Roșia Montana, acum Rovina și poate Maramureș. Mineritul neferos în atenția autorităților române

Campania electorală a început, mai în forță, mai ușor. Liderii politici vin în fața oamenilor cu propuneri, cu idei, cu posibile realizări într-un orizont de timp neprecizat. Cu toate acestea, există și subiecte, mai ales economice, care sunt interesante, importante și foarte importante. Un astfel de subiect este cel legat de exploatarea minereurilor neferoase din România. Cupru, aur, argint și alte minereuri care sunt necesare în industrie. Mai mult, războiul din Ucraina și cel din Fâșia Gaza a scos în evidență slăbiciunile economiilor europene, mai ales. Țările din Uniunea Europeană au fost și sunt încă dependente de țări în care astfel de minerale sunt exploatate continuu, fără probleme. Rusia, China, țări din Africa și Asia sunt mari producătoare de astfel de minereuri atât de necesare în industria de armament și în dezvoltarea economică generală.

Și România a avut capacități de exploatare a neferoaselor importante, dar și o industrie prelucrătoare la fel de importantă. Din păcate, din 2007, s-a pus lacăt pe minele de neferoase și pe combinatele metalurgice. Maramureșul a rămas „un deșert” al minelor închise prost, neecologic, cu un număr mare de mineri aduși la sapă de lemn, de ingineri metalurgi fără alte alternative, de specialiști în minerit și metalurgie care au fost obligați de autoritățile din acei ani să plece în bejenie economică.

Anii au trecut, tăcerea s-a lăsat peste subiect, iar unii dintre cei rămași fără loc de muncă fie s-au pensionat, fie au plecat în Chile, în Africa, în Asia, în țări în care specialiștii români au ajutat la dezvoltare. Din când în când, liderii politici redeschid acest subiect, al aurului și cuprului românesc, rămas în minele închise din rațiuni politice.

La fel s-a întâmplat și în acest an. Începutul de campanie electorală au scos lideri politici, miniștri, specialiști în stradă, la întâlniri cu oamenii, cu electoratul.

Dar, spre deosebire de alte dăți, acum lucrurile sunt mai serioase, mai importante. Contextul militar și economic i-a făcut pe mulți să își amintească că avem resurse importante de metale neferoase ce ar putea fi exploatate. Apoi, povestea de la Roșia Montana  Gold Corporation, cu procesul de la curtea de arbitraj de la Washington, i-au determinat pe mulți să își reconsidere părerea față de mineritul neferos din România.

Recent, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a făcut câteva declarații interesante la Oradea. Astfel, exploatarea minereurilor neferoase precum cuprul, argintul şi aurul şi activitățile de prelucrare a acestora va face obiectul unei scheme de ajutor de stat, proiectele urmând să aibă un buget consistent, de peste 10 milioane de euro.

„Avem în pregătire o schemă de ajutor de stat pentru exploatarea minereurilor neferoase, pentru că România are zăcăminte bogate de minereuri neferoase pe care le putem exploata şi este o formă de sprijin pentru producția industrială, care vedem, trimestru de trimestru, că nu înregistrează un trend prea bun”, a afirmat Boloş într-o conferință de presă susținută pe teren. Potrivit acestuia, cuprul este de departe cel mai mare zăcământ de neferoase pe care îl are România, de peste 700.000 de tone, apoi argint, aur şi toate celelalte metale neferoase. Ministrul Boloş a declarat că exploatarea zăcămintelor de aur este o activitate eligibilă.

„Condițiile de exploatare sunt cele impuse prin autorizația de mediu. Dacă există astfel de zăcăminte la Autoritatea Națională a Resurselor Minerale, atunci este o activitate eligibilă. Nu trebuie să ne sperie astfel de posibilități. Măcar aude lumea”, a afirmat el. Proiectele au un buget consistent, de peste 10 milioane de euro, bani alocați din bugetul de stat, deoarece „fonduri europene destul de greu se pot accesa pentru asemenea activităţi”, a spus ministrul.

„Scopul nostru este să putem sprijini economia şi producția industrială. Ne-am orientat spre activitățile de producție şi de exploatare de minereuri neferoase tocmai pentru că este nevoie de susținerea producției industriale. Se vede cu ochiul liber această nevoie. Pentru marile companii poate că este bine de gândit un program special pentru ceea ce înseamnă tranziția verde pentru producția industrială de folos pentru România pe termen lung”, a mai spus Boloş. 

