• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 18 Octombrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 3 Iunie , 2013

„Sfântul închisorilor” a învins!

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a pornit un adevărat genocid împotriva eroilor naţionali. Recent, în cadrul unui simulacru de simpozion, intitulat “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu şi rezistenţa armată anticomunistă din România”, susţinut de cercetătorul german de origine română William Totok, a fost desfiinţat cel mai cunoscut şi mai longeviv luptător anticomunist „Moşu” Ogoranu. Mai mult, acelaşi institut a cerut Consiliului Local Târgu Ocna să-i retragă titlul de cetăţean de onoare acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu, cel numit de un alt evreu, Nicolae Steinhardt, „Sfântul închisorilor”, pe motiv că ar fi fost legionar şi fascist, deşi Gafencu a salvat cu preţul propriei fiinţe viaţa evreului Richard Wurmbrand. Joi, 30 mai, însă, Consiliul Local Târgu Ocna a respins cererea institutului.

 
 

Atentat post-mortem împotriva eroilor anticomunişti români! În perioada comunistă, se încerca distrugerea lor fizică, psihică şi spirituală şi, mai ales, compromiterea lor prin metode mişeleşti în faţa Neamului şi a Istoriei. Atunci, aceste acţiuni au purtat numele de „reeducare”. O tactică diabolică de distrugere a personalităţii prin tortură şi manipulare, o tactică de distrugere a conştiinţelor prin minciună. Azi, metodele reeducării nu mai sunt posibile, din fericire. Şi nici n-ar avea pe cine să fie aplicate, pentru că, dintre luptătorii anticomunişti şi deţinuţii politici au rămas puţini, extrem de puţini. Iar aceia sunt „inofensivi”, pentru că i-am îngropat în uitare. Manipularea e însă la fel de actuală. Doar că şi-a schimbat numele în „conferinţe ştiinţifice”.

 

În ultima vreme, tentativele de „asasinare” post-mortem a simbolurilor luptei anticomuniste au un punct comun: Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. Iar ţintele sunt două repere ale luptei anticomuniste: Ioan Gavrilă Ogoranu, cel mai cunoscut şi mai longeviv luptător anticomunist, şi Valeriu Gafencu, cel numit de părintele Nicolae Steinhardt „Sfântul Închisorilor”. Institutul încearcă dislocarea celor două repere istorice de pe soclul pe care l-a impus conştiinţa românească în ultimele două decenii.

Pentru Ogoranu a fost pregătită o dezbatere moderată de cercetătorul Wiliam Totok, sub egida a două institute de cercetare: Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi, respectiv, Institutul Naţional pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW) cu tema “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit şi minimalizare, care şi-a propus să analizeze “modul în care societatea românească contemporană înţelege să se raporteze la figuri controversate ale Rezistenţei anticomuniste, asociate atât în trecut, cât mai ales în prezent, cu manifestări ale extremei drepte în România”.

Unul dintre luptătorii din „banda” lui Ogoranu rostea profetic acum o jumătate de secol: „nu se mulţumesc să ne ucidă, vor să ne compromită moral”. Iar profeţia sa s-a adeverit. „Moşu”, cum era numit Ogoranu, un reper al rezistenţei anticomuniste recunoscut şi apreciat la nivel internaţional, omul care a reuşit să stea ascuns de un sistem diabolic, aproape perfect, vreme de 3 decenii, a fost condamnat de două ori la moarte, în contumacie, iar după ce a fost prins de securitate, a scăpat cu 6 luni de arest, fiind graţiat la intervenţia preşedintelui SUA, Nixon, a ajuns să fie terfelit în cadrul unor dezbateri tendenţioase, habarniste cu pretenţii ştiinţifice şi istorice.

Motivul? Institutul Elie Wiesel îl acuză pe Ogoranu că ar fi fascist pentru că a făcut parte din Frăţiile de Cruce. Cu alte cuvinte, rostogolesc la infinit un bolovan imaginar, uitând că Mişcarea Legionară a fost absolvită de orice acuzaţie de Tribunalul de la Nuremberg, iar Ogoranu şi ceilalţi luptători din munţi nu luptau pentru că urau ce aveau în faţă, ci pentru că iubeau ceea ce aveau în spate: Credinţa, Neamul, Ţara.

Acţiunea lor s-a întors însă ca un bumerang, generând proteste şi antipatie. Unul dintre protestatari, Fundaţia „Memorialul Durerii” arată că: „Altul este, ar trebui să fie, obiectul de activitate al Institului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România şi nu acela de a nega rezistenţa din munţi şi de a-l eticheta pe Ion Gavrilă Ogoranu ca fascist.

Toţi marii istorici ai prezentului, de la Al. Zub, la Denis Deletant, recunosc existenţa, forţa şi unicitatea luptei anticomuniste din munţi. Membrii acestei rezistenţe aparţin tuturor categoriilor sociale (militari, preoţi, studenţi, ţărani) şi tuturor partidelor politice.În dosarele Securităţii (Fond Documentar nr. 2168) sunt publicate hărţi ce conţin grupările de luptători dispuse pe toată întinderea Munţilor Carpaţi, iar o direcţie a Securităţii se ocupa de obiectivul „Bande-Organizaţii subversive”. Avem suficiente date istorice, furnizate de Arhiva CNSAS. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc nu poate încuraja asemenea demersuri, total străine de spiritul ştiinţific şi de adevăr. Ion Gavrilă Ogoranu este un simbol al rezistenţei anticomuniste şi memoria lui nu poate fi terfelită de jalnicele reconsiderări ale unor debili cercetători ai istoriei”.

