• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 17 Iunie , 2016

Romaltynexit sau o poveste adevărată!

Recent s-a dat sentinţa definitivă în unul din procesele între societatea comercială Romaltyn Mining SRL şi Consiliul Local Baia Mare.

A câştigat administraţia băimăreană, o sentinţă favorabilă după ce a pierdut la mai multe instanţe inferioare. Este greu de descifrat acum ce înseamnă această sentinţă, deoarece pot fi mai multe scenarii cu final bun sau mai puţin bun.

Se poate spune că societatea băimăreană a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul!

Pe de altă parte, ecologiştii care s-au împăunat cu acest rezultat trebuie să ştie că justiţia se face în sala de judecată, iar ei, deşi au fost intervenienţi în proces, nu au dat pe acolo. Altfel spus: ciocu’ mic! 

 

 

 

Curtea de Apel Cluj a casat sentinţa Tribunalului din Zalău şi dă câştig de cauză Consiliului Local Baia Mare. Instanţa admite „excepţia de lipsă de interes”. Nu există încă motivaţia judecătorilor şi este dificil de văzut ce a cântărit mai greu în judecata lor. Am încercat să aflăm câteva opinii din cele două tabere, dar nu se hazardează nimeni în a da răspunsuri presei. Am vorbit şi cu specialişti în astfel de cazuri, dar este important de văzut motivaţia judecătorilor.

Cu toate acestea încercăm să vă oferim câteva concluzii, să le numim preliminare, în acest caz important pentru băimăreni şi pentru Baia Mare. Poluarea municipiului de pe Săsar este un subiect de interes şi trebuie tratat cu seriozitate.

În acest sens trebuie spus ferm că oraşul se află pe mai multe bombe ecologice, iar amânarea rezolvării lor nu face decât să mărească factura pe care va trebui să o plătim, în ultimă instanţă, noi, băimărenii.

 

Mai există un proces pe rol între cele două entităţi în care se judecă cererea de anulare a HCL 84, o hotărâre a administraţiei băimărene care blochează Romaltyn prin „non edificantis” în zona în care se află societatea. Altfel spus, societatea nu a putut să construiască ( în principal este vorba de firul care conduce ce vine de la Flotaţia Centrală) în perimetrul în care se află, CL Baia Mare hotărând că acolo nu pot fi decât construcţii civile şi pentru servicii. O hotărâre luată la vremea respectivă sub presiunea străzii, a ecologiştilor de circumstanţă, a celor care nu au dorit ca Baia Mare să devină, în următorii ani, un oraş în care praful de steril „înnobilat” cu metale grele să dispară, respectiv aceste focare de poluare permanentă a aerului şi apei să devină uitare.

Aşa cum am spus nu avem un punct de vedere al investitorilor de la Romaltyn, dar se vorbeşte de mai mult timp că aceştia analizează posibilitatea de a acţiona în instanţă administraţia băimăreană pentru a îşi recupera investiţiile făcute şi care se cifrează la multe milioane de euro.

 

Un astfel de proces s-ar desfăşura în instanţele internaţionale şi ar implica multe alte costuri importante, iar noi am rămâne cu iazurile aflate pe teritoriul oraşului, dar şi cu posibile sume de bani foarte mari care ar trebui date celor care au încercat să facă o afacere corectă, în spiritul legii.

Este greu de înţeles de ce s-a ajuns la această situaţie având în vedere că la momentul de debut, lucrurile păreau a fi pe un făgaş normal. A şi fost o conferinţă de presă în care s-a vorbit despre proiectele de viitor ale acestei afaceri din care Baia Mare ar fi câştigat pe lângă dispariţia unui iaz de decantare de peste 10 milioane de tone (iazul de la Flotaţia Centrală), dar şi anumite lucruri pe care societatea le-ar fi făcut pentru comunitate, aşa cum se obişnuieşte în astfel de situaţii.

 

Revenind la HCL 84, cea care interzice realizarea de construcţii industriale, sunt câteva aspecte interesante. Acest HCL nu a fost dat pe perioadă nelimitată, ci doar până la aprobarea unui nou PUZ cu malurile râului Săsar. Ne aducem aminte că în urmă cu mulţi ani, ideea acestui PUZ a fost discutată şi rediscutată până la epuizare fără a se ajunge la un rezultat. Au fost multe interese economice, au fost implicaţi chiar şi politicieni, ce mai, o adevărată babilonie. În 2014 Primăria Baia Mare a iniţiat acest PUZ, dar Romaltyn a avut un punct de vedere corect.

