• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 19 Noiembrie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 26 Octombrie , 2018

„Uniți prin cunoaștere”, un proiect special marca GAZETA dedicat Centenarului Marii Uniri. Maramureșul și Primul Război Mondial

Respectul, mândria, onoarea, iubirea au la bază cunoașterea. Nu poți fi mândru de ceea ce nu cunoști, nu poți promova ceea ce nu știi și nu poți iubi ceea ce nu înțelegi. De aceea, Centenarul Marii Uniri trebuie să însemne, înainte de toate, cunoaștere. Pe tot parcursul acestui an, GAZETA de Maramureș a derulat o serie de acțiuni tematice care au avut ca scop promovarea istoriei și identității naționale. Cel mai important proiect de acest fel a fost „Uniți pentru Marea Unire – 1.228 de tineri maramureșeni la Băsești”, derulat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Maramureș, Episco­pia Ortodoxă Română a Mara­mureșului și Sătmarului, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Ansamblul Na­țional Folcloric „Transilvania” și co­mu­na Băsești.


În 10 noiembrie, GAZETA de Mara­mureș va organiza o ediție specială a „Turului Rezistenței Anticomuniste”, care va include o vizită la Alba Iulia și Aiud și la care vor participa gratuit 100 de tineri maramureșeni. De asemenea, pentru a înțelege mai bine trecutul și prezentul, vreme de câteva săptămâni, GAZETA de Maramureș vă invită într-o incursiune în timp. Vom retrăi istoria evenimentelor de acum 100 de ani, cronologic, până la momentul sublim al Marii Adunări de la Alba Iulia.
De cele mai multe ori, vorbind despre Marea Unire, avem tendința de a trata acest act sublim separat, ori logic și realist, Marea Unire nu poate fi separată de primul război mondial. Departe de a fi o „plimbare” entuziastă la Alba Iulia, Marea Unire a însemnat jertfă de sânge, efort, muncă, voință. De aceea, serialul GAZETEI de Maramu­reș începe cu povestea primei confla­grații mondiale.
Tragedia de la Sarajevo din 28 iunie 1914 dezlănţuie războiul mondial şi, în ziua de 2 august, feciorii Maramu­reşului pleacă voioşi spre Sighet, Sătmar, Eger şi Balasagyarmat, la regimentele 5, 12, 85, fiind convinşi că în 2-3 luni vor isprăvi cu Serbia. Însă, e doar începutul unui episod istoric care îşi va lăsa adânc urmele asupra bătrânului Maramureş. În urma lui a rămas o statistică seacă: la o populaţie de 75.388 de români din comitat, au participat direct pe front 9.645. Au murit pe câmpul de luptă 1.037 ostaşi, morţi în temniţe, în pribegie sau în spitale 171, s-au întors acasă 953 invalizi, 698 răniţi, dar ulterior vindecaţi.

În Maramureș, cumplitul măcel a debutat prin ocuparea teritoriului de către armatele țariste, începând cu primele zile ale lunii octombrie 1914, când au reușit să pună pe fugă armata austro-ungară, inclusiv unitățile din orașul reședință de comitat, Sighet. În cartea „Maramureșenii și Marea Unire”, lectorul univ. dr. Ilie Gherheș arată: „Atmosfera halucinantă a acelor zile de mobilizare pentru front de către autoritățile austro-ungare, ne-a rămas redată emoționant de către un român din Apșa de Mijloc (acum în Ucraina), un om de o probitate morală specială și care, pentru acest comportament s-a impus în conștiința sătenilor ca „Mihai Dan al lui Ileș, al lui Dumnezeu”. Acest țăran simplu, cu o instrucție primară de șase clase, care avea să „facă frontul” și care a și participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, avea să consemneze în jurnalul său, de curând publicat: „Și cosând mai departe, că aveam și o coasă bună de tot, deodată văd că trece pe drum cantorul Șteț și mă strigă la el, că deși eram eu tânăr de 30 de ani, dar pentru știința și purtarea aleasă ce o am avut, toți cei bătrâni și învățați mă iubeau. Și îmi iau coasa pe umăr și merg la el și-mi zice: «Ți-oi spune o veste, dar nu prea bună» și zice «Ieri l-au omorât pe moștenitorul de tron în Saraievo» și au fost mare pagubă pentru noi, pentru Români. Și să știi că a fi război; săracii de voi de cei mai tineri»”. Protagonistul acestor demne rânduri de jurnal după ce descrie lapidar starea de „jele generală” din satele maramureșene, surprinde apoi momentul anunțului încorporării pentru armată: „În zori de ziuă (1 august 1914 – n.n. I.G.) s-au făcut „Alarm” în sat,
s-au strigat la biserici și pe toate ulițele au umblat tisturile (ofițerii, militarii) satului cu boactări (paznici), suflând în corn și au vestit înfricoșat că tot omul care au fost cătană să meargă la Canțe­larie că-i «Bătaie». Îndată ce s-au vestit s-au strâns tot satul la Canțelarie, n-au trebuit lucru nimănui. Eu și care știam citi, citeam rânduiala de la Împărat, scrisă în Românește (s.l.n. I.G.) cu litere mari, roșii, și-i îmbărbătam”.

