• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 5 Octombrie , 2018

Primăria Baia Mare - restructurare, eficientizare, directori mai puţini!

Primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş a organizat o conferinţă de presă în care a prezentat cum va arăta organigrama Primăriei în urma modificărilor operate pentru o mai bună organizare şi eficientizare a activităţii. Primarul băimărean a spus de mai multe ori în ultimul an de zile că activitatea în primărie trebuie eficientizată, că sunt multe poziţii de directori, că salariile au crescut foarte mult, dar eficienţa muncii a rămas la un nivel scăzut. Cătălin Cherecheş a spus că va reorganiza primăria, o afirmaţie care a produs anumite „cutremure” în rândul şefilor din administraţia băimăreană, dar atât. Se ştie că funcţionarii publici sunt greu de redus (ca posturi), mutat sau chiar dat afară. Când a fost înfiinţat corpul funcţionarilor publici s-au introdus în legislaţie tot felul de prevederi ce fac aproape imposibilă tragerea la răspun­dere a acestora. Atunci s-a spus că se vor evita cazurile în care primarii şi alte entităţi se vor purta abuziv cu aceşti funcţionari. Dar s-a ajuns, de multe ori, ca funcţionarii publici să aibă un comportament neadecvat.


În Primăria Baia Mare sunt multe direcţii, care au servicii, care la rândul lor au compartimente şi birouri. O reţea destul de stufoasă şi care are mulţi şefi. Directori, directori adjuncţi, şefi de servicii, de compartimente, de birou. Primarul Cătălin Cherecheş a spus că în 2016 fondul de salarii a fost de peste două milioane de lei, iar acum, după celebrele măriri de salarii din administraţie, fondul de salarii a ajuns la peste şase milioane de lei. O creştere de peste trei ori. Nu la fel a fost şi efi­cienţa, a spus Cătălin Cherecheş.

Oarecum surprinzător, la conferinţa de presă organizată în sala mare de şe­dinţe, primarul băimărean a întins mai multe hârtii pe pupitru şi a explicat cum va arăta organigrama Primăriei Baia Mare.

„Am aici noua organigramă a Primăriei Baia Mare, raportat la ceea ce am comunicat public în şedinţa cu cei din conducerea structurilor primăriei, respectiv faptul că vom reduce numărul posturilor de conducere, în primul rând. Următorul pas va fi acela de a reaşeza structurile într-o manieră funcţională, mai eficientă. Din această perspectivă: se va desfiinţa postul de administrator public, se va desfiinţa postul de director al direcţiei generale de dezvoltare publică, se va desfiinţa postul de director general administraţie publică, se vor desfiinţa posturile de director direcţie cheltuieli şi direcţie venituri, postul de director executiv adjunct ordine publică şi director executiv adjunct control, la Poliţia locală.
Iar structurile vor fi următoarele: din direcţia de comunicare, cultură, tineret şi sport şi direcţia relaţii publice vom face o singură direcţie cu un singur director, respectiv un şef de serviciu şi birouri şi compartimente în subordine.
Poliţia locală va deveni serviciu public cu un director, respectiv doi şefi de servicii. Direcţia de dezvoltare publică se va transforma într-o structură cu doar două direcţii, distincte, independente: investiţii şi utilităţi publice care se va ocupa de tot ceea ce înseamnă salubrizare, drumuri, zone verzi, gospodărie comunală.
Direcţia de patrimoniu şi direcţia juri­dică şi administraţie publică locală se transformă într-o singură direcţie cu doi şefi de serviciu în subordine şi celelalte structuri adiacente.
Avem o direcţie de asistenţă socială care are trei directori, astăzi. Va fi o di­recţie care va avea un singur director, restul vor fi structuraţi pe servicii şi birouri. Şi evaluez până la sfârşitul acestei săptămâni dacă structura de în­grijire a copilului, creşele, împreună cu tot ce înseamnă structură de învăţământ a municipiului Baia Mare: şcoli, gră­diniţe, licee nu vor fi comasate şi transformate într-o direcţie distinctă de educaţie şi protecţie a copilului pentru a da o importanţă adecvată acestui segment.
Direcţia de achiziţii va deveni, probabil, un serviciu în cadrul noii direcţii de administraţie publică locală care va cuprinde achiziţii, patrimoniu şi juridic. Structura arhitectului şef va fi o structură pe care o vom aşeza în acelaşi mod ca şi direcţia de utilităţi publice, respectiv sectorizat.
Deci, Poliţia locală, arhitectul şef, utilităţile publice vor funcţiona pe cartiere. Vom avea structuri distincte şi birouri în fiecare cartier, inclusiv cu casierie, cu loc de depunere a documentelor cum este aici Centrul de informaţii pentru cetăţeni.
În 2016 aveam un buget de 2,5 mi­lioane de lei. Statul paralel m-a arestat şi când am venit înapoi în primărie am constatat că statul paralel a mărit sala­riile la şase milioane şi ceva. Eficienţa, cu tot respectul pentru colegii mei, unii dintre ei, serioşi şi harnici, nu a crescut de trei ori. Nici salariile nu au crescut de trei ori decât în anumite zone! În anumite părţi şi unora! Cei care au avut salarii mici au salarii mici, dar cu ceva mai mari, cei care au avut salarii mari, au salarii foarte mari. Există în primărie şefi de servicii, directori care au 6, 7, 8, 10, 12 mii de lei salarii. Ceea ce mi se pare de nivelul Germaniei, deşi dacă ne uităm în jurul nostru constatăm că suntem o Românie încă înapoiată, din
perspectiva multor lucruri!”, a spus Cătălin Cherecheş.

Primarul băimărean a vorbit şi despre proiectele depuse spre finanţare pe fonduri europene, proiecte care au fost deja semnate şi au intrat în licitaţii, proiecte care urmează în scurt timp să primească avizul final. Primarul a spus că toate aceste proiecte vor aduce spre 150 de milioane de euro în investiţiile din Baia Mare. Printre acestea multe şcoli şi licee, grădiniţe, eficienţa energetică a blocurilor (28 de blocuri), reabilitarea unor blocuri sociale. Transport local cu modernizarea flotei de autobuze, tro­leibuze şi a filozofiei după care se va circula în oraş. În primul rând vor exista modificări pe bulevardele principale. Se va face o trecere cu pod peste Săsar, un nou drum ce va trece prin zo­na Pirită pentru a da un imbold inves­titorilor să vină pe acel teren de la Pirită.
„A fost un investitor german, vrea să ridice o fabrică de componente electronice pentru maşini în Baia Mare, circa 200 de locuri de muncă. Şi a vi­zitat Pirita…”, a spus Cătălin Ch­e­recheş.

 

 

„În 2016 aveam un buget de 2,5 mi­lioane de lei. Statul paralel m-a arestat şi când am venit înapoi în primărie am constatat că statul paralel a mărit sala­riile la şase milioane şi ceva. Eficienţa, cu tot respectul pentru colegii mei, unii dintre ei, serioşi şi harnici, nu a crescut de trei ori. Nici salariile nu au crescut de trei ori decât în anumite zone! În anumite părţi şi unora!”
Catalin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.