• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 27 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 29 Ianuarie , 2016

Prima activitate a Centrului de zi „Acasă”, inaugurat la mijlocul lunii decembrie, s-a concretizat printr-un spectacol

Prima activitate a Centrului de zi „Acasă”, inaugurat la mijlocul lunii decembrie, s-a concretizat zilele trecute printr-un spectacol oferit de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.10 şi ai Liceului Tehnologic Marmaţia din municipiu. Într-un cadru primitor şi plăcut, cei mici au cântat, au dansat şi au recitat poezii cu ocazia Unirii Principatelor Române, eveniment sărbătorit la data de 24 ianuarie. Cu panglici tricolore în piept, prichindeii au încântat privirile şi auzul a zeci de persoane prezente la spectacol.

 

Drept răsplată pentru spectacolul oferit, reprezentanţii centrului le-au făcut şi o surpriză celor mici. Un coş plin cu dulciuri a fost recompensa pentru reprezentaţia impecabilă a copiilor.

 

„Noi suntem la început de drum şi chiar aveam nevoie de suportul celor din instituţiile de învăţământ, pentru că doar cu ele colaborăm şi încercăm să facem schimburi de opinii, păreri şi să ajutăm împreună aceşti copii. Din partea noastră, pentru cei mici, avem dulciuri de care sperăm să se bucure. Mulţumim domnului primar că ne-a onorat cu prezenţa la acest eveniment organizat de noi”, a spus Georgeta Delescu, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială Sighet.

 

Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei a fost prezent şi el la prima activitate desfăşurată la Centrul de zi „Acasă”. Acesta s-a declarat încântat de spectacolul susţinut de cei mici şi a afirmat că este doar începutul manifestărilor de acest gen, întrucât menirea centrului este aceea de a-i angrena pe cei care îl frecventează în diferite evenimente culturale şi recreative cu diverse ocazii.

„E prima activitate organizată în centru şi mă bucur nespus să văd că deja există un nucleu de copii care frecventează acest centru, că deja există o implicare în viaţa comunităţii din partea centrului, iar evenimentul de astăzi a fost unul special, acela al marcării zilei Unirii Mici, un eveniment atât de important în istoria românilor, pe care suntem datori să-l transmitem mai departe noii generaţii, pe care sperăm să-l şi conştientizeze”, a declarat primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş.

 

Un alt aspect pentru care edilul local a rămas plăcut surprins a fost prezenţa seniorilor la acest spectacol: „Astăzi am văzut o întreagă echipă de seniori ai noştri, de sigheteni, care au venit şi au participat ca şi bunici pentru aceşti copii. E extraordinar, ce să mai zic”, a mărturisit Ovidiu Nemeş.

 

Alături de reprezentanţi ai administraţiei publice locale, părinţi şi dascăli, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii din oraş. Printre aceştia s-a numărat şi managerul Spitalului Municipal Sighet, Alexandru Oros, care, la rândul său, a apreciat acest spectacol drept unul inedit şi mai mult decât atât, tema evenimentului, respectiv Unirea Principatelor Române, reprezintă, spune el, un semn că istoria ţării nu va fi uitată şi că va fi transmisă mai departe din generaţii în generaţii.

„Am fost foarte surprins şi m-am bucurat să văd că cei mici se gândesc la o filă de istorie românească şi iată că până la urmă istoria nu moare. Mă bucur că am fost aici, le mulţumesc pentru invitaţie organizatorilor şi le transmit felicitări pentru că a fost un spectacol reuşit”, a spus Alexandru Oros, managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei.

 

Cu ocazia Micii Uniri, sărbătorită pe data de 24 ianuarie, primarul Ovidiu Nemeş a transmis şi un mesaj sighetenilor.

„De regulă, unii se feresc să spună la mulţi ani de ziua Unirii Mici, dar eu sunt de părere că Marea Unire nu se putea înfăptui fără Unirea Mică. La mulţi ani tuturor românilor, la mulţi ani acestor minunaţi copii ai noştri, la mulţi ani tuturor sighetenilor de Ziua Unirii!”, a transmis edilul local Ovidiu Nemeş.

Spectacolul de azi s-a încheiat cu Hora Unirii.

 

Centrul de zi „Acasă” a fost inaugurat în luna decembrie a anului trecut şi se adresează atât copiilor, cât şi seniorilor, oferind şansa de a petrece timpul liber într-un mod plăcut prin desfăşurarea diferitelor activităţi recreative.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.