Dialoguri virtuale / Uniunea Europeană o piatră grea (a șaptea parte)

Întrebare: Integrarea economică a unor țări este benefică în măsura în care implică posibilitatea ca piețele să-și joace rolul reglator specific, fără interferența „artificială” a statelor. Așa se întâmplă în realitate?

Răspuns: Politicile comune aplicate la nivelul UE sunt, în general, mijloace de evitare a concurenței. Astfel, termenul „integrare” a ajuns să aibă o semnificație diferită de cea inițială: conceperea și aplicarea unor politici de integrare nu mai are nimic de face și chiar este uneori opusă unificării piețelor naționale.

Î.: Autoritățile europene sunt foarte bine plasate pentru a crea și a menține confuzia între cele două sensuri ale cuvântului, ale cărui origini se află în interpretarea eronată a concluziilor corecte ale teoriei concurenței perfecte. De ce?

R.: Ele profită de un sentiment difuz al opiniei publice, pentru care orice acord și orice „armonizare” – termen ce evocă un fel de armonie socială – reflectă pacea socială și, deci, sunt de dorit. 

Î.: A spune că un sistem – în particular un sistem uman – este integrat nu înseamnă însă că toate părțile sale sunt identice, ci doar că interacțiunile dintre ele îi permit să funcționeze în mod coerent („armonios”). Ce este necesar pentru acesta?

R.: Pentru aceasta, este necesar ca fiecare element să fie specializat în activități bine adaptate la nevoile celorlalte componente. În cazul sistemelor economice, factorii care determină în mod obiectiv tendința spre această coerență sunt diversitatea umană și concurența dintre indivizi.

Î.: O altă confuzie este cea între „concurență” și „armonizarea condițiilor concurenței”.

R.: Concurența implică libertatea de a alege atât în calitate de producător, cât și de consumator. Aceasta nu înseamnă, însă, că toți producătorii se află în același mediu economic și social și că sunt supuși la aceleași „condiții ale concurenței”, ci dimpotrivă. Teoria economică generală – în particular, amintita teorie a specializării internaționale – învederează adevărul fundamental că producătorii aceluiași bun, aflați în condiții diferite, sunt constrânși de concurență să încerce să utilizeze eficient factorii de producție de care dispun (capital, mână de lucru, cunoștințe tehnice și organizatorice etc.), ținând seama de condițiile particulare în care se află, astfel încât produsele lor să se vândă.