Cu multă corectitudine, cronicarul nostru descrie apoi faptul că toată lumea
și-a dat întâlnire la „crâșmă”, toți cerându-și iertare unul de la altul, dacă și-ar fi greșit cândva, fiind cu toți convinși „că nu se vor vedea mai mult”. Apoi continuă observând că „la nimeni nu trebuie nimic”, iar unii își încheiau toate „socotelile cu lumea”: „S-au făcut multe testamenturi. Eu am făcut testament pe averea mea: femeii ½ și Bisericii ½, dar tot să folosească femeia mea până va trăi. Ziua aceasta de mare durere a fost sâmbătă, care sâmbătă nu se va uita în veci”. Deruta și îndoiala sporesc tot mai mult în orașul reședință de comitat Sighet deoarece frontul era destul de aproape, iar în dreptul lunii octombrie, eroul nostru notează: „Octombrie 1914. Dar toate trec… și nimic nu-i asigurat, că la 1 octombrie au venit Rușii în Maramureș, au învins pe ai noștri (pe austro-ungari – n.n. I.G.) și-au trebuit să las Pecul (brutăria). Apoi un căpitan au ales 10 feciori de încredere și am băgat multe scumpeturi în o pivniță mare la Cadar (biroul de recrutare), că au fost de încredere că și dacă vor veni rușii nu vor ședea mult. Apoi am dus din magazin la gheizăș (tren): fărină, ovăz, slănină, conzerve și câte toate. Numai n-am dus nici jumătate, că am fugit”. Acest tablou halucinant surprinde, totuși, prin credibilitatea ce o inspiră, chiar și atunci când exprimă încrederea militarilor armatei austro-ungare că „și dacă vor veni rușii nu vor ședea mult”. Totuși, trufia lor istorică avea să fie zdruncinată deoarece: „În 2/X (1914 – n.n. I.G.), într-o vineri deseară văd că fug trupele noastre, husari, infanterie și trenurile, fug în jos cât pot. Odată comandantul nostru de la Pec dă ordin să fugim unde vom putea”.
După aceasta, Maramureşul a fost ocupat de trupele germane, sub comanda generalului Conta. Timp de doi ani şi jumătate, frontul s-a aflat de-a lungul Carpaţilor, la graniţa dintre Borşa, Vişeu de Sus, Poienile de sub Munte şi Frasin, fiind vizitat de personalităţi de seamă, în frunte cu domnitorii Carol al IV-lea şi Vilhelm al II-lea. Pe vârfurile Copilaşului şi Prislopului s-au construit adevărate oraşe de barăci, prevăzute cu electricitate şi o autostradă lungă, care comunica de-a lungul crestelor munţilor cu şoseaua Borşa-Iacobeni şi cu alte două şesele Copilaş-Poienile de sub Munte şi Vişeu-Lutoasa, construite de prizonieri ruşi.
Regimenturile maramureşene au luptat cu eroism pe toate fronturile pentru idealuri străine. Victoriile de la Lemberg, Doberdo, Manilova şi Piave vor rămâne mărturiile veşnice ale disciplinei de fier şi vitejiei legendare a urmaşilor lui Dragoş şi Bogdan. Aici şi-au găsit însă sfârşitul şi sute, mii de feciori ai Maramu­reşului, printre care şi tinerii universitari Nicolae Doroş din Slatina, Ion Marina din Apşa de Mişloc, Amoş Chişiu din Dragomireşti. Moartea nu i-a cruţat însă nici pe cei de acasă. Conform „Istoriei Maramureşului” a prof. Alexandru Filipaşcu: „La 14 octombrie 1914 moare dr. Ion Mihalyi de Gherla, unde se refugiase, urmându-i la 13 noiembrie fratele său Petru, refugiat la Blaj. În 1915 moare părintele Ion Fanea din Sarasău, lăsând pe seama bisericii din Sighet o grădină cu pomi de 52 de jug., iar pe seama bisericii din Sarasău o altă grădină cu casă în valoare de 30.000 cor. La 3 ianuarie 1916 moare la Budapesta episcopul Dr. V. Hossu, în casa lui dr. Bilaşcu, unde-şi stabilise cartierul, pentru a fi pururea aproape de acest prieten nedespărţit, care-l îngrijise cu devotament până la sfârşit. La 23 noiembrie se stinge dr. Ilie Mariş, lăsându-şi întreaga avere în valoare de 500.000 de coroane, poporului român, care din venitul ei să acorde burse studenţilor merituoşi, îndeosebi celor care vor îmbrăţişa comerţul şi industria”.

