• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Iulie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 1 Iulie , 2019

Uniunea Europeană, istoric şi funcţiuni

În societatea contemporană, un loc aparte îl ocupă dialogul interpersonal şi interinsti­tu­ţional. Orice contact impune respectarea unor anumite reguli, devenite de multe ori cutume, care ţin de respectul pe care ai dori să-l primeşti atunci când eşti abordat. Această problemă este una dintre cele mai importante în relaţiile dintre oameni, dintre cei mulţi şi instituţiile administrative sau de orice fel. Deşi există reguli de comportament în fel şi fel de situaţii, oamenii, cetăţenii nu au avut un ghid al acestor reguli, o carte care să cuprindă totul, de la A la Z, de la cum te adresezi regelui, preşe­dintelui până la cum organizezi o masă de protocol şi ce vin merge la carnea de vită, ori pasăre. Poate părea o prostie, un lucru nesemnificativ, dar în pretutindeni aceste reguli sunt respectate, cultivate, cerute a fi folosite de toată lumea.


De aceea, un cunoscut analist economic şi politic a scris o carte cu titlul: „Protocolul”. Un adevărat îndreptar pentru toată lumea, de la cetăţenii obişnuiţi, la primari, consilieri, preşedinţi, regi şi regine şi lideri ai cultelor religioase. O carte interesantă din care vom publica mai multe materiale în care vom prezenta „protocolul” aşa cum ar trebui să fie.
În acest număr vom începe cu ultimul capitol al cărţii, o scurtă, densă şi completă analiză a ceea ce înseamnă UE şi instituţiile care sunt în cadrul UE. Am considerat că este un subiect de maxim interes, având în vedre că recent au avut alegeri europarlamentare, iar acum se aleg conducătorii instituţiilor europene.
La baza actului de naştere a Comu­ni­tăţilor Europene stă declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta astfel un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Franţei de după război.
Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în anul 1951, între şase ţări europene (Germania, Fran­ţa, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg). După cincizeci de ani şi cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), Uniunea Europeana are astăzi 28 state membre. Cel de-al cincilea val s-a încheiat odată cu aderarea României şi Bulgariei, care a avut loc la 1 ia­nua­rie 2007. Turcia şi Croaţia sunt ţări candidate cu care negocierile de aderare au început.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.

Simbolurile Uniunii Europene:
Drapelul european este albastru, cu 12 stele. A fost adoptat iniţial de către Consiliul Europei, în 1955, şi a devenit drapelul oficial al Comu­nităţii Europene în mai, 1986. Numărul stelelor nu are legătură cu numărul statelor membre; ele for­mează un cerc şi sunt dispuse precum orele pe cadranul unui ceas, sim­bolizând plenitudinea şi perfec­ţiunea.
Imnul european, adoptat în iunie 1985 de către Consiliul european de la Milano, este „Oda bucuriei”, preludiul celei de-a patra părţi a Simfoniei a IX-a de Beethoven
Moneda unică europeană – Euro – a intrat  în vigoare la 1 ianuarie 1999 si a început să fie distribuită, în bancnote şi monede, în toate statele membre UE, începând cu 1 ianuarie 2002. Sigla monedei este litera inspirată din litera grecească epsilon şi de prima literă a cuvântului Europa, iar cele două linii paralele simbolizează stabilitatea. 
Din mai 2000, Europa are si o deviză – „Unitate în diversitate” –, rodul unui concurs la care au parti­cipat, cu propuneri, 80.000 de tineri între 10 şi 20 de ani.

Principalele obiective sunt:
- promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993);
- să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar pentru ţările nemembre, o politică externă şi de securitate comună, implicare în re­zol­varea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organi­zaţiilor internaţionale);
- să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia na­ţională dar o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);
- să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţio­narea pieţei interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor);
- să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către insti­tuţiile europene, împreună cu tra­tatele fondatoare);
Instituţiile
Uniunii Europene
Funcţionarea UE se sprijină pe următoarele instituţii:
1. Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre)
2. Consiliul European/Consiliul Uniunii Europene (reprezentând guver¬nele statelor membre),
3. Comisia Europeană (executivul şi organismul cu drept de a iniţia legislaţie),
4. Curtea de Justiţie (care asi­gură compatibilitatea cu dreptul comunitar),
5. Curtea de Conturi (respon­sabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare)

