Președintele Academiei Române, replică tranșantă în chestiunea autonomiei maghiare

Vicepremierul Ungariei, Sem­jén Zsolt, a afirmat re­cent că îi roagă pe români ca atunci când sărbătoresc Centenarul să recitească Declaraţia de la Alba Iulia, el adăugând că acest document garan­tează dreptul la autonomie al maghia­rilor din Transilvania, promisiune care nu a fost respectată: „Deci, am eu o singură rugăminte, nimic altceva. Vă rog frumos să citiţi, să recitiţi declaraţia de la Alba Iulia, atât. La Alba Iulia s-a redactat textul şi nu s-a pus problema atunci, nici măcar nu s-a dezbătut pro­blema, că ar trebui sau n-ar trebui să fie promisă autonomia secuilor, maghia­­rilor şi saşilor. Nici nu s-a pus problema asta, toată lu­mea, românii, toate partidele, toate grupurile, cum vreţi dum­neavoastră să formulaţi, toată lumea, toţi românii au fost de acord: «Da, într-a­devăr, ma­ghia­rii din Transilvania, saşii din Tran­silvania au dreptul la auto­nomie, trebuie să fie garantată autonomia lor», aşa scrie în declaraţia de la Alba Iulia. Aşa că asta este singura mea rugăminte: când se sărbătoreşte Cente­narul, atât doar vă rog frumos să faceţi, să citiţi, să recitiţi declaraţia de la Alba Iulia. Aţi promis autonomie, aţi promis drepturi maghiarilor, saşilor, minori­tă­ţilor din România, atât trebuie să faceţi, nimic altceva. Mai ales că acum facem parte, atât dumnea­voastră, Româ­nia, cât şi noi, Ungaria, din comunitatea euro­pea­nă şi noi, un­gurii, nu cerem altceva de­cât ceea ce se acordă şi celorlalte mi­norităţi. Da? Atât. Vă rog frumos. Vor­bim de lucruri impor­tante aici şi serioase”, a declarat în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la Băile Tuş­nad, vicepremierul Un­ga­riei responsa­bil cu politica naţională, culte şi naţiona­lităţi, potrivit traducerii oficiale.
Semjén Zsolt a susţinut că maghiarii respectă Centenarul şi faptul că „prie­tenii români” sărbătoresc în fiecare an ziua de 1 Decembrie, dar a adăugat că şi-ar dori ca pe 1 Decembrie 2018 ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Zakonyi Botond, să nu mai fie invitat la Ministerul Afacerilor Externe. „Nu vreau să spun ce este adevărul istoric, trebuie să fie foarte clară poziţia noastră faţă de Trianon şi cine altcineva ar putea să explice poziţia noastră decât noi? Eu un singur lucru cer de la prie­tenii noştri români la 1 decembrie 2018 şi nu vreau să mă complic şi să ames­tec, dar nu vreau ca domnul ambasador Zakonyi să fie iar chemat la Ministerul Afacerilor Externe (n. red. la recepţia de Ziua Naţională a României)”, a spus Semjén.

În magistrala prelegere susținută luni la Academia Română, istoricul Ioan-Au­rel Pop amintește ce prevedea Hotă­râ­rea de unire a Transilvaniei cu Româ­nia, adoptată la 1 Decembrie 1918 și oferă ungurilor o veritabilă lecție de isto­rie. Reproducem, mai jos, textul profesorului Ioan-Aurel Pop:

„Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România, adoptată la 1 Decembrie 1918, cuprinde nouă puncte, care au în centrul lor următoarele idei:
Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungu­rească decretează unirea acestor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România.
Se rezervă teritoriilor sus indicate auto­nomie provizorie, până la întrunirea adunării constituante.
Se emit principiile fundamentale de alcătuire a noului stat român.
Se cere congresului de pace să asigure dreptatea și libertatea tuturor națiunilor mari și mici și să elimine războiul din raporturile internaționale.
Se adresează un salut «fraților din Bucovina», care se uniseră cu trei zile înainte cu România.
Sunt salutate națiunile eliberate din jugul austro-ungar.
Se cinstește memoria eroilor români sacrificați pentru libertatea și unitatea națiunii române.
Se mulțumește Puterilor Aliate (Antan­tei) pentru că au scăpat civilizația din «ghearele barbariei».
Se decide înființarea Marelui Sfat Național Român, ca reprezentant al «națiunii române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească».

