• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 Aprilie , 2022

„Prin campania «Împădurim Maramureșul» plantăm anul acesta 55.000 de copaci în județul nostru”

Executivul Consiliului Ju­dețean Maramureș, împreună cu elevi de la Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” și de la Liceul Tehnologic „Dr. Florean Ulmeanu” din Ulmeni, cu reprezentanți ai ISJ Mara­mureș și reprezentanți ai Romsilva - Direcția Silvică Maramureș au dat startul campaniei de plantare „Împădurim Maramureșul” la Ocolul Silvic Ulmeni.
Au fost plantați peste 3.700 de puieți de gorun și cireș, pe o suprafață de aproximativ un hectar de teren.
Acțiunea de împădurire a fost prima din cele cinci organizate anul acesta de Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Di­recția Silvică Maramureș și Inspectoratul Școlar Județean Ma­ramureș.
Calendarul acțiunilor de plantare, care se vor desfășura în perioada 8 aprilie - 5 mai, este următorul: 8 aprilie - Ocolul Silvic Ulmeni, 11 aprilie - Ocolul Silvic Târgu Lăpuș, 12 aprilie - Ocolul Silvic Șomcuta Mare, 4 mai - Ocolul Silvic Poienile de sub Munte și 5 mai - Ocolul Silvic Dragomirești.
Totalul de puieți plantați în cadrul celor 5 acțiuni va fi de aproximativ 55.000, pe o suprafață totală de 12 hectare.
Ionel Bogdan, președintele admi­nistrației județene: „Natura înseamnă viață, motiv pentru care organizăm în fiecare an acțiuni de plantare în Maramureș. Astfel, creștem suprafețele împădurite, contribuim la protejarea mediului și la dezvoltarea pădurilor din județul nostru.
Campania de plantare pe care am organizat-o anul acesta în parteneriat cu Romsilva - Direcția Silvică Maramureș și cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș este una mai amplă, care va cuprinde cinci acțiuni de împădurire, pe terenuri din fiecare țară a Mara­mu­reșului, și anume Țara Chioarului, Țara Codrului, Țara Lăpușului și Maramureșul istoric.
Mulțumesc elevilor, profesorilor și tuturor celor prezenți la acțiune!


Împreună „Împădurim Mara­mu­reșul”!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.