Ministrul a făcut referiri la exploatările de la Roșia Poieni, din Apuseni, munți care cuprind cele mai bogate zăcăminte aurifere din Europa. Iar rămășițele celor mai vechi mine de aur descoperite aici datează din epoca dacică și romană.

Pe de altă parte, trebuie spus că și Maramureșul este o zonă în care se pot exploata minereuri neferoase, de la aur și argint, la cupru, plumb și metale rare.

Având în vedere aceste declarații, vă prezentăm câteva date despre ce înseamnă perimetrele miniere de la Roșia Poieni, de la Rovina, dar și din Maramureș, spre aducere-aminte și spre cunoștința celor care au intrat în politică mai târziu. Că tot începe curând campania electorală și e bine să reamintim aceste informații.

În paralel cu declarațiile de la Oradea, la București a avut loc o altă întâlnire importantă pentru mineritul neferos.

Recent, Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Valea Rovinei, a anunțat că, prin intermediul subsidiarei sale româneşti Samax Romania SRL, a finalizat cu succes întâlnirile cu Ministerul Economiei, precum şi cu Ministerul Mediului. La aceste întâlniri, care au avut loc în luna ianuarie, directorul general de la Euro Sun, Grant Sboros, şi directorul Samax, Sorin Halga, au discutat diferite aspecte ale depunerii documentelor pentru obținerea autorizațiilor, precum şi capacitatea Euro Sun de a sprijini aspirațiile pe termen lung ale regiunii Hunedoara. „Discuțiile au scos în evidență rolul semnificativ pe care proiectul nostru de la Valea Rovinei îl va juca în viitorul economic al României, în linie cu cerințele prevăzute în Actul privind materiile prime critice al Comisiei Europene”, a declarat Grant Sboros.

În paralel, Euro Sun a anunțat că a emis bilete la ordin convertibile cu o valoare a principalului de 125.000 de dolari. Euro Sun precizează că intenționează să utilizeze banii strânși pentru a finanța licențele miniere pentru proiectul Valea Rovinei şi pentru costurile cu capitalul de lucru în Canada şi România. Euro Sun Mining este o companie listată la Bursa de la Toronto care deține dreptul de a exploata resursele de aur şi cupru de la Rovina, unde ar putea fi al doilea mare depozit de aur din Europa. Proiectul Valea Rovinei este situat în județul Hunedoara şi constă în exploatarea a trei zăcăminte de aur-cupru pe o suprafață de 2.768 de hectare. Proiectul este deținut în proporție de 100% de Samax România, subsidiară a Euro Sun Mining. 

Compania canadiană Euro Sun Mining (fosta Carpathian Gold), proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a încheiat un acord de redevență NSR pentru proiectul său din România, potrivit profit.ro. Prin acest acord, canadienii primesc o anumită sumă de bani în schimbul unui procent din veniturile obținute din valoarea minereului.

Rovina

Satul Rovina din Hunedoara se află la vreo 15 kilometri de municipiul Brad, pe Valea Rovinei. De secole, spuneau localnicii, oamenii din Rovina și din celelalte așezări din împrejurimi au lucrat în minele de aur, argint, cupru și metale complexe care împânzeau întreg ținutul de pe valea Crișului Alb.

În anii 2000, exploatările miniere din această parte a Apusenilor ajunseseră într-un declin profund, care a contribuit, alături de alți factori, la închiderea lor definitivă.

Autoritățile arătau atunci că mineritul se afla în regres de mai mulți ani, că marile zăcăminte erau epuizate, unele după decenii de exploatare, iar costurile producției şi funcționării minelor în raport cu cererea pieței erau considerate prea mari de statul român pentru a mai putea fi rentabilizate. O teorie pe care am auzit-o și în Maramureș.

Zăcământul de la Rovina a fost identificat în anul 1973 și cercetat în deceniile următoare de geologii de la IPEG (Întreprinderea de Prospecțiuni şi Exploatări Geologice din Deva). Prin anul 2000, s-a conturat volumul de rezerve al zăcământului, iar cinci ani mai târziu, o societate (SAMAX) a obținut licența de explorare în perimetrul minier Rovina – Colnic – Valea Gârzii.