Aceste instituţii colaborează îndeaproape cu mai multe organisme, şi anume:
1. Comitetul Economic şi Social
2. Comitetul Regiunilor
(organisme consultative care acordă sprijin ca poziţiile dife­ritelor categorii sociale şi regiuni ale Uniunii Europene să fie luate în considerare)
3. Mediatorul European (care se ocupă de plângerile cetăţenilor cu privire la administraţia la nivel european)
4. Banca Europeană de Investiţii (instituţia financiară a UE)
5. Banca Centrală Europeană (răs­­punzătoare de politica mone­tară în zona euro).
Unicitatea construcţiei europene se reflectă în primul rând în arhitectura instituţională. Statele acceptă să delege o parte din puterile lor suverane unor instituţii comune create prin tratatele fondatoare, cu modificările succesive, instituţii al căror scop este să asigure o participare democratică a Statelor Membre la luarea de decizii.

În momentul actual funcţionarea Uniunii se bazează pe cinci insti­tuţii: Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul de Miniştri, numit pe scurt Consiliu, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (prescurtat CJCE) şi Curtea de Conturi. Tratatul constituţional consacră formal funcţionarea Consiliului European ca instituţie de sine stă­tătoare.

Pe lângă instituţii, UE include o se­rie de organisme specializate:
- Mediatorul European şi insti­tuţiile financiare: Banca Cen­trală Euro­peană şi Banca Eu­­ro­peană de In­vestiţii;
- Organisme cu rol consultativ: Co­mitetul Regiunilor şi Comitetul Economic şi Social;
- Organisme interinstituţionale: Oficiul de Publicaţii Oficiale al Co­munităţilor Europene si Oficiul de Selecţie a Personalului Comu­nită­ţilor Europene;
- Agenţii descentralizate:
- 17 agenţii comunitare specia­lizate care funcţionează în cadrul domeniul comunitar (primul pilon al Tratatului CE);
- ISIS (Institutul European pentru Studii de Securitate) şi Centrul European pentru Observaţii din Satelit, ambele funcţionale în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună (al doilea pilon);
- Europol şi Eurojust în cadrul Coo­­perării Poliţieneşti şi Judicia­re în Materie Penală (al treilea pilon).

 

 

Parlamentul European
 

Parlamentul European reprezintă, în viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, „popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene”.
Numărul de mandate este repartizat pe ţări, în funcţie de mărimea acestora.
Începând cu 2004, 338 milioane de alegători din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene îşi aleg cei 732 de reprezentanţi în Parlamentul European (această cifră a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare la 1 februarie 2003).
Legitimat prin vot universal direct şi ales pentru un mandat de 5 ani, Parlamentul European şi-a sporit continuu influenţa şi puterea prin intermediul unei serii de tratate. Acestea, în mod special Tratatul de la Maastricht din 1992 şi Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus la transformarea Parlamentului European dintr-un orga­nism pur consultativ într-un parlament cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele naţionale.


Cum funcţionează Parlamentul European:
Parlamentul European este singura instituţie comunitară ale cărei şedinţe şi deliberări sunt publice. Dezbaterile, avizele şi rezoluţiile acestuia sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii.
Preşedintele reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului precum şi întâlnirile Biroului şi ale Conferinţei Preşedinţilor.
Biroul este organul de reglementare în ale cărui atribuţii intră bugetul Parlamentului şi pro­blemele administrative, organizatorice şi de personal.
Conferinţa Preşedinţilor reuneşte Preşedintele Parlamentului şi preşedinţii grupărilor politice şi este organul politic al Parlamentului. Conferinţa Preşedinţilor stabileşte ordinea de zi a şedinţelor plenare, fixează calendarul activităţilor desfăşurate de organismele parlamentare şi stabileşte competentele comisiilor şi delegaţiilor parlamentare, precum şi numărul membrilor acestora.

Parlamentul are trei funcţii esenţiale:
1. alături de Consiliul Uniunii Europene, are atribuţii legislative, adică adoptă legislaţia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimităţii democratice a textelor adoptate;
2. împarte autoritatea în domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate modifica cheltuielile bugetare. În ultima instanţă, adoptă bugetul în întregime;
3. exercită un control democratic asupra Comisiei. Aprobă desemnarea membrilor Comisiei şi are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea, exercită un control politic asupra ansamblului instituţiilor.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se ţin şedinţele o săptămână în fiecare lună. Unele şedinţe se ţin la Bruxelles, iar Secretariatul Ge­neral se află la Luxemburg.

