• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 13 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 22 August , 2013

Tot ce ai fi vrut să înveţi de la bunici, deprinzi la Săpânţa. Festivalul Stan Ioan Pătraş

Cultura tradiţională românească, încă vie, este o valoare ce merită păstrată, promovată şi crescută. Culturile tuturor popoarelor au rădăcini comune. Ştiind de unde venim şi ce moştenire purtăm în sânge şi spirit, vom vedea mai limpede drumul spre viitor.

 
Acestea sunt premisele de la care a pornit Asociaţia Interculturală de Tradiţii, iniţiind un festival la Săpânţa.
Demersul pornit în urmă cu trei ani a dat roade. În acest an, comunitatea locală, prin Primăria din Săpânţa, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism, cu sprijinul mai multor ambasade şi foruri internaţionale, continuă, denumind festivalul, cu mândrie, după unul dintre eroii locali – Stan Ioan Pătraş, creatorul Cimitirului Vesel.
De Sfânta Maria, ţăranii din Săpânţa şi împrejurimi sărbătoresc invitând turiştii în comunitatea lor. Vor fi ateliere ţinute de meşteşugari, bucate locale, teatru comunitar, cântece tradiţionale, dar şi un concert, în premieră, oferit de un grup de muzicieni străini, inspiraţi de Maramureş.
 
În perioada 15-17 august 2013, Săpânţa invită turiştii de peste tot la Festivalul de cântece şi dansuri tradiţionale „Stan Ioan Pătraş”.
 
„Vrem să le arătăm turiştilor cum ne bucurăm în vreme de sărbătoare, de Sfânta Maria, dar şi cum trăim, păstrându-ne tradiţiile. Dacă ne vizitaţi, puteţi vedea cum ţesem şi spălăm lâna la vâltori, care ne sunt bucatele, ce forme capătă lemnul în mâinile noastre, cum facem brânza la stână”
- spune Irina Pop, Directorul Căminului Cultural din Săpânţa.
 
Festivalul va avea loc pe o pajişte din sat, iar muzicienii vor interpreta doar muzică live. Dacă prima zi va fi dedicată muzicii tradiţionale maramureşene, vineri, 16 august, vor urca pe scena din Săpânţa şapte muzicieni din şapte ţări, care vor crea un concert, inspiraţi de Maramureş – Roots Revival Romania.
 
„Clădind pe experienţele din anii precedenţi, mergem mai departe şi mai adânc anul acesta, aducând 7 muzicieni tradiţionali, din 7 culturi diferite, pentru 7 zile în Maramureş. Ei se întâlnesc pentru prima dată în România. Vor avea şansa de a cunoaşte cântecul satului tradiţional românesc cât se poate de aproape de ritualurile care le-au inspirat. Este un experiment intercultural pe care îl vom duce de pe pajiştea din Săpânţa la Sala Radio din Bucureşti, pe 19 august”
- explică Peter Hurley, preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii (AIT).
 
Anul acesta, AIT aduce la Săpânţa conceptul Roots Revival Romania, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor reprezentate de muzicienii participanţi. Un proiect coordonat de Mehdi Aminian, un muzician iranian, cunoscut de publicul din România datorită concertelor şi colaborărilor pe care le derulează de mai bine de un an în ţara noastră.
Cei mai mulţi meşteri prezenţi la festival sunt din Săpânţa. Femeile din sat ţes pânză, cos cămăşi, fac cergi şi ţoluri. Lemnul este cioplit cu migală şi pricepere, iar copiii deprind devreme acest meşteşug. La festival se învaţă şi cum se cos costumele populare, cum se pictează icoane pe sticlă, cum se găteşte după datina străbună. Cam tot ce ai învăţat sau ai fi vrut să înveţi de la bunici.
Atelierul de olărit este găzduit de un meşter din Săcel, unul dintre ultimii artizani din Maramureş care foloseşte o tehnică de pe vremea dacilor.
 
Trupa de Teatru Nescris din Şanţ este prima formă de teatru comunitar din România. Are o activitate de peste 100 de ani şi a fost documentată pentru prima dată în 1935, de către Dimitrie Gusti. Spectacolele trupei surprind realităţi ale comunei şi scot la lumină probleme reale, urgente, pe care comunitatea le are de înfruntat. Ele vorbesc deschis despre moravurile satului, despre corupţie şi capitalism sălbatic, despre probleme sociale şi politice actuale.
 
