• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 11 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 4 Martie , 2016

Profesorii şi poliţiştii din Sighet au participat la un curs de prevenire a violenţei în şcoli

Profesorii şi poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au participat la un curs de prevenire a violenţei în şcoli. Cursul denumit „Curaj civic” a fost ţinut de un psiholog din cadrul poliţiei elveţiene care i-a învăţat pe cei prezenţi cum să capete încredere în cei din jur şi cum să reacţioneze în cazurile de violenţă civică.

 

Cursurile propuse de Christian Weidkuhn durează 3 zile, timp în care cursanţii trebuie să interacţioneze. Aceştia trebuie să facă mai multe exerciţii practice, care se bazează pe încrederea persoanei cu care interacţionezi. Cadrele didactice şi poliţiştii care au participat la cursuri urmează să implementeze acest proiect şi în şcolile din Sighetu Marmaţiei. Prin aceste cursuri, elevii ar urma să înveţe cum să reacţioneze în anumite situaţii ca să nu devină victime şi cum să evite să ajungă în situaţii de violenţă.

 

„Ceea ce facem aici este un proiect de prevenire a violenţei în şcoli cu numele „Curaj civic”. Până acum şi alte judeţe au participat la acest proiect, Braşov, Covasna şi Mureş, iar din decembrie sunt în Maramureş, aici fac 5 cursuri, iar la final vom avea 120 de formatori, 30% dintre aceştia sunt poliţişti. Ideea de bază este ca profesorii şi poliţiştii care au participat la acest curs să facă exerciţiile pe care le facem noi la clasă, dar cu elevii. Sunt exerciţii practice cele pe care le facem, care au o relaţie directă cu realitatea concretă a copiilor şi dezbatem foarte multe aspecte în ceea ce priveşte violenţa şi, de asemenea, apărarea”, a arătat Christian Weidkuhn, psiholog din cadrul Poliţiei elveţiene.

 

Cursanţii sigheteni au dezbătut împreună cu psihologul elveţian cum să se comporte ca să nu devină victime, ce trebuie să facă atunci când ajungi în situaţii extreme şi cum trebuie să intervină când văd o scenă de violenţă.

 

„De asemenea, alte teme care sunt dezbătute sunt încrederea şi cât de importantă este aceasta într-o comunitate şi ceea ce defineşte o bună comunitate, şi cu asta vrem să ajungem în punctul în care să existe tot mai puţină violenţă în familiile din Maramureş. Până acum am făcut două cursuri în Baia Mare, în Vişeu de Sus, acum aici în Sighetu Marmaţiei, iar ultimul curs va fi iar în Baia Mare. Formatorii care au participat la aceste cursuri pot începe apoi să ţină cursurile la clasele lor”, a adăugat Christian Weidkuhn.

 

Psihologul este foarte mulţumit de implicarea de care au dat dovadă profesorii şi poliţiştii sigheteni, aceştia dorind să facă exerciţii practice din prima zi.

 

„Este foarte interesant mai ales pentru partea practică a cursului. Eu, fiind consilier şcolar, psiholog, am cunoştinţe despre ce se discută aici, însă ca şi exerciţii practice unele dintre ele nu le ştiam şi, atunci, lucrând în echipă cu colegii de la poliţia de proximitate şi cu consilierii educativi, vom putea să aplicăm mai bine la clasă ceea ce învăţăm aici, în sensul că la orele de dirigenţie vom putea lucra în echipă, fiind două sau trei persoane care am participat la curs, deci doi sau trei formatori, copiii vor putea pune mult mai bine în practică ceea ce le prezentăm noi la clasă decât dacă am fi o singură persoană. Ideea de bază este că noţiunea de curaj civic înseamnă respect, muncă în echipă, responsabilitate, înseamnă atenţie, or nu putem face asta de unul singur, avem nevoie de mai multă implicare din partea mai multor persoane adulte, competente şi împreună să încercăm să prevenim această problemă”, a precizat Claudia Julian, consilier şcolar.

Cei care au participat la curs susţin că prevenţia este foarte importantă, mai ales în rândul copiilor, când obiceiurile lor încă mai pot fi schimbate. De-a lungul anilor, în şcolile din Maramureş s-au derulat mai multe proiecte de combatere a violenţei şi a agresivităţii, dar cadrele didactice susţin că acest tip de exerciţii reprezintă o noutate. şi poliţiştii de proximitate consideră aceste exerciţii un plus pe lângă măsurile care au fost luate în timp.

 

Chiar dacă nu au reprezentat o noutate, cursanţii susţin că munca în echipă, care a solicitat încrederea în colegul de echipă, a fost atracţia exerciţiilor. Exerciţiile vor fi prezentate elevilor din şcolile sighetene începând de săptămâna viitoare, în funcţie de programul fiecărei instituţii de învăţământ.

 

 

„Din punct de vedere al poliţiei de proximitate, consider acest curs ca un plus de cunoştinţe pe care le-am avut până în prezent. Ne va fi de un real folos pentru desfăşurarea activităţii de prevenţie pe linia de violenţă. Punerea în practică a exerciţiilor pe care le-am vizualizat şi învăţat consider eu că ne vor ajuta în prevenirea violenţei care, din păcate, este prezentă atât în rândul elevilor, cât şi în rândul populaţiei. Sunt benefice, concluzionând, după acest curs am observat că împreună putem să limităm, dacă nu chiar să eliminăm violenţa”.

Robert Szekely, poliţist de proximitate

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.