Teodor Mărieş, un destin în căutarea adevărului

Maramureşean ca origine şi una dintre cele mai proeminente figuri de revoluţionari, Teodor Mărieş n-a abandonat idealurile din 1989. De 25 de ani continuă lupta pentru adevăr şi, întrebat de unde atâta energie, răspunde simplu: „Nu sunt habotnic, nu sunt mistic, dar cred că există ceva acolo sus! Am văzut oameni murind pentru idealuri care nu s-au împlinit! Credeţi că este un motiv suficient?”

Este un anti-comunist convins şi un luptător neobosit pentru adevăr şi libertate. Pentru el, Revoluţia nu s-a terminat în 1989. Se va termina doar odată cu schimbarea adevărată a ţării şi a mentalităţii. E povestea unui altfel de erou al Revoluţiei. Care a dus dosarul Revoluţiei la CEDO, care a făcut sute de zile de greva foamei şi zeci de proteste pentru ca eroii şi adevărul să nu moară niciodată.

Teodor Mărieş s-a născut pe 28 august 1962, în Valea Chioarului. A urmat cursurile Liceului de Construcţii şi Arhitectură. Din acea perioadă a devenit sportiv de performanţă. A refuzat să se înscrie în PCR şi să stabilească relaţii cu Securitatea sau cu vreun serviciu secret. Fiind un anti-comunist convins, a participat activ la Revoluţia din decembrie 1989, implicându-se în acţiuni civice şi în organizarea a mai multor proteste (dedicate aflării adevărului despre ce s-a întâmplat în perioada 14-28.12.1989) ce au culminat cu mitingul-maraton din Piaţa Universităţii, din 1990. A semnat şi susţinut Proclamaţia de la Timişoara. Mărieş a fost arestat după evenimentele din 13-15 iunie 1990. În timp ce era închis, a declanşat greva foamei în închisoare, la penitenciarele Rahova şi, apoi, Jilava, timp de 46 zile. În perioada 1990-1992 a avut interdicţie de a părăsi ţara, anulată după achitare. În 1992, s-a înscris în Asociaţia „21 Decembrie 1989”. În 2002, este ales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei 21 Decembrie 1989 şi începe munca de repunere în activitate a acesteia: împacă facţiunile, dând o linie coerentă activităţilor statutare; totodată, reglementează din punct de vedere juridic situaţia legală a acesteia, după mulţi ani de frământări interne şi procese.

În 2004, obţine, în calitate de preşedinte al Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, reluarea cercetărilor, după 9 ani de inactivitate în dosarul 97/P/1990 - dosarul „21 Decembrie - Revoluţie”. Prin aceeaşi rezoluţie dată de gen. Dan Voinea, în calitate de procuror de caz, se dispunea începerea urmăririi penale pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii a mai multor foşti lideri post-decembrişti, între care Iliescu şi fostul prim-ministru Petre Roman. Tot atunci depune, împreună cu avocatul Antonie Popescu, prima plângere către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cerând condamnarea autorităţilor române pentru tergiversare şi lipsirea părţilor vătămate de un proces echitabil şi imparţial timp de 15 ani, în cadrul dosarului Revoluţiei.

După mai mulţi ani, în 2009, a transmis autorităţilor că va apela la greva foamei, aspirând la obţinerea în vederea conservării probelor din dosarul 97/P/1990, drept câştigat prin dispoziţia dată la 4.11.2008 în dosarul Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, dosar aflat la CEDO. Protestul a durat 74 de zile, încheindu-se odată cu predarea şi intrarea actelor din dosar în sediul Asociaţiei. Aceasta a fost apreciată de opinia publică drept prima acţiune în acest sens, finalizată prin obţinerea dosarului; mai mult decât atât, a creat un precedent juridic în România după 70 de ani de negură în sistemul judiciar. În noiembrie 2011 începe cea mai lungă grevă a foamei - 100 de zile - pentru Legea Imprescriptibilităţii Crimei şi Legea Lustraţiei.

În 2011, Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieş, a câştigat procesul intentat statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că a fost urmărit şi supravegheat ilegal, în 1990. Curtea de la Strassbourg a decis ca România să-i plătească lui Mărieş daune morale în valoare de 6.000 de euro.

Totodată, CEDO a hotărât ca statul român să le plătească părinţilor unui tânăr din Braşov, decedat în timpul evenimentelor din Decembrie ’89, 30.000 de euro daune morale, dar să achite şi cheltuieli de judecată în valoare de 20.000 de euro. Iar lupta a continuat. În toamna acestui an, România a fost condamnată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru modul în care au fost făcute investigaţiile în dosarul mineriadei din 1990.

Potrivit deciziei CEDO, „toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.

În spatele acestui demers, care a durat şapte ani, şi a fost presărat cu proteste şi greve, se află Teodor Doru Mărieş. Întrebat dacă merită să moară pentru un dosar, răspunde simplu: „Merita să mor pentru „Dosar”, dar mai mult merita să trăiesc. Încă mai cred în victoria finală. Altfel, înnebuneam”.

„Nu sunt habotnic, nu sunt mistic, dar cred că există ceva acolo sus! Am văzut oameni murind pentru idealuri care nu s-au împlinit! Credeţi că este un motiv suficient?”

Teodor Mărieş