Ştefan Dărăbuş urcă în ierarhia HHC

Reporter: Care este noutatea absolută în activitatea lui Ştefan Dărăbuş în acest început de an 2015?

Ştefan Dărăbuş: Un nou focus, o nouă viziune, un nou mandat pe care trebuie să îl duc la îndeplinire de această dată în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Sud, cele în care organizaţia noastră are programe operaţionale. Vorbim de Bosnia-Herţegovina, Republica Moldova, Bulgaria şi de cele pe care urmează să le influenţăm prin activitatea noastră, respectiv Ucraina, Belarus, dar şi noile ţări care intră în zona de acţiune relevantă pentru ceea ce înseamnă reforma în sistemul de protecţie al copilului şi eradicarea instituţionalizării ca formă de protecţie a copilului. Aici grupul se extinde, intră şi Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia, Polonia, Lituania, Estonia, dar şi Turcia, Grecia, Muntenegru, Albania. Toate intră sub mandatul care îl preiau începând cu întâi aprilie 2015.

Rep.: Ne aflăm în faţa unei avansări, unei promovări, pentru Ştefan Dărăbuş?

Ş.D.: Da! Cu siguranţă e o avansare, este un nou rol în cadrul HHC, e un rol pentru care toată partea de pregătire a început în urmă cu un an şi jumătate. Acest rol vine în contextul în care, pentru HHC la nivel internaţional, misiunea organizaţională este aceea de eradicare a instituţionalizării copilului până la sfârşitul vieţii noastre. Noi credem că în următorii 38 de ani putem ajunge să trăim într-o lume în care niciun copil să nu mai fie instituţionalizat. La ora actuală peste opt milioane de copiii din întreaga lume se află în medii instituţionale.

Vrem să începem cu Europa Centrală şi de Sud, cu Europa de Est pentru că e o zonă care din punct de vedere istoric, cultural a fost infectată cu acel virus al instituţionalizării copilului datorită vechilor metehne comuniste. Mai mult, atunci exista şi teoria conform căreia copilul era proprietatea statului şi nicidecum proprietatea, cu ghilimele de rigoare, a părinţilor.

Rep.: Poate ar trebui să explică din nou de ce există un aşa interes mare al HHC pentru situaţia copiilor cu probleme?

Ş.D.: Noi suntem aici deoarece fiecare copil are nevoie de o familie şi milioane şi milioane de copii trăiesc în medii coşmăreşti, nicidecum apropiate de ceea ce ar trebui să însemne o familie. Şi problema cărei noi ne adresăm este, spre deosebire de altele, cum ar fi a cancerului sau altele la care este necesară un anumit tip de acţiune, activism, militare, dar nicidecum rezolvabile pe parcursul vieţii noastre, adică în următorii 35-40 de ani, problema căreia ne adresăm noi are o rezolvare în orizontul vieţii noastre. Este o cauză în care credem!

Fondatorul nostru, Mark Cook, cel care a pornit această Organizaţie în 1994. Era atunci şeful misiunii Naţiunilor Unite în Bosnia-Herţegovina. Datorită ororilor care le-a văzut atunci a pornit această organizaţie.

De atunci ea s-a schimbat, s-a reinventat şi odată cu programul din România, pornit în 1998 s-a produs un declic. Programul de aici a arătat cât de amplă este această plagă a instituţionalizării copilului, cât de adânci efecte şi cât de negative pot să fie acestea asupra copilului. Cât de adânci efecte are o formă de îngrijire instituţională asupra copilului tocmai prin perversitatea ei.

În instituţii, copiii, nu aş spune că nu mor, că mor în instituţii, dar în momentul în care mergi să îi vezi, mai ales în instituţiile de astăzi care sunt frumos zugrăvite, cu mobilier nou, cu televizoare frumoase, nu ai aceiaşi senzaţie de urgenţă faţă de un copil care moare de cancer!

