui luptător național, care o viață întreagă a stat în fruntea luptelor na­ționale ale fraților de peste munți, sufe­rind pentru drepturile lor temniță și prigoniri”.
La funeraliile care au avut loc la Satu Mare și Șișești, în ziua de 1 decembrie 1922, după patru ani de la Adunarea de la Alba Iulia, au fost rostite multe discursuri mărețe despre marele luptător.
Poetul Octavian Goga spunea: „Vasile Lucaciu ca structură sufletească și moștenire intelectuală este continuatorul direct al treimii noastre din vea­cul al XVIII-lea. Ca și Petru Maior, Micu Klein și Șincai, părinții redeș­teptării noastre, tânăr vlăstar de la Baia Mare, avea ca supremă dogmă latinitatea, care i-a dat arsenalul de gândire, scutul de apărare și ținta de luptă. Temperament pasionant, plă­mădit din sănătatea robustă a țăranilor noștri, optimist și senin, păstrând până la bă­trâ­­nețe sub sprâncene arcuite picăturile de lumină ale unui românism tineresc, el preconiza acțiunea și nu se putea închide în contemplația unei chilii mănăs­tirești. Pleacă dintre noi cel din urmă romantic, reprezentantul perioa­dei eroice din politica Ardea­lului, lăsând generației de azi moște­nire, imaginea lui luminoasă”.

Acum, Şişeştiul e uitat de guvernanţi. Şi aici doar Consiliul Local şi Con­siliul Judeţean cinstesc memoria marelui patriot şi se implică în promovarea ei. Acelaşi deputat Sorin Bota a cerut lămuriri în legătură cu finan­ţarea restaurării bisericii greco-catolice din Şişeşti, cu sprijinirea construirii bise­ricii ortodoxe din localitate şi cu sprijinirea mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din Băseşti. Răs­punsul Secretariatului de Stat pentru Culte e la fel de descumpănitor. Pentru biserica greco-catolică din Şişeşti s-au alocat 200.000 de lei în 2016 şi pentru o nouă finanţare e nevoie de un nou dosar, iar pentru celelalte două obiective există dosare complete şi… deh, sprijinirea lor constituie o prioritate. Ce o fi în­semnând prioritate pentru guvernanţi, dacă în ultima parte a anului 2017 proiectele „prioritare” încă nu sunt aprobate?

Primarul Mircea Ioan Tentiş din Şi­şeşti explică: „Noi am pus aceste obiec­tive în conservare, nu e făcut să-ţi ia ochii, dar atât am putut pe plan local, primăria şi comunitatea locală. Pentru biserica greco-catolică s-au dat 200.000 de lei pentru renovarea picturii, o suprafaţă de pictură, cât au ajuns banii. Dar ar trebui un proiect de amenajare exterioară, mai este de lucru şi în casa memorială, la pavilion ar fi de lucru, ca să le pui în va­­loare cum trebuie. Nu am simţit ni-ciun interes din partea autorităţilor naţionale, nu ne bagă nimeni în seamă. E vorba de vreo 500.000 de Euro ca să le punem în va­loare, biserica trebuie renovată fiind sin­gura biserică în­chinată tuturor româ­nilor, la nivel central nu interesează pe nimeni, doar la nivel judeţean avem sprijin. Alte minorităţi pun în valoare orice obiectiv, noi avem în Maramureş două case memoriale importante şi nu facem nimic pentru ele”.

Al treilea obiectiv. A treia lacrimă de durere. Giuleşti. Casa memorială Ilie Lazăr, cel mai tânăr dintre delegaţii care au votat Unirea Transilvaniei cu Ro­mânia. Casa se află în patrimoniul Muzeului Maramureşului. Directorul Gheorghe Todincă face de ani buni adrese pentru a obţine bani pentru res­tau­rarea casei Ilie Lazăr şi a casei Ioan Mihaly de Apşa. Degeaba, însă: „Pen­tru Casa Mihaly de Apşa facem un proiect pe fonduri europene pentru restaurare. Avem proiecte înaintate la Guvern încă de anul trecut pentru res­tau­rarea caselor Mihaly şi Ilie Lazăr, dar nu am primit niciun răspuns”.
În schimb, la fel ca şi ceilalţi, cu multă dăruire şi patriotism, Muzeul Mara­mureşului face eforturi uriaşe alături de colaboratorii judeţeni pentru organizarea unor evenimente, expoziţii şi tipărirea unor lucrări dedicate Cen­tenarului. Lor le pasă de Maramureş. Guvernului, nu.
Chiar dacă, printr-o minune s-ar aloca în sfârşit fondurile, lucrările mult-aş­tep­tate ar trebui să se deruleze în timp record având în vedere procedurile greoaie şi birocratice pe care le impun astfel de proiecte. Asta în scenariul optimist. În cel pesimist.

Cele trei case vor ajunge Centenarul Unirii în aceeaşi stare. Dacă Ei, cei de ieri, făuritorii de Unire sunt generaţia de aur a acestei ţări, cum se pot numi ei, cei de azi, care nu sunt în stare să respecte şi să promoveze memoria Lor? O generaţie care nu merită nici măcar un nume, ci un motto, para­frazându-l pe „badea George”: „Vă­zură ochii mei batjocorirea Neamului”.

Şi încă ceva, un cuvânt scurt: Ruşine!

Muzeul Mara­mureşului face eforturi uriaşe alături de colaboratorii judeţeni pentru organizarea unor evenimente, expoziţii şi tipărirea unor lucrări dedicate Cen­tenarului. Lor le pasă de Maramureş. Guvernului, nu.

„Noi mai investim ce putem, dar sume mici, cât ne permitem. Aşteptăm, nu ştiu. Dacă nu se face acum, chiar nu ştiu când se va putea. Eu am trimis, de-a lungul vremii, metri cubi de adrese. Au cerut şi pentru Mănăstirea greco-catolică, acolo e Teiul Unirii, la umbra lui au fost luate cele mai importante decizii privind Ardealul. De câte ori am spus public, alte naţionalităţi ştiu ce au de făcut şi îşi apără drepturile. Uitaţi-vă, de exemplu, la ma­ghiari. Noi avem casa lui George Pop - cea mai importantă locaţie din Ardeal şi una dintre cele mai importante din ţară, despre care Iorga spunea că a fost sediul provizoriu al Guvernului, şi nu facem nimic”.
Ioan Călăuz, primarul comunei Băseşti