• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 20 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 24 Septembrie , 2020

Un eveniment istoric, de înaltă ținută academică, într-un an special: Dublă lansare la Catedrala episcopală din Baia Mare

În urmă cu doi ani, România a sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Dar nimeni nu a vorbit despre acest eveniment din perspectivă epide­miologică, având în vedere că Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 a avut loc în timpul celei mai mari epidemii a secolului XX, epidemia de gripă spaniolă care a făcut peste 50 de milioane de victime. De ce? Pentru că faptele, nu îm­prejurările, sunt cele care au ecou, și în istorie, dar și în eternitate. Vremurile pe care le-au trăit înaintașii noștri în urmă cu peste un secol sunt infinit mai grele decât cele pe care le trăim noi astăzi. Acum, România se confruntă doar cu o epidemie. Atunci, se confruntau cu două epidemii: de gripă spaniolă și de tifos, era o țară aflată în război, redusă la o treime din suprafața ei, o țară măcinată de moarte, boală și foamete și amenințată să dispară de pe harta lumii. Și totuși, au existat oameni care au avut puterea să se ridice deasupra problemelor prezentului și să se gândească la viitor, la noi, la generațiile de azi și la ce fel de țară ne lasă moștenire.

Spre deosebire de părinții, bunicii și străbunicii noștri, noi folosim împrejurările grele pe care le trăim ca scuză pentru lipsa de cinstire a trecutului și incapacitatea de construire a viitorului. Amânăm să fim români, creștini și chiar oameni adevărați pentru acel moment în care „vremurile vor fi perfecte” și nu vom avea alte probleme. Dar acel moment nu va exista niciodată. Părintele Nicolae Steinhardt spune că împrejurările sunt mai întotdeau­na grele, dar ele pot fi o scuză doar pentru cei slabi, doar pentru cei cărora nu le este suficient de scump idealul pentru care luptă. Iar poporul român a luptat întotdeauna nu pentru că a urât ceea ce a avut în față, ci pentru că a iubit ceea ce a avut în spate. Și înaintașilor noştri le-a fost frică, dar în sufletul lor a existat un sentiment mai puternic decât frica: iubirea. În sufletele noastre, ale celor de azi, frica este prea puternică, pentru că au slăbit credința și dragostea.
În acest an, România ar fi trebuit să marcheze două momente istorice importante: 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon - Centenarul recunoașterii Internaționale a Marii Uniri și 80 de ani de la Dictatul de la Viena. Din păcate, cu excepția bisericii și a câtorva instituții de cultură, nimeni nu a marcat și nici măcar nu a vorbit despre cele două momente. De frică. Frică nu de coronavirus, ci de noi înşine, de pro­pria noastră identitate. Pentru că a ajuns să ne fie frică să spunem că suntem români, ca să nu-i supărăm pe cei de alte naționalități. A ajuns să ne fie frică să spunem că suntem creș­tini, ca să nu-i supurăm pe cei de alte religii. A ajuns să ne fie frică să spunem că suntem normali, din toate punctele de vedere, ca să nu-i supărăm pe cei de alte orientări și să fim catalogați drept intoleranți. A ajuns să ne fie frică de toți și de toate, mai puțin de singurele lucruri de care ar trebui să ne fie frică cu adevărat: de Dumnezeu și de propria noastră conștiință. Și de ipoteza în care, necunoscându-ne istoria, vom fi condamnaţi să o repetăm.
Noi credem că iubirea de țară nu poate fi pusă pe așteptare în funcție de împrejurări. De aceea, GAZETA de Maramureș, îm­preu­nă cu Aso­ciația de Turism, Con­sultanță și Implementarea Pro­iectelor Europene, Consiliul Județean Maramureș, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului au derulat, sub egida Academiei Ro­mâne filiala Cluj, un proiect complex prin care am dorit să marcăm cele două momente istorice și să ne cinstim înaintașii, istoria și identitatea. Proiectul a cuprins realizarea a două volume, unul dedicat Tratatului de la Trianon și celălalt dedicat Dictatului de la Viena, care au cuprins articole inedite scrise de personalități de seamă ale culturii românești dintre care amin­tim: Emil Burzo, președintele de onoare al Academiei Române fi­liala Cluj; Alexandru Surdu, vice­președinte al Academiei Ro­mâne și președinte al Secției de Filo­sofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române; Ce­zar Cornel Sigmirean, profesor universitar Istorie modernă și con­temporană, conducător de doctorat la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; pro­fe­sorul universitar Cocean Pom­pei, fost decan al Facultății de Geo­grafie din cadrul UBB Cluj; prof. univ. Dr. Vasile Pușcaș, fost Negociator Şef cu Uniunea Europeană; Vasile Lechin­țan, reputat istoric și reprezentant marcant al istoriografiei românești; dr. Ioan Lăcătușu, Centrul European de Studii Covasna-Harghita aflat sub egida Academiei Române; prof. dr. Gheorghe Pleș, premiat de Aca­demia Română pentru lucrările sale; Lector univ. Dr. Ilie Gherheș; Pr. Dr. Cristian Ștefan, consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului;
Pr. Dr. Vasile Augustin; Prof. Gheorghe Todincă, fost director al Muzeului Mara­mureșului; Prof. drd. Gavril Ardusătan. Cele două volume au o prefață-bi­necuvântare scrisă de PS Epis­cop Iustin și au ajuns gratuit la primării, biblioteci, biserici, instituții de cultură din județ și din țară.
Lansarea celor două volume a avut loc duminică, 20 septembrie, după Sfânta Liturghie, la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Baia Mare. Pr. Dr. Cristian Ștefan, consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a făcut o frumoasă trecere de la însemnătatea Sfintei Cruci la crucea neamului, explicând că, în locul cuvântului de învățătură, credincioșii vor lua parte la o veritabilă lecţie de istorie susținută de două personalități academice de prim rang: Acad. Emil Burzo - președinte de onoare al Academiei Române filiala Cluj, și Acad. Alexandru Surdu - vice­președinte al Academiei Ro­mâne.
 