Cu toate victoriile de pe front, ungurii au devenit nesiguri de victoria finală, aşa că au recurs la un „certificat de bună purtare” din partea românilor: „Noi, reprezentanţii bisericeşti şi laici ai românimii, respingem afirmaţia că ne-am găsi sub domnie străină. Suntem cetăţeni egal îndreptăţiţi cu ungurii, avem vechi tradiţii de credinţă faţă de tron şi patrie. Nu vrem eliberare, ne alipim la indestructibilitatea patriei noastre maghiare. Noi, românii din Ungaria, ţinem cu tot preţul să trăim sub domnia sfintei coroane ungare. Vom lupta cu toate armele spirituale şi fizice pentru apărarea integrităţii Ungariei”. Pentru semnarea declaraţiei, contele Tisza a trimis în ianuarie 1917 pe dr. Mihaly Peter. În cazul unui refuz, soarta poporului a fost descrisă în cele mai sumbre culori. Aşa că, declaraţia a fost semnată cu menţiunea: „nu vreau să fiu călăul neamului meu”.

După această declaraţie, scade însă elanul românilor, iar în Maramureş se stabilesc jandarmi de tabără pentru urmărirea ostaşilor fugiţi de la unităţile lor. Potrivit lui Alexandru Filipaşcu: „Cei căzuţi în prinsoare se înrolează în legiunile de voluntari români, unde găsim peste 1.000 de maramureşeni, în frunte de dr. G. Iuga, T. Pop şi S. Bălin în Rusia, Ion Filipciuc, Gh. Petrovanu şi Teodor Hodor în Italia. Dr. Iuga a fost unul dintre organizatorii legiunii române de voluntari din Rusia şi unul dintre semnatarii declaraţiei de război adresate Puterilor Centrale în numele poporului român subjugat şi redactată în tabăra de concentrare de la Darniţa”. Din cauza aceasta, el a fost condamnat de două ori la moarte, în absenţă, de curţile marţiale de la Caşovia şi Sibiu. La 8 iunie 1917, dr. Iuga a condus la Iaşi primul eşalon de 1.200 de ofiţeri voluntari români şi zeci de mii de ostaşi, reînviind încrederea în puterile neamului, a cărui suveranitate se mărginea numai la câteva judeţe din Moldova. Aceşti voluntari au luat parte la luptele de la Mărăşti şi Mărăşeşti care se înşiră printre cele mai strălucite victorii ale neamului”.

După eşecul ofensivei de la Piave, pentru a mai salva ceva din teritoriile condamnate la destrămare, la 1 octombrie are loc o şedinţă festivă a Congregaţiei Comitatului, unde participă reprezen­tanţii românilor şi rutenilor, care, siliţi şi ameninţaţi fac din nou declaraţii de loialitate. Neseriozitatea declaraţiilor retractate de altfel ulterior în mod oficial, rezultă şi din vorbele pretorului ungur Majoros Istvan care i-ar fi spus unui preot prezent la eveniment: „valahii vor veni totuşi, iar tu să-ţi strângi catrafusele”.
Abia după victoria generalului Diaz de la Vittorio Veneto, ostaşii părăsesc fronturile şi, reîntorcându-se acasă, se înrolează în gărzile naţionale.
Maramureşenii, aşa cum scria un ofiţer de pe front, „pot să privească înapoi cu mândrie spre întregul război mondial. În toate situaţiile au păstrat onoarea armelor lor.” Onoarea şi conştiinţa naţională. Căci nu au ezitat să continue lupta şi pentru făurirea României Mari, şi pentru apărarea (până în 1921-1922) frontierelor româneşti de încercările de pătrundere ale trupelor bolşevizate deja, fie ale Ucrainei, fie ale Ungariei.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.