 

Acelaşi Institut a pornit o campanie furibundă împotriva lui Valeriu Gafencu, unul dintre „Sfinţii Închisorilor”, pe acelaşi motiv că ar fi fost fascist, un argument hilar, în condiţiile în care Gafencu şi-a dat viaţa pentru un evreu, Wurmbrand.

Şi, vorba Sfintei Scripturi, „ce iubire e mai mare decât a-ţi da viaţa pentru aproapele tău?”.

La sfârşitul anului trecut, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România – Elie Wiesel a solicitat pentru a treia oară primăriei din Târgu Ocna retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat “Sfântului închisorilor” Valeriu Gafencu. Primele solicitări ale Institutului au fost respinse, dar cea de-a treia avea toate şansele să se materializeze din cauza presiunilor politice. Se ştie că, recent, membrii Institutului au avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi se spunea că s-a discutat inclusiv acest subiect.

Şedinţa a fost programată pentru joi, 30 mai, de la ora 15 şi a fost însoţită de o serie de mitinguri de susţinere pentru „Sfântul închisorilor”. Înainte de şedinţă, mai toţi aleşii erau timoraţi. Pe de o parte, se temeau de Institut, pe de altă parte, de Dumnezeu şi de istorie. Viceprimarul din Târgu Ocna, David Maricel, declara, pentru GAZETA, înainte de şedinţă că: „Nu ştiu, chiar habar nu am cum se va vota proiectul cu Gafencu din şedinţa de azi. Acest proiect a ajuns pe ordinea de zi, cum ajunge orice proiect: îl înaintează cineva. La noi primarul înaintează în general hotărârile. Nu ştiu dacă s-au făcut presiuni, întrebaţi-l pe primar. Sunt în ţară proteste pentru povestea asta? Nu ştiam că se organizează protest la Bucureşti pentru memoria lui Gafencu. Nu ştiam de treaba asta. Dacă ştiu consilierii locali povestea lui Gafencu şi despre minunile care s-au produs cu Sfinţii Închisorilor? Dumneavoastră mă întrebaţi pe mine dacă altcineva ştie ceva, dar eu n-am de unde să ştiu ce ştiu ei. Dacă eu ştiu despre astea? Eu ştiu. Poziţia mea personală vizavi de acest proiect? Poziţia mea personală o discutăm pe la ora 11, în cadrul partidului. Da, pentru că eu sunt membru al unui partid. Iar la noi, la consilierii locali, dacă nu respecţi ordinele pe care ţi le dă partidul, te dau afară. Nu suntem ca deputaţii să ne putem permite orice fel de vot”.

Totuşi, viceprimarul a recunoscut că e un precedent periculos, de negare a valorilor naţionale: „Da, dar tot televiziunile şi mass-media au născocit şi legea asta prin care consilierii sunt sclavii partidului. Că mâine s-ar putea să nu-l mai avem nici pe Ştefan cel Mare, nu o să mai avem nimic. S-ar putea să fie aşa cum ziceţi dumneavoastră”.

 

După trei ore de dezbateri, „Sfântul închisorilor” a înfăptuit o minune: proiectul a fost respins.

Adina Pelin, de la Ziarul de Bacău,   ne-a declarat că: „Proiectul nu a trecut, rămâne titlul de cetăţean de onoare pentru Gafencu. Au fost foarte multe dezbateri, şedinţa a durat de la ora 15 până la ora 18. Au fost foarte mulţi credincioşi adunaţi în faţa Primăriei. Lumea a salutat păstrarea titlului pentru Valeriu Gafencu”.

 

Decizia Consiliului Local nu deranjează atât pentru titlul în sine. Sfinţii nu au nevoie de niciun fel de titluri pământeşti. Ci pentru semnalul pe care îl dă. Dacă astăzi cedăm compromiţând două dintre cele mai luminoase figuri ale rezistenţei anticomuniste, mâine ni se va cere mai mult şi vom ajunge să-i negăm pe Horia, Cloşca, Crişan sau Ştefan cel Mare, negându-ne de fapt pe noi, istoria, credinţa şi identitatea noastră.

 

Viceprimarul din Târgu Ocna, David Maricel, a spus că: „Şedinţa s-a desfăşurat în condiţii de calm, s-a mai şi aplaudat din când în când. Au venit organizaţiile care ne-au îndemnat să respingem proiectul, dar şi directorul de la Asociaţia „Elie Wiesel”, care şi-a expus şi el motivele pentru care cere să se voteze hotărârea. Nu a ieşit cu scandal pentru că preşedintele şedinţei a ţinut în frâu discuţiile şi a dat fiecăruia cuvântul. Gafencu a rămas cetăţean de onoare cu 8 voturi pentru, 6 împotrivă şi 3 abţineri. Da, v-am spus dimineaţă că vom avea şi o discuţie politică. Cum ne-au îndemnat? Ne-au îndemnat în sensul acesta. Ideea este că a rămas cetăţean de onoare, iar noi ne-am adus contribuţia după puterile noastre.