 

Comisia Europeană
 

Este alcătuită din 28 de membri, câte unul pentru fiecare ţară
Comisia îndeplineşte trei funcţii de bază:

1. Dreptul de iniţiativă: rolul sau de iniţiator al politicilor comunitare este unic. În plus, Comisia funcţionează ca organ executiv al Uniunii Europene, veghind la respectarea Tratatelor încheiate. Ea reprezintă interesul comun şi în mare măsură, semnifică personalitatea Uniunii. Principala sa preocupare este aceea de a apăra interesele cetăţenilor Europei. Membrii Comisiei sunt aleşi din ţările UE, însă fiecare dintre ei depune un jurământ de independenţă.

2. O altă funcţie a Comisiei este aceea de a veghea la respectarea tratatelor UE, astfel încât legislaţia UE să fie corect aplicată de către Statele Membre, iar toţi cetăţenii şi participanţii la Piaţa Unică să poată beneficia de condiţiile unitare asigurate.

3. Cea de-a treia funcţie a Comisiei este aceea de organ
executiv al Uniunii, având respon­sabilitatea implementării şi coordonării politicilor.
Una dintre atribuţiile sale executive constă în gestionarea bugetului anual al Uniunii şi a Fondurilor Structurale, al căror principal scop este de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace ale Uniunii.

 

Consiliul Uniunii Europene
 

Este cunoscut şi drept Consiliul de Miniştri şi este principalul for de decizie al Uniunii Europene.
Fiecare stat are un anumit număr de voturi, în prezent numărul total fiind de 345, României îi revin un număr de 14 voturi.
În baza Tratatului de constituire a Comunităţii Europene, Consiliul are următoarele responsabilităţi:
- este organismul legislativ al Comunităţii; în rezolvarea unei game largi de probleme comunitare îşi exercită această putere legislativă împreună cu Parlamentul European;
- coordonează politica economică generală a Statelor Membre;
- încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale dintre aceasta şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale;
- împreună cu Parlamentul European formează autoritatea buge­tară care adoptă bugetul Comunităţii.
În baza Tratatului privind Uniunea Europeană,
- adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în practică a politicii externe şi de securitate comună, pe baza orientărilor gene­rale trasate de Consiliul European;
- coordonează activităţile statelor membre şi adoptă măsurile necesare cu privire la cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală.
Preşedinţia Consiliului este asigurată, prin rotaţie, de fiecare dintre Statele Membre, pe durata unui mandat de şase luni.
Consiliul este asistat de către un Secretariat General, care pregăteşte şi asigură buna funcţionare a lucrărilor Consiliului la toate nivelurile.
Rolul principal al Consiliului European este definit de Articolul 4 al dispoziţiilor comune din Tratatul Uniunii Europene: „Consiliul European dă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi îi defineşte orientările politice generale”.
Spre deosebire de Parlamentul European, Consiliu, Comisie, Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi, Consiliul European nu este, din punct de vedere juridic, o instituţie a Comunităţii Europene. Cu toate acestea, el joacă un rol esenţial în toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene, fie dând un impuls Uniunii sau definind orientările politice generale, fie coordonând, arbitrând sau oferind soluţii în probleme dificile.
Consiliul European reuneşte şefii de state sau guverne ai celor 28 state membre ale Uniunii Europene şi Preşedintele Comisiei Europene. Nu trebuie confundat cu Consiliul Europei (care este un organism internaţional) sau cu Consiliul Uniunii Europene (care este format din miniştri ai celor douăzeci şi şapte state membre).
Lucrările Consiliului European sunt găzduite de statul membru care asigură preşedinţia Consiliului şi participă la viaţa politică şi evoluţia Uniunii Europene prin întâlniri organizate cel puţin de două ori pe an (de obicei în lunile iunie şi decembrie). Aceste lucrări se constituie într-un eveniment important: prezentă într-un oraş european a celor douăzeci şi şapte re¬prezentanţi investiţi cu legitimitate democratică incontestabilă, însoţiţi de alţi miniştri şi colaboratori apropiaţi, constituie - de aproape douăzeci si cinci de ani - un eveniment politic aşteptat cu mare interes.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.