Singurul articol dintre cele nouă care are subpuncte (anume șase) este cel de-al treilea. Aceste șase subpuncte con­cretizează principiile alcătuitoare de stat: libertatea națională a «popoarelor conlocuitoare»; libertatea confesională a tuturor cultelor din stat; vot universal, egal, direct și secret pentru ambele sexe, de la 21 de ani în sus; libertatea presei, de asociere, de întrunire și de gândire; reforma agrară radicală; drepturi pentru muncitorimea industrială echivalente celor din statele cele mai avansate din Apus. Termenul de autonomie este folosit de două ori în textul Rezoluției menționate. Prima utilizare a sa apare la începutul actului, anume la articolul al II-lea: «Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate (Transilvania, Banat și Țara Ungu­rească) autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal». După cum se vede, este vorba despre decretarea auto­nomiei teritoriilor locuite în majoritate de români, unite cu România (circa 100.000 de km pătrați), teritorii privite în întregimea lor.
În al doilea rând, chiar și acestor teritorii, Adunarea le-a propus autonomie provizorie, doar până la întrunirea adunării, alese prin vot universal, menite să dea Regatului României o nouă Constituție. Toate aceste preve­deri s-au respectat în linii mari, iar Transilvania cu Banatul și Părțile vestice s-au încadrat definitiv în România, fără nicio autonomie, doar după trecerea unui interval de timp. Prima și cea mai importantă decizie a Adunării Naționale nu a fost autonomia provizorie a provinciei (provinciilor), cu «decretarea» unirii lor cu România. Punctul nodal al documentului este tocmai unirea românilor respectivi și a te­ritoriilor menționate cu România. Iar această unire a fost «decretată» de către cei 1.228 de delegați, aleși în chip de­mocratic și posesori de documente oficiale («credenționale»), reprezentanți ai tuturor românilor în cauză. Este drept că decidenții unirii, spre cinstea lor, se ocupă pe larg de minoritățile naționale și confesionale din Transilvania și de soarta lor din Regatul României, pentru că românii nu au dorit să se transforme din asupriți în asupritori. Între «principiile fundamentale la alcătuirea noului stat român» unificat, Adunarea Națională a stabilit: «deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare» și «egala îndreptățire și de­plina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat». «De­plina libertate națională» este expli­cată clar, fără putință de inter­pretări paralele și ea însemna, pentru autorii Rezoluției, dreptul «popoarelor conlocuitoare» de a se «instrui, admi­nistra și judeca în limba proprie», de «a fi reprezentate în corpurile legiuitoare» ale României, de a fi reprezentate în gu­vernarea țării. Termenul de «autono­mă» este aici un adjectiv și se referă la «toate confesiunile din stat» și nu doar la confesiunile minorităților.

Ce comentarii se pot face în legătură cu acest document, din perspectiva trecerii unui secol de la elaborarea sa?

1. Nicăieri în textul Rezoluției nu se face vreo referire la autonomia vreunei părți din Transilvania după criterii et­nice. De altminteri, «autonomiile isto­rice» din Transilvania, inclusiv «Pă­mân­tul secuiesc», fuseseră desființate de către statul dualist austro-ungar (mai exact, de către parlamentul și guvernul de la Budapesta) în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

2. Cea mai numeroasă minoritate din România, cea maghiară (care reprezintă peste 6% din populația țării), se poate «instrui» în limba proprie pe teritoriul României, de la treapta de grădiniță până la universitate, la nivelele licență, masterat și doctorat.

