• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 23 Ianuarie , 2023

Proiectul Centrului multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului începe să prindă contur

 La sfârșitul lunii noiembrie, Fundația Academia Civică a achiziționat un imobil și un teren în Sighetu Marmației, strada Gheorghe Șincai, nr. 19.

Clădirea, aflată în imediata vecinătate a fostei închisori, a fost construită la începutul secolului al XX-lea cu destinația de club de lectură al orașului Sighet. În anii ’50, clădirea a fost folosită de administrația închisorii Sighet pentru corpul de gardă.
Clădirea a adăpostit apoi sediul unei cooperative, o grădiniță, o fabrică de mobilă. În ultimii zece ani, clădirea nu a mai fost folosită, fiind într-un proces de degradare.
Clădirea va intra într-un amplu proces de restaurare și reabilitare pentru a deveni centrul multi­funcțional al Memorialului, cu săli de conferințe, biblioteci, săli de proiecție etc.
* * *
Proiectul propus de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și finanțat prin PNRR are două componente: transformarea unei clădiri din centrul istoric al Sighetului într-un centru multifuncțional și amenajarea unui spațiu expozițional în podul clădirii unde funcționează muzeul.
Pentru a putea continua și dezvolta în mai bune condiții proiectele educaționale, ne propunem realizarea unui centru multifuncțional care să cuprindă săli de conferință, bibliotecă, săli de proiecție pentru filme, spații de cazare.
De asemenea, în podul clădirii istorice de la sfârșitul secolului al XIX-lea unde funcționează azi Memorialul, este un amplu spațiu pe care dorim să îl amenajăm pentru a fi folosit în scopuri muzeale. Realizarea acestui spațiu expozi­țional de circa 98 mp ar răspunde nevoii de organizare în condiții profesionale a nenumăratelor ex­poziții temporare și itinerante inițiate de noi sau de partenerii noștri de proiecte internaționale la Memorial.
* * *
În 17 octombrie, s-a semnat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contractul de finanțare pentru realizarea Centrului multi­func­țional și amenajarea spa­țiului expozițional destinat Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
Prin PNRR, Memorialul Sighet primește o finanțare de 1,74 milioane de euro.
Investițiile finanțate prin PNRR presupun realizarea unui spațiu expozițional, a unui centru multi­funcțional dedicat programelor educaționale și de cercetare, care presupune achiziționarea unei clădiri în imediata vecinătate a Memorialului, legată istoric de clădirea fostei închisori (fostă clădire administrativă).
Proiectul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Centrul multifuncțional și spațiul expozițional este finanțat prin PNRR.

 https://www.memorialsighet.ro/

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.