„S-au efectuat 20.000 de metri de foraje, s-au conturat trei zăcăminte, care ar putea fi exploatate în carieră (Rovina și Colnic) sau în subteran (Cireșata). S-au estimat resurse însumând peste 130 de milioane de tone, din care, în decurs de circa 20 de ani s-ar putea obține 100 de tone de aur și 200.000 de tone de cupru”, au afirmat specialiștii din zonă. Din noiembrie 2018, compania canadiană Euro Sun deține un permis de exploatare şi o licență de exploatare minieră cu o valabilitate reînnoibilă de 20 de ani, pentru perimetrul de pe valea Rovinei, situat în județul Hunedoara, pe o suprafață de peste 27 de kilometri pătrați. În 2022, Euro Sun a anunțat că a finalizat studiul de fezabilitate definitiv pentru proiectul Aur-Cupru din Valea Rovinei, o etapă înaintea începerii carierelor de suprafață Colnic şi Rovina, urmate de înființarea unei exploatări subterane, la Valea Gârzii – Cireşata.

„Zăcământul este situat în Munții Apuseni, fiind al doilea ca mărime din Europa, cu aproximativ 400 de milioane de tone de resurse confirmate. Conținutul în metale este de 7,0 milioane de uncii (circa 217 tone) de aur și 1,4 miliarde de livre (circa 635.000 tone) de cupru”, arată compania Euro Sun, în prezentarea proiectului. De aici, anual, ar urma să fie extrase peste 2,3 tone de aur şi circa 9.000 de tone de cupru, în 17,2 ani de exploatare.

Conform proiectului prezentat în 2018, rezervele care pot fi extrase de la Rovina, în următorii 20 de ani, sunt estimate la cinci miliarde de dolari, statul urmând să colecteze redevențe de peste 300 de milioane de dolari de la producător, respectiv de 6% pentru aurul produs şi 5% pentru cupru. Durata de concesiune ar putea fi prelungită ulterior, pe durate succesive de cinci ani, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Aurul de Maramureș

Activitatea minieră şi metalurgică din nordul țării a lăsat în urmă mari cantități de steril depozitat în mai multe iazuri de decantare, amplasate în zona Baia Mare şi în județ. Acest steril, rezultat în urma prelucrării din uzinele de preparare maramureșene, are un conținut de metale nobile şi metale rare. În decursul zecilor de ani de activitate, s-au format trei mari iazuri. Acestea sunt: iazul Săsar (4,43 milioane de tone steril) cu un conținut extractibil de aur de 0,6 g/tonă, iazul Flotația Centrală (10,5 milioane tone) conținut extractibil de 0,48 g/tonă şi iazul Aurul (8,5 milioane de tone) cu 0,3 g/tonă, aur extractibil. Iazul Săsar a fost deja  „consumat” de uzina de retratare Aurul. De asemenea, mici depozite de cenuși şi pirite, de la Combinatul Phoenix. Proiectul Aurul a debutat în anul 1990, când a fost organizată o licitație internațională, la care au participat 7 companii internaționale. Licitația a fost câștigată de Esmeralda/ Ranger Exploration, din Australia. În 9 mai 1990, fosta regie, actuala Companie Remin Baia Mare şi Geomin SA București au semnat acordul de principiu şi au realizat studiul de fezabilitate pentru ridicarea uzinei de retratare. Încheiat în martie 1992, sub coordonarea firmei australiene Lyco Resources, proiectul Aurul a fost aprobat de Agenția Română de Dezvoltare

