• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 10 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Sambătă , 28 Iunie , 2014

Drumul revoltei. Starea jalnică în care se află DN 18 a generat o Revoluţie în Borşa! Centrul oraşului Borşa a fost blocat de aproximativ 40 de maşini de mare tonaj. Protestatarii au venit înarmaţi cu pancarte – „Chuck Norris, help us!”, „Vrem drumuri, nu gropi” sau „La alegeri ne-aţi iubit, după care ne minţiţi”.

 

Drumul DN 18 a devenit unul al blestemelor şi protestelor. După numeroase runde de dispute şi negocieri, urmate, de fiecare dată de asigurări că „totul va fi bine”, CNADNR a reziliat contractul cu firma israeliană care trebuia să reabiliteze tronsonul de drum între localităţile Moisei şi Iacobeni. Până la urmă, licitaţiile vor fi reluate de la zero pentru DN 18, ceea ce înseamnă timp pierdut, amânări şi maşini stricate.

Prefectul judeţului a explicat la vremea respectivă că: „Shapir are contractul reziliat, pe o singură motivaţie: nu au semnat memorandumul pus la dispoziţie de CNADNR, şi de acolo lucrurile au rămas în curtea celor două instituţii, firma Shapir şi CNADNR Bucureşti. În această perioadă, s-a găsit un alt fond de investiţii pentru drum şi se vor începe procedurile, se urcă licitaţia pe SEAP, se va găsi un alt constructor, se va aştepta să înceapă contestaţiile”. Tronsonul Moisei-Iacobeni ar trebui realizat până la finele anului 2015, dar în condiţiile actuale e greu de crezut acest lucru. Aşa că, borşenii, revoltaţi, au organizat o acţiune de protest.

 

Săptămâna trecută, centrul oraşului Borşa a fost blocat de aproximativ 40 de maşini de mare tonaj. Protestatarii au venit înarmaţi cu pancarte – „Chuck Norris, help us!”, „Vrem drumuri, nu gropi!” sau „La alegeri ne-aţi iubit, după care ne minţiţi!”. Nemulţumiţi, oamenii au cerut şi demisia prefectului Anton Rohian. Borşenii vor să-şi trimită doleanţele la Bucureşti, la premierul Victor Ponta şi au ameninţat că dacă lucrurile nu intră pe un făgaş normal, vor continua protestele, ajungând până la blocarea drumului.

 

Protestatarii s-au constituit într-un Grup de Iniţiativă Civică denumit sugestiv: „DN 18, o permanentă minciună” şi au arătat că „scopul adunării publice îl constituie protestul faţă de încetarea lucrului la DN 18, tronsonul Moisei-Iacobeni, datorită incapacitării finalizării contractului semnat între CNADNR şi Shapir Structures SRL.

Se va protesta şi împotriva faptului că Guvernul României nu tratează în mod egal toţi cetăţenii din zone diferite ale ţării, ignorând problemele pe care aceştia le au, Moisei-Borşa-Cârlibaba-Iacobeni fiind o regiune în care nu s-a investit deloc în infrastructură în ultimii 20 de ani. De asemenea, protestul va reprezenta un vot de blam dat tuturor politicienilor din judeţul Maramureş, care nu au putut determina finalizarea acestui contract, deşi partidele lor se aflau la guvernare. Nu în ultimul rând, protestul se va îndrepta asupra Prefectului judeţului, care încearcă să liniştească starea de spirit în zonă, cu declaraţii fără niciun temei legal, cum că în cazul rezilierii contractului se va începe lucrul în cel mult 90 de zile”.

 

Într-o conferinţă de presă, protestatarii au purtat o discuţie şi cu primarul oraşului Borşa, Ion Timiş, care îi susţine în demersurile lor şi care recunoaşte faptul că întreaga comunitate pe care o reprezintă suferă din cauza acestui drum problematic cu gropi imense. Asta deoarece din punct de vedere turistic oraşul Borşa se stinge încet, dar sigur. Primarul le-a promis cetăţenilor că se va ocupa personal de celălalt drum paralel cu DN 18, care reprezintă în momentul de faţă o alternativă mai bună pentru cei care circulă prin zonă: „Ceea ce este legat de infrastructura oraşului Borşa, ce ţine de primăria oraşului Borşa am făcut toate demersurile şi am făcut lucrări în aşa fel încât astăzi avem 100 km de asfalt. Noi am reuşit să facem paralel cu DN 18 o variantă care, după cum merg lucrurile, o vom termina noi prima dată, înainte ca DN 18 să fie finalizat. Cu altceva nu îi pot ajuta pe cetăţeni, decât cu discuţii, presiuni, negocieri cu reprezentanţii judeţului şi cei de la nivel naţional.

 

Oricum, Grupul de Iniţiativă Civică, susţine că acţiunile de protest vor continua: „Noi, ca şi cetăţeni plătitori de taxe, vrem să ştim de ce s-au oprit aceste lucrări. Pe noi chiar nu ne interesează cine construieşte acest drum, noi vrem doar să se construiască. De data aceasta am fost în jur de 600 de oameni, şi 400-500 de autovehicule, în schimb, data viitoare nu ştiu dacă vom mai putea să ţinem ordinea şi disciplina dacă nu se face nimic în zona noastră”, a spus Sorin Pop, organizator al protestului.

 
 

„A sosit momentul în care oraşul Borşa să fie prezentat la adevărata sa valoare, nu doar cu evenimente negative din partea locuitorilor. Având în vedere că localitatea nu a beneficiat în 20 de ani de nicio investiţie din partea Guvernelor României (nici măcar drumul naţional DN18), poate fi o cauză a „rebeliunii civice” de până acum a locuitorilor. Acum, un grup al locuitorilor îşi exercită dreptul legal de a Manifesta şi a Protesta, astfel că această informaţie trebuie relatată corect şi în timp real”, au menţionat organizatorii înainte de începerea protestului.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.