Riscăm să pierdem 500.000 de hectare de pădure! Împădurirea unei astfel de suprafețe ar dura 500 de ani și ar costa Statul român 5 miliarde de EURO

Foarte multe din pădurile pe care le vedem din mașină, pe marginea râurilor, pe dealuri sau în vârful munților, în timp ce facem naveta sau călătorim, nu sunt recunoscute oficial ca atare și nu sunt tratate ca fiind păduri. Chiar dacă arată precum și îndeplinesc funcțiile unei păduri (după criterii de definire cu recunoaștere internațională), în România nu sunt încadrate astfel în mod oficial și prin urmare nu sunt păzite, monitorizate, îngrijite, regenerate sau după caz, protejate.

WWF-România a identificat în zonele sale prioritare de conservare numeroase păduri cu valoare ridicată de conservare ce sunt în afara fondului forestier. Analiza rezultatelor Inventarului Forestier National (IFN) - Ciclul II (2013-2018) confirmă existența a peste 500.000 ha ce se regăsesc în această situație. Cea mai mare parte din aceste păduri sunt proprietăți private și astăzi sunt neadministrate.
500.000 de hectare de pădure sunt ale nimănui din punct de vedere
administrativ și pot
să dispară în mod legal!

În România, Statul recunoaște ca fiind păduri terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu arbori ce ating o înălţime minimă de 5 metri la maturitate, în condiţii normale de vegetaţie. Dacă sunt incluse în fondul forestier național, acestea beneficiază de un sistem unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza, în scopul asigurării gestionării durabile.
Cel mai recent raport IFN ne arată că România are circa 7.000.000 ha de pădure la care se adaugă alte aproximativ 800.000 ha cu arbori din afara pădurii. Conform Institutului Național de Statistică (INS), terenurile din fondul forestier național ocupă o suprafață de circa 6.500.000 ha. Altfel spus, comparând datele oferite de IFN cu cele de la INS, din cele șapte milioane de hectare de pădure deținute de România, aproximativ 500.000 de ha de păduri nu sunt incluse efectiv în fondul forestier naţional. Pentru acestea nu sunt aplicabile legile silvice – nu sunt stabilite țeluri de gospodărire iar recoltarea și valorificarea lemnului sunt lăsate „la latitudinea proprietarilor”, indiferent de importanța lor ecologică și de serviciile de mediu pe care le oferă.

Din punct de vedere al biodiver­sității, aceste zone adăpostesc ecosisteme rare, amenințate sau pe­ri­clitate și constituie zone de refugiu pentru animale. Aceste păduri susțin dezvoltarea durabilă a comunităților locale prin serviciile de mediu oferite: îmbunătățirea calității apei, protecția împotriva eroziunii solurilor, pro­tecția malurilor cursurilor de apă, prevenirea și combaterea efectelor inundațiilor, protecția terenurilor agricole și combaterea deșertificării sau sechestrarea carbonului. Ele ajută la păstrarea identității culturale a comunităților locale și menținerea unui peisaj mozaicat specific.
Necunoscute,
neprotejate
Pentru că nu beneficiază de măsuri de protecție prin normele specifice fondului forestier național, aceste păduri sunt continuu degradate sau chiar distruse prin incendieri, pășu­nat intensiv, tăieri ilegale, dar mai ales, tăieri inadecvate rolului de protecție pe care acestea îl îndeplinesc. Pot fi chiar defrișate pentru extinderea terenurilor agricole.
Cu toate că s-au făcut eforturi semnificative pentru combaterea tăie­rilor ilegale, acestea rămân încă o realitate chiar și în pădurile administrate, însă pentru aceste suprafețe neadministrate, nepăzite, unde deseori forma de proprietate nu este clară, este ușor să înțelegem că riscul este incomparabil mai ridicat.
„Criza lemnului de foc din ultimii trei ani (cu largul concurs al celor trei regulamente de valorificare a masei lemnoase din pădurile pro­prie­tate publică) ne demonstrează că aceste păduri au fost lăsate să plătească în mare parte neîmplinirile politicilor forestiere. Nici viitorul nu pare să le rezerve o soartă mai favorabilă în condițiile dezvoltării industriei energetice prin utilizarea biomasei - presiunea asupra acestor ecosisteme va creşte exponenţial. Este alegerea noastră daca ne vom uita la aceste păduri ca la 150 de milioane de m3 de lemn sau ca la o jumătate de milion de hectare furnizoare de servicii de mediu esențiale la nivel naţional”, declară Radu Vlad, Coordonator proiecte regionale și program păduri la WWF-România.
Procese de regenerare naturale, costuri zero de împădurire; o soluție pentru creşterea fondului forestier național!
Și mai îngrijorător este faptul că degradarea acestor păduri se desfă­șoară simultan cu preocupările pentru împădurirea artificială a tere­nu­rilor agricole - împăduriri care din păcate se concretizează prin rezultate deza­mă­gitoare deși sunt alocate fonduri considerabile (în medie 10.000 euro/ha). Dacă ne uităm la stadiul im­plementării PNDR 2014-2020, vom vedea că nu s-a finalizat nici măcar un singur proiect de împădurire în acest interval de timp.

„În ritmul actual al împăduririlor artificiale, vom avea nevoie de mai bine de 5 miliarde de euro și peste 500 ani să creștem fondul forestier național cu jumătate de milion de hectare de pădure. Este mult mai înțelept să îngrijim ceea ce avem deja foarte valoros și să lăsăm natura să lucreze cu noi, pentru noi”, completează Radu Vlad.
 

„Criza lemnului de foc din ultimii trei ani (cu largul concurs al celor trei regulamente de valorificare a masei lemnoase din pădurile proprietate publică) ne demonstrează că aceste păduri au fost lăsate să plătească în mare parte neîmplinirile politicilor forestiere. Nici viitorul nu pare să le rezerve o soartă mai favorabilă în condițiile dezvoltării industriei energetice prin utilizarea biomasei - presiunea asupra acestor ecosisteme va creşte exponenţial”.
Radu Vlad, Coordonator proiecte regionale și program păduri la WWF-România