(Urmare din pagina 2)

Academicianul Emil Burzo a ținut o scurtă, dar bogată în învățăminte prelegere, conducând participanții la eveniment pe un traseu de suflet, trecut-viitor, la finalul căruia a concluzionat că: „Este important de menționat fapte care au dăinuit și vor dăinui, precum păstrarea
de-a lungul istoriei a limbii, credinței și idealurilor românilor, cu toate opreliștile puse de cei care au dominat vremelnic viața politică a acestei regiuni. Pentru regimurile dictatoriale, fie de tip fascist sau comunist, nu au existat noțiuni precum adevăr, dreptate, principii etice. Astfel, trecutul ne învață că pe traiectul spre viitor este necesar să luptăm pentru a nu se mai repeta apariția unor asemenea situații. Prezentarea de azi, mâine, va aparține trecutului și sunt sigur că vom rămâne cu ceva, vom clădi noi concepte și idei, în viitor, care să contribuie la dezvoltarea societății noastre pe principii cu adevărat democratice”.

Apoi a luat cuvântul Academicianul Alexandru Surdu: „Mulțu­mim Preasfinției Sale Iustin că a binecuvântat aceste două lucrări prin care Poporul Român își aduce aminte de două dintre momentele sale. Unul, cel mai fericit, și altul, cel mai nefericit. Primul a fost momentul Marii Uniri, care a fost legiferat prin Tratatul de la Trianon. Mulți dintre vecinii noștri consideră că România a avut un mare avantaj din cauza acestui Tratat. Se uită însă că România a pierdut foarte mult cu această ocazie. A pierdut peste 800 de mii de ostași și 500 de mii de civili, care au fost uciși în cursul războiului pentru Marea noastră Unire. Unirea aceasta nu a căzut din pomul de Crăciun, ci fiecare palmă de pământ românesc este stropită cu sângele și sudoarea strămoșilor noștri. Mai au fost jertfele, mare a fost jalea care a însoțit pieirea aproape întregii tinerimi a românilor pentru Marea Unire. Mai mult, cu ocazia păcii de la Trianon, România a pierdut două treimi din Maramureș, a pierdut întreaga Crișană care a rămas în partea Ungariei, a pierdut trei sferturi din Banat. Toate acestea au fost considerate ca un cadou făcut acestei nații. N-a fost un cadou, ci o luptă teribilă prin care românii singuri au luptat contra germanilor, contra ungurilor, bulga­rilor și turcilor, care ajunseseră să defileze prin Capitala noastră, prin București, să jefuiască și să ucidă cum le este obiceiul.
Bunul Dumnezeu a fost însă alături de noi și a avut grijă să ne și legifereze ce a rămas din țara aceasta, căci, în fond, la Marea Unire, majoritatea românilor au rămas înafara României. Căci România se întindea și în sudul Dunării până în Munții Pindului, și pe toți românii aceia care au rămas înafară i-am pierdut în ziua de astăzi. Existau sute de mii de români în Ungaria și au dispărut și aceia, și sunt pe cale de dispariție și românii din Serbia, fără să mai vorbim de cei din Ucraina, din Basarabia și din Transnistria până la Odesa.
Dar, totuși, am avut clipe astrale. Clipele în care România a început să însemne ceva pentru Europa. Am avut ocazia să cunosc oameni care au trăit fericiți în România Mare, l-am cunoscut pe filosoful Constantin Noica, care spunea că în perioada interbelică au trăit cele mai mari personalități românești, au trăit oamenii care au simțit cel mai mult pentru Nația Română, dar vremurile au fost grele. După Primul Război Mondial, în Ungaria s-au retras sute de mii de maghiari care trăiseră pe teritoriul Transilvaniei. Mulți luptaseră împotriva românilor, și aveau intenția să se răzbune. Se formase Liga Revizionistă, care spunea că granițele nu sunt bune, că trebuie revizuite. Dar nu erau numai ungurii, pentru că toți vecinii se uitau la România ca vulturii și așteptau momentul să se răzbune pentru victoria românilor din 1918.
