• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 05 Iunie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 19 Mai , 2020

Sticla cu poveste de la Muzeul de Etnografie Baia Mare

   

Știți acele sticle de pălincă ce au în ele lucrate un fus, o poartă maramureșeană, vârtelnițe, cruci, scări, fântâni sau alte obiecte dintr-o gospodărie țărănească? Sticlele astea fac parte dintre principalele obiecte de artizanat vândute astăzi de meșterii populari la târgurile din țară, ba mai mult de atât, ele au și utilitate căci „micile opere artistice” stau bine în horincă și când vin oaspeții la masa de sărbători, o sticlă de asta e pusă în mijlocul mesei și pentru a fi admirată și pentru a degusta din bunătatea de băutură care „țâne mărje până zâci tatăl nost”.

Dar unde o fi început povestea acestor sticle? Cu siguranță nu foarte demult și asta ne putem da seama ușor: după primele sticle găsite cu povești în ele. Sticlele erau ștanțate cu STAS, care este un acronim pentru Standard de Stat. Așadar, putem să spunem că primele sticle cu povești sunt din a doua jumătate a sec. al XX-lea. Probabil, înainte de a crea un obiect, o poveste, se punea câte o sticlă pe o ramură de copac în așa fel ca un fruct micuț, abia format, să intre în ea. Fructul creștea acolo și când era mare devenea marcă a conținutului și în horincă nu se strica. Acest obicei îl întâlnim și azi foarte des și pentru că horinca de pere e cea mai apreciată, para este cel mai des întâlnit fruct
într-o sticlă cu horincă... de pere, bineînțeles.
Așadar, pe la jumătatea secolului al XX-lea, un meșter s-o fi gândit să sculpteze și să creeze povești în sticle și alții au preluat meșteșugul, dar aceste prime sticle erau create pentru a decora casa și sigur își aveau locul lor; se prea poate ca ele să fi stat în „ceie casă”, camera de sărbătoare și nu în camera de toate zilele. Operele din sticle erau cu temă religioasă și reprezentau în special scene biblice, nu erau atât de des întâlnite și îndrăznim să spunem că erau mult mai complexe și greu de realizat. Și spunem asta pentru că la Muzeu avem o sticlă realizată în anul 1968 de către Man Ioan din satul Preluca Veche! Dar înainte de a vă prezenta povestea din sticlă, cu personaje și două scene biblice, vă spunem cât știm și despre cel care a creat-o, căci povestea lucrului merge bine cu povestea omului care l-a făcut. Cine a fost Man Ioan și cum a început să facă așa ceva? Ce om era? Cum a reușit oare să facă într-o sticlă o lucrare așa de complexă? E normal să te miri, să te fascineze, să te întrebi și să pornești în căutarea poveștii, mai ales dacă știi satul și ți-e apropiat și drag cu tot cu poveștile lui. Și din întrebare în întrebare ajungi la nepoata lui, Angela, care stă în Cufoaia și îți spune: „Vaaaai, era un om... era un om așa de bun, ca bunicu-tău! Era un om foarte blând și foarte înțelept! Și nu să enerva... nuuu... nu înjura da când să enerva, ave’ o poveste, că să enerva pă frate-meu că era tare blăstămat și atunci zâce’: Anghelu’ și Fara­onu’! Asta era povestea lui! Da de înjurat nu înjura... și câte lucruri făce’!”.

Era din Rântaș, Preluca Veche, de la numărul 26, număr care e trecut și pe o bucată de lemn din sticla de la noi și era feciorul lui „Ieremnie”. A muncit la mină și în tine­rețe „a făcut cinci ani de război”. A ajuns pe front în Cehoslovacia și a reușit să dezerteze, „să fugă prin niște sate de acolo” și să se întoarcă acasă pe jos. Meticulos din cale afară, făcea din pasiune tot ce făcea: jucării, scaune sculptate, războaie de țesut, dulapuri de lemn sculptate, ceasuri cu cuc sculptate și... ceasuri de masă, difuzoare și radiouri! „Câte nu făce’!”. Și sticle cu povești ar fi făcut tare multe și ar fi dat la mulți domni, iar unele din ele au ajuns și în străinătate și la muzee. Una a rămas acasă, în familie da „nu o dăm, doamne ferește, nici mniliarde să-mi deie oricine pă ie!”.

Sticla pe care o avem noi la Muzeu reprezintă două scene biblice: Adam și Eva în Grădina Raiului primind mărul de la șarpe, scenă pusă la baza sticlei, și scena Răstignirii aflată deasupra celei­lalte. Cele două scene alătu­rate spun povestea des întâlnită și în colinzi: pentru că Adam și Eva au mușcat din mărul dat de șarpe a trebuit ca Dumnezeu Tatăl să-și trimită Fiul pentru a fi răstignit și pentru a Învia a Treia Zi din Mormânt, răscumpărând păcatele oamenilor și păcatul strămoșesc, „Cu moartea pe moarte călcând!”. Cele două scene sunt lucrate în detaliu: Adam și Eva stau față în față, Eva e cu mărul în mână, Pomul Cunoașterii cu Șarpele încolăcit pe el și câteva elemente de natură. Deasupra, scena Răstignirii îl arată pe Iisus întins pe Cruce, două femei îngenuncheate – Fecioara Maria și probabil Maria Magdalena, un înger care ia sângele lui Iisus într-un potir, cei doi tâlhari puși cu capul în jos, legați sub brațele Crucii lui Iisus, doi soldați care stau de pază, scara rezemată în spatele Crucii și deasupra, pe Cruce, doi porumbei. Iar deasupra de tot, pe gura sticlei, este sculptată Biserica împrejmuită de un gard și brăduleți.
Sticla face parte, probabil, dintre primele sticle de acest gen din Maramureș, unde, poate, a și început povestea lor. Este fascinant cum a lucrat creatorul poveștii, migala, detaliul și impresionantă e viziunea lui asupra scenelor bi­blice. Sperăm ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, după ce se vor deschide porțile Muzeului, să facem o expoziție cu obiecte de decor din casele țărănești și să vă bucurați și de această sticlă cu poveste.
 


Muzeograf: Ștefan Bisztricki Florian

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.