• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 22 Septembrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Sambătă , 17 August , 2019

Rohia, cetatea spirituală a Maramureșului

Așa cum stă, „cocoțată” pe coama unui deal, în mijlocul unei păduri de fag şi de stejar, Mănăs­tirea Rohia pare o fortăreață. De fapt, asta și este: fortăreața spiri­tuală a Maramureșului, locul în care s-a concentrat parcă, mai mult decât oriunde, descendența noastră voie­vodală duhovnicească.


Mănăstirea Rohia este locul în care minunea face parte din firescul lucrurilor. Și toată istoria mănăstirii este presărată cu minuni. Începuturile mănăstirii sunt legate de persoana preotului ortodox român Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul de la poalele Dealului Viei - Rohia, deal pe care se găseşte aşezată mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuţa, pe care a pierdut-o, fiind chemată la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de numai 10 anişori. Această fetiţa s-a făcut un binevestitor al voii Domnului căci, nopţi de-a rândul, copila îi apărea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască o casă Maicii Domnului, în Dealul Viei din hotarul Rohiei. La început, îndureratul părinte tăinuia în inima sa visele, până când, într-o zi o femeie credin­cioasă, Floarea lui Ilie, a venit la el şi i-a spus: „Părinte, de ce nu asculţi glasul lui Dumnezeu, care-ţi porun­ceşte prin copila Anuţa, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei?”. Nedumerit, părintele o întreabă: „Ce casă să fac Maicii Domnului?”, la care femeia i-a răspuns: „Mănăs­tire să faci, părinte!”.

În acel moment, părintele Nicolae şi-a dat seama că este vorba de o hotărâre divină şi, cuprins de o linişte sufletească, s-a hotărât să construiască o mănăstire în amin­tirea copilei sale şi pentru mân­gâierea credincioşilor din aceste părţi. Sprijinit de consătenii săi, părintele hotărăşte ridicarea Sfintei Mănăstiri într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea” unde, potrivit obiceiului, a fost înfiptă o cruce.

Peste câteva zile, însă, constată uimiţi că crucea pe care o aşezaseră în poiană nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, tocmai pe pintenul dealului, pe o stâncă. Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârşit această mutare, crucea a fost adusă şi aşezată la locul ei, iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte. Seara târziu, când a început să ningă, credinciosul s-a întors acasă. A doua zi, de dimineaţă, când a ajuns acolo, deşi nu era nici o urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei, ci a fost din nou găsită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Cu toţii au considerat că acesta nu poate fi decât un semn revelat prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.

Lucrările pentru ridicarea bisericii au început în anul 1923. După multe greutăţi, cu sacrificii mari şi ajutat de entuziasmul şi braţele sutelor de credincioşi, s-a reuşit ca în timp de doi ani să fie ridicată o biserică modestă şi o casă mona­hală. Mănăstirea a fost sfinţită abia în 1926, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sărbătoare Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul mănăstirii. Astfel a luat fiinţă „primul aşezământ de acest feliu” în Ardealul alipit.
Multă vreme, aşezământul a rămas la stadiul de schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului foarte greu. Mănăstirea s-a putut dezvolta după 1965 şi mai ales 1970, când
s-a introdus curentul electric şi s-a amenajat drumul de acces. Râvna şi dăruirea unor stareţi cu reală voca­ţie a îmbogăţit patrimoniul mănăs­tirii Rohia, patrimoniu care astăzi se compune din următoarele valori: „Casa de Stejar” (1965), „Casa Stăreţiei” (1969-1972), „Casa cu Paraclis” (1973-1975), „Casa Poe­tului” (1977-1979), „Altarul de vară” (1980-1983), „Poarta mara­mureşană” de la intrare în incinta mănăstirii (1988), „Casa Alba” (1988-1992), „Poarta din sat” (1999 - 2001), „Colţul maramureşan” compus dintr-o casă şi o biserică de lemn (2001) ş.a. Astăzi, prin reorganizarea Bisericii Ortodoxe Ro­mâ­ne, Mănăstirea „Sfânta Ana” Ro­hia se află sub oblăduirea ca­nonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Săt­marului.