3. Aceeași minoritate maghiară se poate «administra» în limba proprie peste tot unde deține majoritatea simplă și unde organele de conducere, de la primari până la membrii consiliilor locale, județene etc. sunt de limbă maghiară. Nu există localitate mixtă în România în care minoritățile să nu fie reprezentate prin vot, în funcție de număr.

4. Aceeași minoritate maghiară de poate «judeca» în limba proprie acolo unde se îndeplinesc condițiile cerute de lege. Orice membru al minorității ungare poate vorbi în fața instanțelor de judecată în limba maghiară, asigurându-i-se, la nevoie, traducător.
Rezoluția Adunării Naționale nu «de­cretează», adică nu hotărăște decât un singur lucru, care este capital, anume unirea Transilvaniei cu România. În rest, face propuneri de respectat către «noul stat român», din care decisese ca pomenitele teritorii să facă parte. Statul român, atât în perioada interbelică, cât și ulterior, a respectat, în linii mari și în funcție de regimurile politice, aceste propuneri de respectare a drepturilor minorităților.

De altminteri, dreptul moral al liderilor minorității ungare din România de a chestiona autoritățile române de stat în legătură cu aplicarea deplină a rezo­luției de unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, rămâne discutabil, dintr-un motiv foarte simplu. Maghia­rii, în postura lor de comunitate globală, nu au recunoscut niciodată unirea Transilvaniei cu România, în chip ex­plicit, fără echivoc, așa cum au făcut-o sașii, șvabii, ucrainenii, romii etc. Ce înseamnă asta? Înseamnă neacceptarea «decretului» de la 1 Decembrie 1918, emis de majoritatea absolută a po­pulației Transilvaniei, în acord cu toate prevederile internaționale aflate atunci în vigoare și ratificat de Conferința de pace de la Paris din 1919-1920, revalidat apoi la Conferința de pace din 1946-1947, recunoscut de alte documente cu valoare juridică internațională, deopo­trivă înainte și după 1989. În acest caz, liderii comunității ungare care au agreat și agreează această poziție (nu toți ma­ghiarii!) se situează nu doar în afara legilor românești, ci și în afara celor internaționale și nu au dreptul să invoce un document pe care nu-l acceptă în esența sa.
Cu alte cuvinte, nu poți lua din Rezoluția adunării de la Alba Iulia doar ceea ce îți convine. Dar chiar și așa, făcând pledoarie pro domo, cum
s-a văzut, liderii maghiari se înșală: declarația respectivă, cu putere de lege doar în privința Unirii, nu prevede nicăieri autonomie pentru minoritățile etnice din Ardeal”.

„«De­plina libertate națională» este expli­cată clar, fără putință de inter­pretări paralele și ea însemna, pentru autorii Rezoluției, dreptul «popoarelor conlocuitoare» de a se «instrui, admi­nistra și judeca în limba proprie», de «a fi reprezentate în corpurile legiuitoare» ale României, de a fi reprezentate în gu­vernarea țării. Termenul de «autono­mă» este aici un adjectiv și se referă la «toate confesiunile din stat» și nu doar la confesiunile minorităților¨.
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române

„Nu vreau să spun ce este adevărul istoric, trebuie să fie foarte clară poziţia noastră faţă de Trianon şi cine altcineva ar putea să explice poziţia noastră decât noi? Eu un singur lucru cer de la prie­tenii noştri români la 1 decembrie 2018 şi nu vreau să mă complic şi să ames­tec, dar nu vreau ca domnul ambasador Zakonyi să fie iar chemat la Ministerul Afacerilor Externe (n. red. la recepţia de Ziua Naţională a României)”.
Sem­jén Zsolt, vicepremierul Ungariei

„Nu poți lua din Rezoluția adunării de la Alba Iulia doar ceea ce îți convine. Dar chiar și așa, făcând pledoarie pro domo, cum
s-a văzut, liderii maghiari se înșală: declarația respectivă, cu putere de lege doar în privința Unirii, nu prevede nicăieri autonomie pentru minoritățile etnice din Ardeal”.