Efectele sunt perverse şi pe termen lung pentru că aceşti copii care cresc în instituţiile de tip vechi ajung să aibă o viaţă total întoarsă pe dos. Consecinţele instituţionalizării, prin traumele pe care le provoacă se manifestă la nivel social, la nivel personal, la nivelul relaţionării pe care o au tinerii care ies din sistem, cu alţi tineri, se repercutează asupra felului în care îşi fac sau nu îşi fac relaţii sau familii. De multe ori, tinerii care ies din sistem ajung să aibă la rândul lor copii care ajung tot în sistemul de stat, de multe ori rămân captivi în sistemul de protecţie de stat prin alocaţii sociale, prestaţii sociale pe care le primesc, aşadar costurile la nivel de societate, pe lângă costurile umane efective sunt greu de imaginat. Sunt dincolo de ceea ce am considera ca fiind permisibil.

În plus. Toate abuzurile asupra drepturilor omului, asupra drepturilor copilului, toate abuzurile prin neglijenţă, prin privarea de afecţiune, de ataşament sunt extrem de dureroase, sunt o adevărată tortură pentru cei care le trăiesc. Acestea sunt motivele pentru care noi am considerat că acesta este un domeniu pe care trebuie să ne focusăm toată atenţia. Am considerat că trebuie să facem, lucrând în parteneriat cu autorităţile statului, o schimbare reală în acest domeniu. Această schimbare nu se poate face de către un ONG, doar. Atunci când este parte la o schimbare de sistem este trebuie să lucrezi cot la cot cu autorităţile statului. Ele sunt la butoane, ele coordonează prin forţa pe care o reprezintă aceste transformări de paradigmă.

Rep.: Din această perspectivă, care ar fi noutăţile activităţii HHC?

Ş.D.: La ora actuală avem un proiect care mi-e foarte drag, l-am împreună cu ministerul Muncii şi este un act normativ pentru implementarea unei metodologii în prevenirea separării copilului de familie. Considerăm că foarte mulţi copii intră în sistemul de protecţie specială şi ajung fie în case de tip familial, fie în asistenţă maternală, oricum rupţi de familiile lor, pentru că se aşteaptă prea mult până are loc o intervenţie. Până la această finalitate nefericită sunt mai multe momente în care poţi interveni.

Noi vrem ca statul să renunţe la o intervenţie tardivă în momentul în care are loc o consecinţă şi se consumă un fapt de abandon, sau un fapt de separare. Noi vrem ca statul prin autorităţile care îl reprezintă, prin sistemul pe care îl are la îndemână, prin uneltele sale care sunt de cele mai multe ori resurse umane, dar şi materiale să poată să fie mult mai prezent în comunităţile dezavantajate, în comunităţile în care ştim că pot avea loc nişte derapaje fantastice şi aceste pot duce la o criză cumplită în viaţa copiilor şi a părinţilor. Atunci să aibă loc intervenţia!

După analizele pe care le-am făcut noi am ajuns la concluzia că nu este nevoie de mai mulţi bani în sistem, ci o regândire a modului în care sunt folosiţi!

Rep.: Există un parteneriat cu DGASPC Maramureş pentru a reduce numărul cazurilor nefericite în care vorbim de copiii din sistem?

Ş.D.: Noi am sugerat subcontractarea serviciilor sociale, furnizării serviciilor sociale de către organizaţii neguvernamentale. Atunci s-ar evita situaţia de conflict de interese, adică, o autoritate şi şutează şi dă cu capul! Noi am putea demonstra că folosind aceiaşi bani, copiii ar putea avea parte de o mai bună îngrijire, de o mai bună calitate a vieţii, mai multă atenţie.

Rep.: Ultimul eveniment din Bucureşti?

Ş.D.: A avut loc cel mai important evenimentul al nostru, ajuns la a treia ediţie, numit Concertul Speranţei, la Ateneu Român. Am strâns vreo 750 de colaboratori, parteneri, oameni care ne sunt apropiaţi, finanţatori din ţară. Am dat de seamă asupra programelor pe care le-am derulat în ultimul an de zile. Am arătat care sunt priorităţile noastre! Am avut onoarea de al avea pe preşedintele Klaus Iohannis alături de noi. Pentru noi a fost un mesaj foarte puternic, mai ales că domnia sa a venit cu un discurs substanţial, foarte bun.

„Este important că România va fi o placă turnantă pentru programele pe care le vom derula în această regiune, în Europa. Câţiva oameni cheie de aici vor fi implicaţi în felul în care se dezvoltă, se implementează strategia organizaţiei la nivel regional”. 

Stefan Darabus