 
Roots Revival Romania
 
7 muzicieni din 7 ţări petrec 7 zile în Maramureş, la un atelier de creaţie care le permite dialogul cu muzica tradiţională din zonă şi explorarea unor legături culturale între popoare. La finalul atelierului de creaţie, muzicienii (din Turcia, Moldova, Armenia, Iran, Irlanda, România, Liban) vor interpreta, pe aceeaşi scenă, muzică inspirată de şederea lor în Maramureş.
 
Sâmbătă, 17 august 2013
 
12.00-14.00 - Seminar „Promovarea turistică – părerea sătenilor”.
Sunt prezentate opinii despre modalităţi de promovare a turismului rural.
 
Evenimentul este deschis publicului. Sunt invitate să participe Grupurile de Acţiune Locală din România.
 
 
 
 
Redescoperă-ţi rădăcinile prin muzica tradiţională Roots Revival Romania
(16 august Săpânţa-19 august Bucureşti)
 
 
Tradiţie, interculturalitate, improvizaţie: Roots Revival Romania, un eveniment în care muzica ţărănească din Maramureş şi traiul localnicilor devin surse de inspiraţie pentru un grup de muzicieni din diferite ţări.
 
Şapte tineri muzicieni din şapte ţări se întâlnesc pentru prima dată în România şi petrec împreună şapte zile în Maramureş. Cei şapte muzicieni, din Turcia, Iran, Moldova, Armenia, România, Irlanda, Liban colindă satele maramureşene în căutarea tradiţiilor şi a ritualurilor care inspiră muzica tradiţională. Explorează viaţa la ţară, participă la sărbători, întâlnesc muzicieni şi meşteri populari, urmăresc munca localnicilor, le află obiceiurile. În acest timp, transpun experienţele lor în muzică, improvizând împreună. 
Din această călătorie se naşte un concert experimental, prezentat în premieră la Săpânţa, pe 16 august, şi apoi la Bucureşti, pe 19 august. Muzica lor reflectă atât puternica influenţă exercitată de Maramureş, o zonă cu tradiţii încă vii, cât şi forţa şi magia improvizaţiei, considerate cea mai directă şi autentică expresie a unui artist, a culturii pe care o reprezintă.  
 
„Prin acest experiment vrem să arătăm respectul şi demnitatea pe care muzica ţărănească, şi implicit civilizaţia voastră rurală, le merită. Civilizaţia ţărănească din România este o comoară pentru noi toţi şi trebuie preţuită ca atare. În zilele petrecute în Maramureş, acest grup de muzicieni caută viaţa autentică ţărănească, din care izvorăşte muzica autentică, nu muzica populară deformată şi transformată în kitsch, prezentată de cei care promovează falsul şi care, în acest fel, nu fac decât un deserviciu imens spiritului românesc. Vrem să demonstrăm că tradiţiile voastre vii pot fi o sursă de inspiraţie foarte puternică pentru un grup de tineri muzicieni respectaţi. Oare vor găsi ei acea inspiraţie?!?”
 
(Peter Hurley, preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii)
 
Prima întâlnire a muzicienilor cu publicul din România va avea loc la Săpânţa, în data de 16 august 2013, la ora 21, în cadrul festivalului Stan Ioan Pătraş, organizat de Primăria Săpânţa, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism.
Concertul muzicienilor participanţi la Roots Revival Romania va avea loc şi la Bucureşti, în data de 19 august 2013, la Sala Radio.
 
Conceptul Roots Revival Romania porneşte de la improvizaţiile muzicienilor participanţi la ediţiile anterioare ale festivalului intercultural de tradiţii maramureşene „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, proiect derulat la Săpânţa din 2010, de Asociaţia Interculturală de Tradiţii.
 
Roots Revival Romania este un proiect intercultural creat de Mehdi Aminian şi de Asociaţia Interculturală de Tradiţii. Pentru mai multe informaţii despre proiectul Roots Revival Romania, vă invităm să vizitaţi pagina de facebook https://www.facebook.com/RootsRevivalRomania.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.