Societatea a spus că ei sunt proprietari acolo şi au o licenţă de exploatare iar propunerea de PUZ cu schimbarea de destinaţie a terenului pe care se află fabrica nu este valabilă.

Mai departe, PUZ-ul respectiv a fost respins de la APM.

În această situaţie, Primăria a dat un HCL prin care se prelungeşte valabilitatea vechiului PUG (cel din 1999) până în 2018.

Asta înseamnă că PUG-ul vechi acţionează şi acum, iar în acest act pe baza căreia oraşul trăieşte, se spune că zona aflată în „războiul cianurii” este o zonă industrială.

 

Una peste alta, HCL 84 nu poate fi anulat decât în instanţă la solicitarea Romaltyn, ceea ce s-a şi întâmplat, solicitarea fiind subiectul celui de-al doilea proces. Societatea trebuie să demonstreze că doar ei nu i s-a permis să construiască în timp ce alţii au avut aprobare, ceea  ce este destul de vizibil. Sunt mai multe SRL-uri, crâşme chiar apărute în această perioadă de interdicţie. Se vorbeşte că sunt şi firme ale unor valutişti cunoscuţi în oraş.

 

În toate aceste procese, investitorii au avut numai de pierdut ceea ce duce la o concluzie logică. Se vor sătura să bage bani într-o afacere ce este blocată din mai multe motive, motive pe care în decursul anilor le-am prezentat. Probabil investitorii se vor retrage şi, aşa cum am spus mai sus, se vor adresa instanţelor internaţionale pentru a-şi recupera investiţia.

Dar rămâne o mare problemă ecologică pe lângă cele existente: Iazul Aurul. Singurul iaz conform din România, cel care este căptuşit cu folie şi care în acest moment are un grad de umplere de circa 30%.

Iazurile de decantare, pentru a fi sigure, trebuie terminate, umplute, după care se închid conform prevederilor legale de mediu.

Dacă investitorii de la Romaltyn pleacă, intră în insolvenţă sau faliment, iazul Aurul nu poate fi ecologizat, el nefiind terminat. În această situaţie cineva ar trebui să se ocupe de supravegherea iazului şi într-un final cu închiderea acestuia.

Va fi, în această situaţie, o întreagă discuţie pe tema celui care trebuie să se ocupe de iaz. Tradus în bani, vorbim de multe sute de mii de euro. Există şi posibilitatea ca să rămână în sarcina oraşului, a administraţiei şi rezolvarea acestui aspect.

 

Să mai spunem că de când se duce acest război surd între societate şi CL Baia Mare, iazul Central ar fi fost prelucrat, iar operaţiunile de ecologizare ar fi fost executate de firmă.

 

 

Pentru o mai bună înţelegere a ceea ce se întâmplă, vă prezentăm o scurtă istorie a societăţii care se ocupă cu prelucrarea sterilului aflat în iazurile de decantare. Să mai spunem că actuala firmă a cumpărat fabrica în urmă cu vreo trei-patru ani, fiind o afacere frumos ambalată de cei de dinainte, fără a şti problemele care au generat situaţia de acum.

 

Proiectul Aurul a debutat în anul 1990, când a fost organizată o licitaţie internaţională, la care au participat 7 companii internaţionale. Licitaţia a fost câştigată de Esmeralda / Ranger Exploration, din Australia. În 9 mai 1990, fosta regie, actuala Companie Remin Baia Mare şi Geomin SA Bucureşti, au semnat acordul de principiu şi au realizat studiul de fezabilitate pentru ridicarea uzinei de retratare, încheiat în martie 1992, sub coordonarea firmei australiene Lyco Resources. Proiectul Aurul a fost aprobat de Agenţia Română de Dezvoltare (1661/6.09. 1991 ), Ministerul Industriilor ( 181686/ 2.04.1992 ) şi a primit acordul de mediu din partea ministerului ( autorizaţia 33/ 1993 ). Aşa a luat fiinţă societatea mixtă româno-australiană Aurul SA, rebotezată  Transgold. Pentru ridicarea uzinei de retratare, care a început în 1997 şi a fost terminată în 1999, au fost nevoie de 284 de avize şi aprobări din partea mai multor instituţii ale statului.

