Uşi Deschise - Sfârşitul instituţionalizării copiilor în Europa

La Bruxelles, în cadrul Parlamentului European, Hope and Homes for Children (HHC) a lansat, alături de Eurochild, iniţiativa şi campania: „Opening Doors”, dedicată dezinstituţionalizării copiilor. Campania de Advocacy şi Awareness se va desfăşura la nivel european şi pleacă de la premisa demonstrată că instituţionalizarea este dăunătoare dezvoltării normale a copiilor.

O iniţiativă pan-europeană În Europa, sute de mii de copii cresc în forme de îngrijire instituţionale. Consecinţele sunt devastatoare pentru ei, pentru familii şi, în cele din urmă, pentru societate în general. Această situaţie persistă în ciuda numărului copleşitor de dovezi conform cărora un mediu iubitor de familie este crucial pentru dezvoltarea unui copil, şi îngrijirea de tip familial este mult mai eficientă decât cea instituţională, pe termen lung.

Scopul campaniei este de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi, supuşi riscului instituţionalizării sau care părăsesc mediul instituţional. Dorim să realizăm acest lucru promovând tranziţia de la îngrijirea de tip instituţional la cea de tip familial, numită şi dezinstituţionalizare (DI). Facem un apel către guvernele naţionale să îşi asume responsabilitatea pentru susţinerea familiilor şi crearea de alternative de îngrijire de calitate pentru copii. Oferind exemple de practici pozitive desfăşurate de către ONG-uri pe întreg teritoriul Europei, sperăm să fim de ajutor guvernelor în acest proces. Facem un apel şi către Uniunea Europeană să menţină dezinstituţionalizarea pe o poziţie prioritară pe agenda politică şi să susţină progresul la nivel naţional.

Sistemul de protecţie a copilului a trecut prin transformări semnificative în ultimii 15 ani. În 2000 erau 100.000 de copii în sistem, majoritatea în instituţii de tip mamut. La sfârşitul lui 2012, oficial mai erau 63.447 de copii în sistem, dintre care aproximativ 9.000 în instituţii de tip vechi. Sistemul de protecţie a copilului este acum mai diversificat, oferind o gamă de servicii de tip familial copiilor forţaţi să trăiască departe de părinţi şi servicii de suport familiilor vulnerabile. În ciuda acestor eforturi, sistemul de protecţie a copilului din România încă se bazează în mod semnificativ pe îngrijirea de tip instituţional. În 2011, guvernul a iniţiat - împreună cu ONG-urile din domeniu - un Grup de Lucru pe problema dezinstituţionalizării şi prevenirii, cu obiectivul principal de a dezvolta politicile publice pentru prevenirea separării copilului de familie.

În România, sărăcia şi destrămarea familiilor reprezintă principalele motive pentru separarea copiilor de familiile lor. Copiii cu părinţi şomeri, din familii monoparentale şi cei expuşi violenţei domestice sunt cei mai vulnerabili faţă de separarea de familie. Copiii cu nevoi speciale, indiferent de vârstă, sunt şi ei supuşi riscului de instituţionalizare şi au un acces limitat la sisteme de îngrijire de tip familial: doar 20% dintre copiii plasaţi în asistenţă maternală au nevoi speciale. Mai mult de 60% dintre copiii din cele 184 de instituţii de tip vechi rămase au nevoi speciale.

Pe lângă investiţia în servicii de prevenire, reforma sistemului de protecţie a copilului din România trebuie să abordeze şi următoarele probleme importante:

1 Numărul total al copiilor aflaţi în îngrijirea statului: În prezent, 65.000 de copii se află în îngrijirea statului. Dintre aceştia, 9.000 încă trăiesc în instituţii de tip vechi.

2 Finalizarea procesului de dezinstituţionalizare: Există o nevoie stringentă de eradicare a instituţiilor de tip vechi pentru copii şi de înlocuire a acestora cu o infrastructură de alternative rezidenţiale de tip familial.

3 Lipsa de servicii: Există goluri semnificative în serviciile oferite copiilor şi familiilor. Odată ce un copil este plasat în grija statului, nu mai beneficiază de intervenţii personalizate. n acest sens, situaţia copiilor cu nevoi speciale este şi mai problematică. Îngrijirea este oferită ad-hoc şi în general de către ONG-uri.

4 Lipsa de monitorizare: Evoluţia copiilor în sistemul de protecţie şi calitatea serviciilor de care beneficiază nu sunt monitorizate obiectiv şi imparţial.

Aceste probleme trebuie să fie abordate de către aceleaşi autorităţi de stat care oferă serviciile. De asemenea, este necesară investiţia în angajarea şi instruirea de personal şi profesionişti în domeniul protecţiei copilului, precum şi monitorizarea celor mai vulnerabili copii şi a celor mai vulnerabile familii.

Noi credem că sfârşitul instituţionalizării în Europa este posibil, şi putem realiza acest lucru prin plasarea intereselor copiilor înapoi în inima sistemelor europene de protecţie a copilului. Deciziile corecte şi voinţa politică pot transforma vieţile a sute de mii de copii din toată Europa.