Poveste de Crăciun

 „Banda lui Bujor”, „Îngerul şi Dracul”, „tăiatul unei cruci din gheaţă de pe râu”, scenete, colinde, obiceiuri inedite. Pe scurt, tradiţiile care transformă Maramureşul, în preajma sărbătorilor de iarnă, într-un ţinut de poveste Pentru maramureşeni, Crăciunul înseamnă „Naşterea bucuriei”, iar Anul Nou înseamnă un nou ciclu. De viaţă, de speranţă, de credinţă.

Cărări întroienite, case îmbrăcate de sărbătoare, în care troznesc lemne în sobă, gos-podine care pregătesc colaci şi comunităţi întregi care aşteaptă re-naşterea bucuriei în lume.

Pentru satele maramureşene, Crăciunul nu înseamnă numai brad, cumpărături, cadouri, petreceri şi haine noi. În Maramureşul arhaic, tradiţional şi străvechi, Crăciunul înseamnă începutul bucuriei. Începutul unui nou ciclu, în care „umbrele” anului care se încheie sunt îngropate şi, peste toate, învinge lumina, bunătatea şi iubirea.

Scriitorul Nicoară Mihali povesteşte: „În general, Sărbătoarea Crăciunului este una dintre cele mai frumoase sărbători din lumea creştină. Aşa cum la budişti este iniţierea într-o mănăstire pentru o viaţă trăită numai pentru spiritualitate, Naşterea lui Iisus a însemnat pentru lumea creştină o deschidere extraordinară înspre curăţirea sufletească. De aceea, Naşterea lui Iisus jonglează exact pe sentimentele cele mai umane, pe bunătatea omului. În preajma acestor sărbători se îndeamnă cel mai mult oamenii unii pe alţii să se ajute. Deci, Naşterea lui Iisus ar însemna, înainte de toate, o trimitere înspre umanism, o reîntoarcere a omului către substanţa lui bună, către partea binelui din fiinţa umană. Mai mult, în Maramureş pregătirea pentru Crăciun este sfântă, prin post, rugăciune, spovedanie, fapte bune etc.

Iernile alea de neuitat de altădată i-au apropiat foarte mult pe oamenii care nu aveau încă curentul electric. Chiar dacă se întâlneau în anumite şezători şi în anumite case, la lumina unei lămpi sau a lumânărilor, acolo începeau de fapt să se pregătească pentru Sărbătoarea Crăciunului, să înveţe colinde. Bătrânii satului erau cei care îi învăţau pe copii colindele. De la ei preluau tinerii colindele cele mai frumoase, apoi, în ascuns, în locuri destul de tainice, îşi pregăteau colindele ca fiecare să aibă ceva inedit atunci când venea perioada de a merge din casă în casă să vestească naşterea lui Iisus”.

Pe lângă „Irozii”, colinde, brondoşi şi alte obiceiuri cunoscute, în preajma sărbătorilor de iarnă, în multe sate se păstrează încă obiceiuri unice şi străvechi. De pildă, în cătunele de munte există o piesă de Anul Nou care se numeşte Îngerul şi Dracul: „Sunt numai două personaje care au un dialog, despre personajul care va câştiga veşnicia şi care îl va câştiga pe om de partea lui. De asemenea, este o altă piesă „Anul Nou şi Anul Vechi”, deosebit de interesantă între două personaje care se confruntă într-un fel verbal despre câştigul Anului Nou şi ce va aduce Anul Nou, câtă bunătate, căldură, soare, fericire, şi regretul Anului Vechi că a trecut şi că intră în lumea umbrelor. Foarte interesant felul în care se percepe în Maramureş cum se îngroapă un ciclu”, povesteşte Mihali.

Tot în preajma Anului Nou, la Borşa se juca o scenetă numită... „Banda lui Bujor”: 4 personaje care vorbeau despre haiducie, despre iubirea unui haiduc, despre fata care-l aşteaptă, despre mama care varsă mereu lacrimi şi despre potera care îl vânează mereu pe haiduc prin codrii Maramureşului.

Mihali spune că este celebră şi o piesă despre Constantin Brâncoveanu: „Piesa aceasta s-a dus prin minerit şi se joacă numai în două locuri din Maramureş, în Cavnic şi în Borşa. Chiar şi marele etnolog, Ioan Muşlea, a recunoscut şi a realizat că este ceva aproape de mister, şi nu îşi poate explica de ce numai în două aşezări miniere se joacă Constantinul, Constantin Brâncoveanu sau Constantinii, cum este numită piesa. Piesa este de un efect extraordinar de mare, fiind vorba despre acest mare domnitor care îşi pierde fiii în faţa Sultanului şi care apără cu propria lui viaţă Creştinismul şi nu renunţă la legea strămoşească. Piesa are un efect atât de mare, încât aş putea să o pun pe acelaşi podium cu Viflaimul. Piesa Constantinii are şi valoare de mărturisire de credinţă. Că minerii, fiind tot timpul sub umbrela pericolului, se raportează într-un mod aparte la Dumnezeu, iar scenetele acestea pun în practică exact crezul lor şi mărturisirea lor de credinţă în momentele de sărbătoare”.