 

Ce a cântărit la luarea deciziei? Au venit foarte mulţi preoţi şi cred că argumentele lor au cântărit cel mai mult. Ne-au povestit din minunile care s-au întâmplat în închisoare. S-a dat posibilitatea tuturor să vorbească. De data asta au fost reprezentate în Consiliu toate vocile şi pro şi contra.

Din noiembrie anul trecut s-au început demersurile pentru anularea Titlului, dar noi am anunţat pe toţi cei interesaţi să-şi exprime într-un fel sau altul poziţia, şi până la urmă, acum am reuşit să finalizăm. Orice se votează şi orice hotărâre ia Consiliul este benefică pentru Târgu Ocna, atâta timp cât votul este democratic. Acum sper să se fi liniştit lucrurile. Nu ştiu dacă vor fi alte presiuni de la alt nivel. De la nivelul nostru eu zic că nu vor mai fi discuţii pe acest subiect”.

 

Vorba părintelului Justin Pârvu:

„Nu are nevoie Gafencu de recunoştinţa evreilor şi a nimănui. Cum pot fi acuzaţi aceşti tineri de antisemitism când tocmai Valeriu Gafencu a salvat un evreu, ştiţi foarte bine, pe Wurmbrand?…

Şi tocmai un evreu, Nicolae Steinhardt, îl numeşte “sfântul închisorilor”. Ce legătură să aibă tinerii legionari, care puneau credinţa mai presus de orice ideologie şi stăpânire lumească, cu fascismul, care era pentru ei un păgânism?

La fascişti a prins mai bine catolicismul cu ramurile lui, dar în niciun caz ortodoxia.

 
 

Mulţi dintre marii duhovnici români care au trecut prin temniţele comuniste spun că Valeriu Gafencu era un exemplu de sfinţenie, curăţenie trupească şi sufletească.

Grupul pe care l-a creat în jurul său, la Penitenciarul-sanatoriu Târgu Ocna, se apropie ca şi trăire spirituală de a monahilor sau pustnicilor cu har.

Valeriu Gafencu s-a născut în judeţul Bălţi, în 1921, şi a murit în temniţă. Pe când era student la Facultatea de Drept din Iaşi, conducând un grup al Frăţiilor de Cruce, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: „Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”.

Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944) şi de la Piteşti.

Din cauza regimului din temniţele comuniste, starea lui era foarte gravă, încât mulţi socotesc supravieţuirea sa, timp de doi ani, drept o minune.

TBC-ul pulmonar, osos şi ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.

Chipul îi era liniştit, scăldat într-o lumină nepământeană. Iar sufletul şi mintea sa nu se despărţeau niciodată de rugăciune. Seninătatea sa i-a înmuiat şi pe călăi. Până şi ei îi purtau un respect desăvârşit. Credinţa sa i-a dezvăluit ziua morţii.

Pe 2 februarie 1952, şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşă albă, de care avea nevoie pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an.

A mai cerut ca o cruciuliţă (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. Într-adevăr, în 18 februarie, între orele 14.00 şi 15.00, după momente de rugăciune intensă, Valeriu a rostit ultimele cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul”. Unul dintre argumentele care stau la baza canonizării lui Gafencu e faptul că şi-a dat viaţa pentru aproapele său. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau mult pe Valeriu, Victor Leonida Stratan, obţinuse printr-o intervenţie specială de la familie un pachet cu streptomicină. Pentru că starea lui se îmbunătăţise, i-a dat medicamentele lui Valeriu, fericit că-i putea salva viaţa. Valeriu le-a primit şi a doua zi l-a înştiinţat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Wurmbrand, spunând că acesta se afla, de asemenea, într-o stare gravă şi salvarea lui ar însemna mult pentru dezvoltarea creştinătăţii, deoarece este o personalitate recunoscută, cu relaţii internaţionale şi mare putere de influenţă.

Într-adevar, medicamentele i-au salvat viaţa pastorului Wurmbrand. Î.P.S. Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, fost deţinut politic şi membru important al Sf. Sinod, îl numeşte pe Valeriu Gafencu „martir care a suferit, trăind pe cele mai înalte culmi ale spiritualităţii creştine, stâlp al rezistenţei spirituale româneşti din timpul opresiunii comuniste” (Rev. Rost, oct. 2003, p. 11)

 
 

„Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul”

 
Valeriu Gafencu

Comentariile celorlalți

baban pe 04.06.2013 la 13:46
Excelent articol,scris intr-un moment cand acest institut intrece orice masura.
pintea pe 04.06.2013 la 10:22
Sa nu uitam totusi ca rezultatul votului a fost foarte strans , deasemenea sa nu uitam ca oportunisti maramureseni amenajeaza si intretin"casa memoriala " a impostorului de E. Wiesel. Asa ca mai este mult pana departe.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.