Mănăstirea Rohia este, la propriu „Casa Maicii Domnului”. Icoana Maicii Domnului făcătoare de mi­nuni de la Rohia a fost pictată pe lemn de chiparos de către călugărul Nicanor din Sfântul Munte Athos, la cererea preotului ctitor Nicolae Gherman.

Icoana autentic ortodoxă a Maicii Domnului este pictată întotdeauna cu pruncul Iisus Hristos în braţe, doar atunci când reprezintă tânguirea Maicii Domnului este zugrăvită singură, cum este şi cazul de faţă, fiindcă ea plânge pentru distrugerea celor 150 de mănăstiri transilvănene care au fost nimicite în secolul al XVIII-lea. Iar Mănăstirea Rohia este „primul aşezământ de acest feliu construit după Marea Unire (1918) în Ardealul alipit”, ca un început al reînvierii monahismului ortodox şi o sămânţă bună aruncată în pământ desţelenit pentru a rodi din plin viaţa monahală, aşa cum a rânduit după 1990, Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului ocro­ti­toarea monahilor şi a monahiilor.

Viaţa monahală la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia a luat fiinţă în anul 1926, când a fost târnosită prima biserică, la 15 august, de către vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan al Clujului. Tot atunci a fost adusă la mănăstire şi icoana Maicii Domnului, „Mângâierea tuturor celor necăjiţi”.
Este ştiut faptul că Dumnezeu face minuni la cererea Preacuratei Sale Maici, pentru a întări pe oameni în credinţă, şi Maica Domnului este grabnic ajutătoare celor ce, cu cre­dinţă şi multă evlavie, îşi îndreaptă gândul, mintea şi paşii spre ceea ce este Maica noastră, a tuturor.

Multe sunt minunile pe care le face Dumnezeu cu noi, numai că trebuie să avem gândire duhovnicească pentru a le înţelege. Dumnezeu este
minunat întru sfinţii Săi, spune Psalmistul David, cu cât mai mult Îşi face cunoscut voia Sa, prin Preacurata Sa Maică.

În 15 august 1927, la hramul mănăs­tirii, după terminarea slujbelor, soborul de preoţi şi credincioşi, în frunte cu ierarhul, au coborât în sat la preotul ctitor pentru agapa frăţească. La mănăstire a rămas un singur monah, care, la un moment dat, a auzit un câine ce lătra înspre biserică. Crezând că a intrat vreun om răufăcător ca să ia ceva din biserică din cele ce se adună la hram, când a intrat în biserică a văzut mi­nu­nea lui Dumnezeu făcută cu Icoa­na Maicii Domnului. Din cauza unei lumânări lăsate nesupra­vegheată, a ars ştergarul, ancadramentul şi tot ceea ce era în jurul icoanei, însă icoana a rămas în­treagă, numai puţin pe capul Maicii Domnului şi în partea dreaptă jos a ars. Aceasta este prima minune care s-a petrecut cu această sfântă icoană.

În răstimpul celor nouăzeci de ani de existență a acestei icoane, prin ea, Maica Domnului a dat mult ajutor şi mângâiere, în primul rând pentru mănăstire şi vieţuitorii ei, şi apoi pentru cei ce o cercetează. Maica Domnului ocroteşte cu sfântul ei acoperământ acest locaş, iar vieţui­torilor le-a dat vindecare atât de patimi sufleteşti, cât şi trupeşti.

În deceniul şase al secolului XX, când comuniştii doreau cu orice preţ să închidă mănăstirea, cereau mereu la stareţ, vrednicul de pomenire ÎPS Justinian, cheia de la biserică, iar stareţul spunea: cheia este la Icoana Maicii Domnului! Şi nimeni nu îndrăznea să ia cheia de la icoană. În noiembrie 1959, când vieţuitorii mănăstirii au fost daţi afară din mănăstire în urma Decretului 410,
s-a auzit glasul Maicii Domnului plân­­gând pentru fiii ei. Vom aminti doar că unul dintre vieţuitorii mănăs­tirii, monahul Teodor Bude, a fost vindecat de o boală incurabilă în ur­ma rugăciunilor la Maica Domnului.
De asemenea, Arhimandritul Se­rafim Man, care a fost bolnav de cancer, în anii ’80, şi medicii nu-i mai dădeau nicio şansă de-a trăi, s-a rugat la Icoana Maicii Domnului spunând: „Maica Domnului, dacă mai ai nevoie de mine, dă-mi sănă­tate, dacă nu, ia-mă la Tine”. Şi Mai­ca Domnului l-a vindecat şi a mai trăit după aceea timp de treizeci de ani, slujind poporul lui Dumnezeu.

