Revista Archeus la douăzeci de ani

A apărut Archeus, revistă de cultură a Maramureşului, editată de Fundaţia Culturală Archeus – Baia Mare, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Baia Mare şi al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş. Ediţia este îngrijită de Ioan Marchiş şi Emanuel Luca, iar ilustraţia acestui număr îi aparţine lui Ioan Marchiş cu „Arhitectura umbrei” (sculpturi desenate). La editarea acestui număr al revistei au colaborat: Rodica Mone, Loredana Roman, Aura Pintea, Sanda Maxim, Adrian Pop, Andrei Năsui şi Lucian Marchiş.

Proiectul acestei apariţii editoriale s-a născut în timpul verii anului trecut. Considerat a fi un act necesar de memorie culturală, un eveniment cultural important pentru Maramureş, proiectul a fost gândit iniţial ca o antologie care să cuprindă textele apărute în decursul celor două decenii de apariţii ale revistei, dar proiectul era prea costisitor în această variantă. S-a recurs la o antologie de recuperare, de memorie, care să cuprindă creaţiile literare aparţinând celor care, într-o formă sau alta, au avut legătură cu Archeus şi care nu se mai află în viaţă.

Lor le este, ca urmare, dedicat acest număr al revistei, care se constituie nu doar într-o sentimentală memorie culturală, ci şi într-un document istoric. Sunt nume importante ale culturii maramureşene şi nu numai cuprinse în paginile acestui număr aniversar al revistei Archeus: Vasile Grigore Latiş, Ion Burnar, Vasile Radu Ghenceanu, Ion Bălin, Ion Zubaşcu, Radu Săplăcan, Vasile Dobra, Vasile Dragoş, Nicolae I.Petricec, Marian N.Tomi, Vasile Bologa, Mihai Cupcea, Laurenţiu Ulici, Alexandru Pintescu, Claudian Cosoi, Mircea Marian, Victor Iancu, Ion M.Mihai, Gheorghe Roman, Anca Maria Sasu, Irina Hapca, Iulia Olaru, Dumitru Rusu, Mihaela Olteanu, Nicolae Herţeg, Leontin Drăgan, Corneliu Oneţ şi Augustin Frăţilă.

Revista Archeus îşi parcurge în continuare drumul început în urmă cu douăzeci de ani, în condiţiile în care numeroase alte reviste de cultură au apărut în timp, dar n-au reuşit să se menţină în viaţă. Cu atât mai meritorie este strădania celor de la Archeus care încearcă să dea un exemplu, să coaguleze energiile creatoare în jurul fundaţiei, revistei şi taberei Archeus, să promoveze valorile tinere alături de cele deja consacrate şi să constituie un important pilon al culturii maramureşene şi naţionale.

„Se împlinesc, iată, douăzeci de ani bătuţi pe muchie, cum se zice, de când, datorită osârdiei lui Ioan Marchiş şi a excepţionalei sale echipe de colaboratori, a luat fiinţă revista Archeus şi zece ani de la inaugurarea „oficială” a taberei de la Ocoliş. Ani în care Maramureşul cultural şi artistic (dar nu numai!) a avut prin revistă şi tabără (aceasta din urmă desfăşurându-se vara, de regulă în iulie), un punct fix, un punct de coagulare a valorilor literare şi plastice cum puţine există în ţară. Dacă or mai exista. Cu toate vicisitudinile şi crizele financiare ale vremii, cu toate beţele în roate şi invidiile pe care le stârnesc, de obicei, la noi, asemenea iniţiative, tabăra şi „Archeus” au continuat să existe. Şi îndrăznesc să spun că pe-aici s-au deschis multe petale din floarea cea vestită a spiritualităţii româneşti, că au fost seri de neuitat, că s-au auzit şi publicat în premieră poeme extraordinare, că s-au consacrat debutanţi, ba chiar, rămânând în zona debutului, că au fost demarate chiar fulgurante poveşti de dragoste...

Ar trebui, aşadar, să fie (şi în fond, chiar este!) un prilej de sărbătoare şi sărbătorire la un păhăruţ de horincă al celor două neîntrerupte decade. Dar, în acelaşi timp, gândul ni se îndreaptă, cu profundă recunoştinţă şi spre cei care au plecat, fără voia lor, dintre noi şi care cred că formează acolo sus ceea ce-mi place să numesc „Cenaclul din Cer”. Am în faţă o listă cu numele lor. Lor le este dedicat acest număr. Şi câte amintiri ne leagă de trecuta lor prezenţă, cum ne trec prin minte, ca într-un film dat cu încetinitorul, luminoasele lor figuri, ce valuri de nostalgie şi înduioşare ne cuprinde sufletul!

Se cuvine să vărsăm după datină câteva picături din păhăruţul nostru de horincă pentru însetata lor fiinţă şi să nădăjduim că de-acolo de sus mai aruncă din când în când o privire spre şerpuitoarea Vale a Lăpuşului şi spre dealul unde, ca o reflexie a Cenaclului lor, mai există Tabăra de la Ocoliş.”

Ioan Groşan