(1661/6.09.1991), Ministerul Industriilor (181686/ 2.04.1992) şi a primit acordul de mediu din partea ministerului (autorizaţia 33/ 1993). Aşa a luat ființă societatea mixtă româno- australiană Aurul SA, rebotezată Transgold și apoi Romaltyn. Pentru ridicarea uzinei de retratare, care a început în 1997 şi a fost terminată în 1999, au fost nevoie de 284 de avize şi aprobări din partea mai multor instituții ale statului. Uzina este ridicată în apropiere de Baia Mare, într-o zonă populată, deși uzine similare din Australia, Canada, Africa de Sud sunt amplasate în zone nepopulate, deoarece în procesul tehnologic se folosește cianură. La Baia Mare s-a ales această variantă (exista infrastructură, apă, gaz, energie electrică, respectiv investiții minime din acest punct de vedere). Accidentul ecologic din 2000 a adus o tristă faimă internațională municipiului de pe Săsar. Nu mai vorbim de potențialul risc la care au fost expuși băimărenii şi cei din localitățile limitrofe. Apoi, s-a tot vorbit de emisiile de cianură în atmosferă, vara în perioadele caniculare. Cianura are punctul de fierbere la 29 de grade. Localnicii din zona de „acoperire” a uzinei se plângeau de afecțiuni ciudate, în anumite zone ale Băii Mari au dispărut țânțarii şi multe altele. Bineînțeles, cei care se ocupă de protecția mediului şi de sănătatea populației nu cunosc nimic, nu știu nimic şi se ascund sub lipsa unor instrumente de măsură, de control... Revenind la Aurul, menționăm că acționarii societății sunt: Esmeralda- 50%, Remin- 44,5%, Geomin- 5%, UUMR Baia Mare-0,1% şi ICPM- 0,1%. Cel puțin așa erau la începutul activității. ICPM - institutul băimărean - a fost cumpărat de Gheorghe Sas, român stabilit în străinătate, între timp decedat.

Revenind la problema cianurii, trebuie spus că cianurarea folosită în mineritul neferos este o procedură folosită în toată lumea. Cianurarea este procesul tehnologic utilizat, la nivel global, pentru extragerea aurului în peste 500 de exploatări miniere din întreaga lume şi din Europa, aproximativ 90% din aurul extras în ultimii 20 de ani în întreaga lume fiind obținut astfel. Să zicem că turcii sau bulgarii, de exemplu, ar fi mai ușor de convins să treacă cu vederea riscurile de mediu. Dar oare cetățenii finlandezi sau suedezi, recunoscuți pentru preocupările ecologiste, sunt chiar așa ușor de păcălit? Răspunsul este simplu: tehnologia extracției pe bază de cianuri are un lung istoric. În 125 de ani ea s-a perfecționat continuu. În ultimii 50 de ani, recuperarea aurului şi argintului de la Roşia Montană s-a făcut exclusiv prin folosirea cianurii, cianuraţia minereului fiind făcută la Baia de Arieş, oraș aflat la circa 30 km distanță de Roșia Montană. Datorită procesului de descompunere a cianurii în prezența factorilor de mediu, astăzi în iazul de decantare de la Baia de Arieş există păstrăvi, lumea face baie şi animalele sunt aduse la adăpat. ONG-urile de mediu recunosc că au fost experimentate diferite tehnologii alternative, însă cianura a continuat să rămână favorită atât datorită modalităților de utilizare şi neutralizare a acesteia, cât şi riscurilor minime pentru oameni şi mediu. De altfel, doar 13% din cianura produsă în lume se folosește în industria minieră. Restul se folosește la fabricarea unor produse larg răspândite: materialele plastice, produsele farmaceutice, industria cosmetică, aditivii alimentari şi alte industrii. Uniunea Europeană a reglementat utilizarea cianurii în industria minieră prin Directiva 2006/21/CE, iar România a implementat această directivă prin HG nr. 856 din 27 august 2008. Directiva prevede un nivelul maxim de cianură la descărcarea în iaz de la 10 mg/l. Mina de la Roșia Montană, conform proiectului tehnic care așteaptă de trei ani o evaluare corectă făcută de specialiști, prevede încă din prima zi de funcționare o concentrație de 5-7 mg/l, deci jumătate din limita maximă admisă de legislația europeană şi națională. După 6-12 luni de la depunerea în iazul de decantare, un steril de procesare cu o concentrație de 6 mg/l se degradează în condiții naturale şi ajunge la o concentrație de sub 0,1 mg/l.

Acestea fiind spuse, este tehnologia cu cianură o tehnologie veche sau nouă? Judecând la rece, fără să ne lăsăm impresionați de cuvântul sperietoare, putem spune că tehnologia este suficient de veche încât să fie foarte bine cunoscută şi testată, dar şi suficient de modernă încât să fie folosită în mineritul aurifer din toată lumea, astăzi, în peste 90% dintre exploatări.