În 17 aprilie 1994, când a avut loc hirotonia întru arhiereu a stareţului mănăstirii, Arhimandritului Justin Hodea, în prezenţa a şapte ierarhi şi a peste 10.000 de credincioşi, a avut loc o altă minune, aceea a vindecării profesorului Nuţu Roşca din Si­ghetul Marmaţiei, care era paralizat. Mărturia celui spre care şi-a făcut milă Maica Domnului a fost con­semnată în Cartea de Aur a Mănăs­tirii Rohia.
Dar cea mai mare minune este schimbarea pe care icoana o produce în sufletul credincioșilor. Nu degea­ba se vorbește despre „duhul Rohiei” care a format trei ierarhi: ÎPS Justinian, PS Iustin și PS Timotei, care l-a atras pe Nicolae Steinhardt și care a format duhov­nici ca și Arhimandritul Serafim Man sau actualul stareț, Macarie Motogna.

 

 

 

Pe Nicolae Steinhardt l-a copleșit Rohia. El nu mai întâlnise în alte mănăstiri atmosfera pe care a găsit-o aici. De aceea nu vorbește prea multe despre mănăstirea Rohia.

„Mă sfiesc - spune el - să vorbesc despre acest loc, care mă copleșește. Aici mi-am găsit eu ceea ce căutam de-o viață întreagă. Aici simt că este capătul drumului meu. Aici, la Rohia, alături de acești frați și monahi am învățat să gândesc altfel decât gândesc oamenii obișnuiți. Aici am găsit eu tipul monahului așa cum mi l-am închipuit dintotdeauna, dar pe care nu l-am găsit nicăieri până aici. Am rătăcit prin toată lumea și am fost și în paradis și în infern, socotindu-mă foarte matur în toate, însă aici am putut să mă contopesc cu această obște, să mă simt una cu părinții și cu frații de aici, să mă rog, dar și să glumim împreună. Acești viețuitori m-au învățat că a fi creștin, a fi monah nu înseamnă să fii încrâncenat, nici speriat, nici ascet de dragul ascetismului, ci să fii om, așa cum Iisus Hristos, după ce a acceptat să se întrupeze, a acceptat condiția de om, a fost om în cel mai înalt înțeles al cuvântului. Ei, frații de aici, au învățat de la înaintașii lor să încerce în modul cel mai cinstit să fie și în fața oamenilor ca și în fața lui Dumnezeu. Aceasta a fost noutatea pe care am învățat-o la Rohia și aceasta m-a cucerit. Am început să gândesc altfel de când am venit la Rohia. Am început să privesc lumea cu alți ochi. S-a petrecut în mine ceva ce mi-a completat harul și bucuria pe care am trăit-o după ce am primit botezul în pușcărie și am devenit creștin”.
 

 

 

PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a descris
într-un interviu Mănăstirea Rohia ca fiind „Muntele cel Sfânt”:

„Şi sfânt, dar şi sfinţit. Pentru că degetul lui Dumnezeu a arătat acest loc întemeietorului: «Aici, pe această stâncă, să faci mânăstire!». Mai exact – Casă Maicii Domnului. Dumnezeu a vorbit prin fetiţa ctitorului, Anuţa. I s-a arătat în vis această stâncă pe care s-a ridicat prima biserică. Un munte sfânt, care în timp şi-a sporit zestrea de sfinţenie şi care, la rândul său, a sfinţit atâţia oameni. Cum s-au sfinţit? Dăruind viaţa şi osteneala lor”.

 

 

„Bucuria mea este Rohia, mândria mea este Rohia, mângâierea mea este Rohia, grija mea este Rohia, dragostea mea este Rohia, cinstea mea este Rohia. Pentru tot ce are ea frumos și luminos, pentru tot ce face ea pentru poporul nostru, pentru oameni
în general, pentru fericirea și mântuirea lor, pentru lumea zbuciumată, chinuită și neliniștită.”
ÎPS Justinian Chira

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.