Sterilul, rezultat în urma prelucrării din uzinele de preparare maramureşene, a fost depozitat în trei mari iazuri de decantare. Iazul Săsar (4,43 milioane de tone steril ) cu un conţinut extractibil de aur de 0,6 g/tonă, iazul Flotaţia Centrală ( 10,5 milioane tone) conţinut extractibil de 0,48 g/tonă şi iazul Aurul ( 8,5 milioane de tone) cu 0,3 g/tonă, aur extractibil. Iazul Săsar a fost deja  „consumat“ de uzina de retratare Transgold. A urmat iazul de la Meda, accidentul din 2000 şi de atunci pauza în care s-ar fi putut termina cu aceste iazuri. Cine merge acum pe terenul fostului iaz de la Meda nu mai recunoaşte locurile. Dacă nu ştie că acolo a fost un iaz, nu şi-ar închipui ce a fost pe acolo.

 

Se pot spune multe de modul în care a fost ecologizat terenul, de interesele de atunci, legate de parcela scăpată de sterilul otrăvitor, cert este că acum lucrurile sunt mai clare.

A fost eliberată o suprafaţă de câteva hectare pe care s-ar putea construi multe, de la locuinţe la hale sau platforme economice. Ar fi un plus de valoare pentru un municipiu care nu prea are unde să se dezvolte din punct de vedere urbanistic, economic. La fel ar fi şi cu terenul de la Flotaţia Centrală. Teoretic, că practic şi acolo sunt multe încrengături cu un posibil final penal şi care nu are de-a face cu Romaltyn.

Dacă privim în urmă, de la începutul anilor ’90 este limpede că acest oraş a fost furat, nenorocit de o mână de oameni care au luat tot ce s-a putut, mai ales dreptul la dezvoltare.  

 

Prin asocierea Remin cu Esmeralda, acţiune finalizată în 1996, după cum se ştie a luat fiinţă SC Aurul, rebotezată Transgold, în care acţionarul principal era societatea australiană, iar Remin deţinea un procent de 44,8%.  Societatea româno-australiană avea sarcina de a procesa sterilul aurifer, precum şi de a efectua investiţii la mai multe instalaţii aparţinând subunităţilor Remin. După exportul sterilului procesat, avea obligaţia să vireze Companiei profitul aferent procentului de acţiuni deţinut (44,8%).

Transgold nu şi-a asumat şi îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale, neefectuând decât în mică măsură lucrările stipulate în contract, de asemenea au procesat cantităţile de steril, făcând menţiuni că au o concentraţie de metale preţioase mai mică decât cea reală. Transgold utiliza o parte a utilajelor Companiei în procesul de producţie şi folosea energie electrică care era plătită din bugetul Remin, aceasta fiind subvenţionată de la bugetul de stat. De exemplu, investiţiile făcute de EM Aurum ce aparţine Remin, la Flotaţia Săsar, constând în construirea unei linii de măcinare prin care Transgold îşi realiza faza de măcinare. Un alt fapt interesant este „rolul” societăţii Cuarţ ca acţionar în SC Explorer,

societatea „pui” a Transgoldului.

Cuarţ deţine la această societate 48,7% din acţiuni, iar Esmeralda 51%. Aportul de capital al firmei australiene a fost de 510.000 dolari, iar al Cuarţ de 487.000 dolari, în natură. În contractul semnat s-a stabilit că va fi pus la dispoziţia Explorer toate terenurile aflate în administrarea Cuarţ, precum şi toate utilajele, datele de prospectare, hărţi geologice şi topografice, mare parte dintre acestea fiind secrete. În anul 2001 Explorer a efectuat activităţi de prospectare la EM Baia Sprie, cu toate că terenul nu se află în administrarea Remin.

 

Accidentul de la Aurul a fost cauzat de nerespectarea proiectului de construcţie, adică, australienii şi partenerii români, de la începutul anilor ’90 au micşorat suprafaţa pe care s-a construit iazul şi nu au făcut ceea ce prevedea proiectul tehnic. De aceea s-a rupt o parte din iaz, iar apele cu cianuri au ajuns pe unde au ajuns. Accidentul, practic nu are nici o legătură cu cianura, aşa cum de multe ori se spune în spaţiul public.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.