• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 3 Februarie , 2015

Sorin Bota vrea reformă totală în PSD, acum!

Senatorul PSD de Maramureş, Sorin Bota, este unul dintre parlamentarii social-democraţi care solicită de ceva vreme limpezirea situaţiei în partid şi luarea măsurilor care ar duce la o reformă adevărată şi în interesul cetăţenilor.

 
 

Nemulţumirile parlamentarului maramureşean sunt transmise conducerii partidului şi celor care doresc ca lucrurile să se mişte pe un culoar social-democrat, corect şi reformator.

„Există în momentul de faţă două curente în PSD. Unul, cel al conservării situaţiei actuale, a cosmetizării partidului după principiul: La vremuri noi, tot noi! Şi al doilea, cel care doreşte o reformare a partidului, o modernizare firească după foarte mulţi ani în care PSD a funcţionat în aceeaşi logică, fără să conştientizeze că societatea evoluează cu o anumită viteză, iar partidul ar fi trebuit să fie în avangarda dezvoltării societăţii. E clar că al doilea curent este cel care reprezintă viitorul şi ceea ce trebuie să se întâmple. Rămâne de văzut când se va întâmpla acest viitor, acum, ceva mai târziu sau după alegerile din 2016. Dacă acum nu se poate, actuala conducere a partidului va mai înregistra un eşec în alegeri, în mod inevitabil, doar datorită faptului că societatea evoluează într-un anumit ritm şi cei din primul curent nu ţin cont de acest aspect”, a spus Sorin Bota.

 

Parlamentarul maramureşean a făcut o radiografie a spectrului politic actual şi a afirmat că în toate partidele există aceste probleme şi ar trebui ca toţi liderii, conducerile acestor partide să fie conştiente că trebuia formaţiunile politice să se reformeze după cum o cere societatea.

„Datorită alegerilor prezidenţiale, această situaţie firească, precum a unui organism viu care evoluează, nu a fost luată în discuţie, mă refer la reforma din partid. Ea a fost trecută pe planul doi, în ideea că va fi dezbătută după alegerile prezidenţiale. Acum şi în funcţie de curentele de care vorbim, această discuţie capătă un impuls mai mare sau mai mic.

Mai mult, rezultatul fiind defavorabil, curentul reformator, mai progresist în interiorul partidului, se manifestă mai pregnant, a prins mai mult elan. Este o confruntare între cei care decid momentul în care începe reforma, dar mai depinde şi de maniera în care ea se face...”, a spus Bota.

Senatorul PSD a vorbit şi despre exponenţii celor două curente.

 

„Din păcate, la primul curent exponenţii sunt cei din conducerea actuală. Dintre aceştia sunt câţiva care conştientizează că trebuie modificate unele lucruri, sau conştientizau şi înainte, dar nu le-au făcut. Aceştia încă nu şi-au găsit cadenţa şi strategia personală de a face anumite lucruri. În cel de-al doilea curent sunt, din păcate, mulţi care nu au curajul să se manifeste. Sunt puţini care o fac.

În acest context, mulţi se întreabă dacă se va rupe partidul.

Sigur, în orice confruntare există pierderi colaterale, dar şi riscul de rupere. Ideal ar fi să nu se rupă, ci să se reformeze. PSD ar trebui să devină un partid al avangardei sociale. Eu m-am săturat să mai tac şi să aştept... mai răbufneam şi înainte, dar acum chiar cred că cei care vor să conserve nu îi interesează, de fapt viaţa acestui partid. Pe ei îi interesează strict problema existenţială a lor pe scena politică. Trăiesc şi se ghidează după principiul - după noi, potopul. Mai devreme sau mai târziu vine schimbarea şi ei preferă să vină cât mai târziu ca să mai poată ciuguli ceva. Nu îi interesează nimic din ceea ce înseamnă viaţa internă de partid”, a spus Bota.

 

Parlamentarul maramureşean a spus că nu a suferit, încă, datorită atitudinii critice pe care a afişat-o în ultimele săptămâni şi nu numai. El speră ca liderii partidului să nu recurgă la maniera răzbunătoare de a tranşa disputa politică din interiorul PSD.

„Trebuie să se ţină cont de faptul că în viaţa partidului trebuie să existe o evoluţie. Azi am pierdut, şi nu din cauza mea, ci din cauza celor care s-au ocupat de conducerea colectivă a partidului. Nu are o singură persoană vina!”, a spus parlamentarul maramureşean.

 

Sorin Bota a vorbit şi de episodul Geoană şi Vanghelie.

„Şi ei caută soluţii, de aceea am spus că întoarcerea lor este mai sănătoasă decât expulzarea. Nu trebuie să ne limităm la ideea că ne-au făcut rău. Şi alţii ne-au făcut rău, unii chiar sunt acum la masă şi încearcă să se salveze pe ei, dar ei ne-au făcut mai mult rău prin manifestările lor sau declaraţiile lor. Dacă judecăm, aşa ar trebui să îi judecăm pe toţi cei care au făcut rău PSD-ului, nu doar pe unu sau doi pentru că aşa ne convine, pentru că suntem la butoanele PSD. Eu spun răspicat că şi alţii au făcut rău! Poate facerea de rău a fost o consecinţă a unei stări de rău realizate de alţii împotriva celor pe care îi dăm afară. Asta nu înseamnă că Geoană şi Vanghelie sunt soluţiile cele mai bune ale acestui partid. PSD, fiind un partid atât de mare, are soluţii nenumărate, combinaţii de N luate câte M de a realiza o conducere care să ducă lucrurile înainte, dar trebuie să ne hotărâm, vrem înainte sau nu vrem aceasta! Asta e principala luptă, de fapt.

Toată situaţia din PSD e ca în filme. Primul curent este în filmul în care stau în maşină, la volan, la pedale, la schimbătorul de viteze, pe la oglinzi, pe capotă, în portbagaj, iar perisajul se mişcă în spatele maşinii pentru a crea iluzia că se merge înainte.

Alţii, din al doilea curent, sunt într-un decor natural în care maşina se mişcă într-adevăr”, a spus Bota.

 
 

„În orice confruntare există pierderi colaterale, dar şi riscul de rupere. Ideal ar fi să nu se rupă, ci să se reformeze. PSD ar trebui să devină un partid al avangardei sociale. Eu m-am săturat să mai tac şi să aştept... mai răbufneam şi înainte, dar acum chiar cred că cei care vor să conserve nu îi interesează, de fapt viaţa acestui partid. Pe ei îi interesează strict problema existenţială a lor pe scena politică. Trăiesc şi se ghidează după principiul - după noi, potopul”.

Sorin Bota

Comentariile celorlalți

Viseuan pe 07.02.2015 la 07:50
Perfect! PSD-istii viseuani si nu numai, va sustin domnule Senator in toate actiuneile ce aveti a le intreprinde pentru insanatosirea organizatiilor locale si apoi pe cea judeteana!
Grad Ioan pe 03.02.2015 la 15:43
De cat a tacut,era si timpul sa se satre de atata liniste .Ai dormit destul pe banii nostri,dar mai bie asa!

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.