În Borşa Maramureşului şi mai puţin înspre Valea Vişeului se păstrează cel mai teribil obicei legat de Bobotează. În iernile foarte geroase, preoţii se duceau pe râu în sus şi tăiau o cruce de gheaţă pe care o puneau în faţa Bisericii şi în jurul acestei cruci sfinţeau apa:

„În Borşa, Crăciunul şi Anul Nou aproape pălesc în faţa acestei sărbători. Pentru că de Bobotează se aşteaptă venirea preotului care sfinţeşte casa. Şi orice om, oricât de sărac este, încearcă să pună pe masă tot ce are mai bun. Se pune până şi un blid cu grâu ca să aibă roadă bogată, deşi niciodată nu se face grâu în Borşa. Este foarte interesant că de Bobotează lumea se mişcă în alai cu preotul de la o casă la alta, cântând „Chir Alexa”. Preotul intră în case cu acest alai de copii şi de oameni mari şi de fete. Şi în ziua de azi se merge în alai cu preotul, este un obicei care se păstrează. Tocmai acesta este farmecul acestei sărbători, că oamenii merg până la a 10 – 15 casă şi apoi când îşi dau seama că lumea se învârte cu ei şi că au băut prea multe pahare de ţuică se întorc acasă, iar locul lor îl iau alţii şi tot aşa.

Însă pentru noi, copiii, era o sărbătoare să-l însoţim pe preot. Mergeam şi la 20 – 30 de case. Doar unul era bogat pe atunci în Borşa, acel Roman care avea cooperativa. El aştepta „crucerii” cum se spune în limbajul locului, adică pe preot şi pe cei din alai, îi aştepta cu două farfurii în care punea portocale decojite. În mai puţin de 3 minute farfuriile erau goale. Aşteptam cu mare nerăbdare ca preotul să termine Iordanul. Dar bucuria cea mai mare pe care nu o voi uita niciodată este dulceaţa „naptilor cu muştar”, adică a cartofilor cu mujdei, care erau puşi pe masa celor mai săraci. Erau cartofi fripţi în cuptor, de o dulceaţă nemaipomenită. Era bucuria cea mai mare a oamenilor mai puţin înstăriţi care vedeau că vin la ei copiii şi se aşează la masa lor şi mănâncă la fel cum se aşează lumea la masa bogaţilor”, spune Mihali.

Un alt obicei interesant este fuga fetelor şi dorinţa de a lua o crenguţă din „adisăul” cu care preotul sfinţea casele. Fetele vroiau o crenguţă de busuioc. Preotul avea un copil care răspunde de acest busuioc, să nu fie furat. Însă fetele îl ademenesc pe acest copil cu tot felul de poveşti, cu mici daruri, unele chiar îl sărută să nu fie atent, iar cine reuşea să fure o crenguţă din adisăul respectiv se spune că dacă o pune sub pernă îşi va visa viitorul mire.

Mihali spune că: „Obiceiurile Maramureşului vor rămâne şi de acum încolo, pentru că sunt păstrate cu sfinţenie, şi nu există riscul să le vedem conservate doar în Festivalul de la Sighetu Marmaţiei”. 

Moşul a venit cu parapanta

Copiii din oraşul Cavnic au avut o surpriză de proporţii: la ei a venit Moş Crăciun cu parapanta. Mai exact, zilele trecute, copiii clasei a IV-a de la Şcoala din Cavnic, însoţiţi de profesorul logoped Monica Puha, au făcut o excursie la Stadion pentru o lecţie în aer liber despre linia orizontului. Privirile copiilor au fost însă atrase de o „ciudăţenie”, că la scurt timp după ce au ajuns la Stadion, au observat că din zona Releului Mogoşa s-a desprins o aripă, care zbura spre ei. A fost un spectacol incredibil pentru cei mici. Doar că, pe măsură ce se apropia „obiectul zburător neidentificat”, şi-au dat seama că de fapt era Moş Crăciun, care venea spre ei cu ... parapanta. La aterizare au avut surpriza să vadă că Moşul adusese pentru ei un sac cu cadouri. Mai mult, copiii din împrejurimi, care au observat ciudatul fenomen de pe cerul Cavnicului, şi care au venit într-un suflet la Stadion, au primit şi ei mici atenţii pentru că Moşul i-a crezut pe cuvânt că au fost cuminţi. Îi felicităm pe căvnicari pentru originalitate, dar mai ales pe Laszlo Dancs, un mare pasionat de zborul cu parapanta (Laci Fly – pentru cei care sunt curioşi să-i vadă activitatea pe Facebook).