Unul dintre volumele de față vorbește despre anul 1940, pentru că România Mare n-a durat decât din 1920 până în 1940. Atât ne-a fost îngăduit să trăim în libertate și uniți ca frații. 1940 a fost unul din cei mai triști ani pe care i-au trăit românii. Când era să pierdem nu numai ce cucerisem într-un război nemaipomenit, dar era să pierim cu toții. Ne referim la Bucovina de Nord, la Marmația de Nord, unde populația românească este aproape dispărută și limba română este interzisă. Numai noi le-am dat drepturi la toți străinii și tot nemulțumiți sunt, și tot ne urăsc!
Să mulțumim Bunului Dumnezeu, pentru clipele acestea în care trăim. Au mai fost destule molime și am scăpat cu milostivenia Bunului Dumnezeu. O să scăpăm și de acestea, dacă ne rugăm. Ni se tot spune să ne spălăm pe mâini și pe dinți, dar sufletele cum le spălăm? Umblăm cu sufletele murdare. Cum se spală sufletele? Numai cu rugă­ciu­nea putem să ne spălăm sufletele și să umblăm cu ele curate în fața lumii, că suntem cei mai frumoși și credincioși oameni din lume! Să nu ne fie rușine că suntem români, să nu ne fie rușine de dreapta noastră credință! La mulți ani!”.
Lector Univ. Dr. Ilie Gherheș a spus că: „După unele calcule, de gripa spaniolă care a debutat în 1918 au murit de patru ori mai mulți oameni decât în Primul Război Mondial. Am făcut cerce­tări în Maramureșul Istoric să văd de ce au mai murit oamenii în 1918. Deși au murit de 4-5 ori mai mulți decât în ceilalți ani, n-am întâlnit niciun preot că ar fi murit de acea «ciumă». Asta cu toate că preoții s-au dus la bolnavi să-i spo­vedească și pe acei bolnavi i-au îngropat preoții! Toți bărbații acestei țări au depus un jurământ de fidelitate pe un drapel al unei țări care era atunci Austro-Ungaria. Vă dau două exemple: voluntarii ro­mâni din Rusia, peste 100 de mii, s-au organizat și urmau să lupte la Mărăști, Mărășești și Oituz, dar nu puteau lupta pentru că aveau depus un jurământ pe alt drapel. Ima­ginați-vă că în gara din Iași, cu crucea în mână, preoții noștri i-au dezlegat de jurământ, i-au binecuvântat și le-au dat un nou jurământ ca să poată lupta pentru Țara Românilor.
La Alba Iulia s-au dus toți în plină gripă spaniolă, dar nimeni nu consemnează că ar fi murit cineva de acea gripă spaniolă. Deși erau peste 100 de mii de participanți, nimeni nu s-a îmbolnăvit.
De ase­menea, cei de aici, din Maramureș, când au luat decizia să plece la Alba Iulia s-au izbit de problema că au depus un jurământ militar față de statul Austro-Ungar. Și atunci, s-au strâns în fața bisericilor, în fața altarelor, și preoții, cu Crucea, cu Biblia și cu Drapelul Național, fără să se primească niciun ordin de la nimeni, i-au dezlegat de vechiul jurământ și i-au lăsat să jure pentru Statul Român. Deci, ei, din proprie inițiativă!”.

În final, Arhim. Casian Filip a spus: „Aduc cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului și al Preasfințitului Timotei Sătmăreanul, felicitându-i pe organizatori, mulțumind domnilor academicieni, aducându-ne aminte, ca un omagiu, de jertfa înaintașilor noștri. Dumnezeu să binecuvânteze Țara aceasta, po­porul acesta, România cea Mare, și îl rugăm să ne țină împreună!”.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.