Singura soluţie, încă o Revoluţie!

În ultima şedinţă de guvern a fost adoptată o ordonanţă prin care se modifică şi completează Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov, din noiembrie 1987. În practica aplicării acestei Legi, s-a constatat necesitatea modificării unor termene în scopul soluţionării corecte şi unitare a cererilor persoanelor îndreptăţite să beneficieze de calitatea de Luptător cu rol determinant. O poveste ce durează de 25 de ani, fără un final! O chestie penibilă, din care rezultă că mulţi români se complac în supa călduţă a nemerniciei. În Maramureş, în Baia Mare…

Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei din 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov stabileşte modalităţi prin care statul român îşi arată recunoştinţa datorată eroilor-martiri, răniţilor, persoanelor reţinute, luptătorilor cu merite deosebite, luptătorilor participanţi şi persoanelor care au avut un rol determinant pentru victoria Revoluţiei române din 1989, precum şi faţă de persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov.

Acesta este contextul legal pentru multele abuzuri ale unora ce s-au considerat revoluţionari, luptători cu rol determinant (ce denumire pompoasă), iar listele sunt lungi, precum mai multe zile de post. Zeci de mii de cetăţeni au participat activ la Revoluţia română, asta dacă ar fi să urmărim cele o mie de pagini ale Secretariatul revoluţionarilor, din cadrul guvernului. O pagină conţine zece nume sau chiar mai multe. Fiecare partid venit la putere s-a simţit dator să mai modifice câte ceva la legislaţia pentru revoluţionari, să mai dea ceva, să mai pună câte un revoluţionar ce timp de zeci de ani nu a avut determinare să devină oficial revoluţionar. O masă de manevră folosită de cei de la putere pentru a obţine beneficii, în special electorale, ei revoluţionarii fiind lideri de opinie în multe cazuri şi locuri.

Cu toate acestea, este absurd ca în 2015 să se mai modifice termenele de finalizare a unor dosare de revoluţionar, luptător… Plecând de la această ordonanţă, am încercat să vedem situaţia din Baia Mare, Maramureş. Desigur, nu ne referim la zgomotoşii care au inundat televiziunile băimărene de după 1989 cu poveştile lor despre Revoluţie. Dacă am considera revoluţionar, luptător o persoană care a luptat efectiv, care a luat parte la vărsări de sânge, în Baia Mare nu am avea niciun revoluţionar. A existat unul care, intrat fiind în Palatul administrativ şi băut bine, a sărit peste un geam spart pe terasele construcţiei administrative şi a călcat pe sticlă, tăindu-se. Acesta a venit şi a spus că de la el a curs sânge şi că e un adevărat revoluţionar.

Din fericire, nu l-a ascultat nimeni deoarece se ştia povestea escaladei de geam.În municipiul reşedinţă de judeţ nu am avut revoluţionari în sensul adevărat al cuvântului. Iar de luptători, nici vorbă, din moment ce nu au fost lupte.

În schimb au fost spărgători de vitrine, schimbători de directori, căţărători pe frânghia ce a dus spre beneficiile unei Revoluţii furate. Am mai avut indivizi ce au intrat în sedii de Miliţie, de Securitate, la Unităţi ale Armatei, căutători de dosare, de bani, tablouri, valută, ţigări… Aceştia au urlat şi au spus că ei sunt Revoluţia şi au adus multe din minciunile acelor zile. Ba că apa este otrăvită, ba că vin securiştii de la Şomcuta, ba că este nevoie de ei pentru democratizarea unei societăţi anesteziate de un comunism ce se pregătea să plece de pe scena politică.

Din păcate, şi ne referim doar la Maramureş, în Baia Mare au rămas tocmai exponenţi ai comunismului să impună democraţia, capitalismul, ceea ce este o contradicţie. Popa Gheorghe, Pop Anton, Crăciun, fostul director al IPIC-CF, oameni care nu cu multe zile înainte făceau parte din structurile de conducere ale partidului comunist, la nivel de judeţ, au devenit mari democraţi, exponenţi ai capitalismului. Sunt şi alţii ce s-au dat mari revoluţionari, dar adevăraţii luptători pentru o democraţie autentică au rămas în umbra celor gălăgioşi. Nu au ieşit în faţă, nu au cerut nimic, nu sunt cunoscuţi. Vom încerca în perioada următoare să aducem în faţă oameni care cu adevărat au merite de revoluţionari. În fapt, în Baia Mare, în 22 decembrie, în acea noapte în Palat s-au băut, s-au îmbătat cei care vegheau la impunerea democraţiei, s-a vomat prin mai multe birouri, a fost o debandadă generalizată de care nu vor să vorbească. Cu toate acestea, sunt oameni care au avut nevoie de mult timp să facă ordine în Palat, să înlocuiască mobilierul distrus de furia revoluţionară, dar şi de alcool. Probabil nu vom şti niciodată ce s-a întâmplat cu adevărat în acele zile, dar cu siguranţă nu putem vorbi de o Revoluţie.

Ar mai fi de analizat acei indivizi care au apărut după zilele ce au înfierbântat minţile multora şi au început o ascensiune incredibilă. Desigur, oameni care au avut legături puternice cu PCR sau cu serviciile.

De la IPIC-CF a fost unul care, ajuns director, apoi un director mai mare, apoi politician, şi drumul spre Bucureşti a fost liber, altul a venit şi a vorbit de agricultură şi de cei care lucrează în agricultură, Pop Anton ştie. Tot acesta ştie cum au ajuns primarii acelor zile să fie primari, printre aceştia aflându-se şi Mircea Man. Majoritatea noilor veniţi au condus structurile judeţene, locale sau de întreprinderi ale Frontului Salvării Naţionale. Noua bază de cadre ce a ajuns să conducă România la toate nivelurile.

Un „prieten” de-al nostru, Petre Roman, a fost cel care a dat telegrafiat mesajul cu înfiinţarea celulelor de conducere ale FSN peste tot. Cel care a primit mesajul şi l-a gestionat mai există prin târg. În Baia Mare sunt oameni sătui de porcăria cu revoluţionarii cu cererile aberante de privilegii, cu lupta pentru un ciolan şi pentru putere. Mulţi sau puţini, aceştia ar putea face lumină în această poveste tenebroasă a revoluţionarilor, care ne urmăreşte şi acum, la 25 de ani de la evenimente. În măsura posibilităţilor, vom încerca să aducem în spaţiul public clarificările dorite de cei mulţi!