• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 6 Februarie , 2019

Plenul CJ Maramureș s-a întrunit în prima ședință a anului 2019

În debutul ședinței, șeful administrației județene a făcut o scurtă prezentare a ultimelor trei contracte de reabilitare a drumu­rilor județene, care au fost semnate de instituția Consiliului Județean, în ultima perioadă. Totodată, a amintit și de prezența la Forumul Economic Europa-Ucraina care a avut loc la Rzeszow, în Polonia și unde Consiliul Județean Maramureș a fost parte­ner instituțional.
O scurtă prezentare - însoțită de imagini și filmulețe video - despre prezența instituției județene la Târgul International din Madrid, Spania, a fost realizată de către șeful Biroului de Informare Turistică și Salvamont, Dan Carpov.
Vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a vorbit despre întâlnirea pe teme turistice care a avut loc la București, cu membrii Guvernului și reprezentanți ai sportului, sub egida „România 2020”. Șapte județe din România vor fi promovate, din punct de vedere turistic, în cadrul EURO 2020. „Este o mare oportunitate pentru Maramureș să se regăsească între cele șapte județe care vor fi prezentate ca destinații turistice pentru cei care vor fi în România în timpul campio­natului de fotbal din 2020 și mă bucur că Gică Popescu a fost unul dintre cei care a susținut Maramureșul pentru a fi inclus în acest pachet de promovare. Maramureșul va avea oferi pachete turistice de două, trei sau patru zile, în funcție de perioada aleasă de turiști”, a declarat vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș.
Odată începută ședința ordinară, aleșii au votat pentru includerea în domeniul public al judeţului Maramureş a unor bunuri imobile și darea acestora în administrarea R.A. „Aeroportul Internațional Maramureş”, dar și aprobarea tarifelor aeroportuare practicate de Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Maramureş”. Aleșii județeni au aprobat și participarea Judeţului Maramureş la acţiuni și evenimente din domeniul cooperării și relațiilor internaționale în anul 2019.
Alte proiecte votate au privit promovarea în parteneriat a proiectului „Istorie Comună – Să ne amintim trecutul, să remodelăm viitorul”, în cadrul programului Europa pentru Cetățeni, Componenta 1 - Memorie europeană, dar și proiectului „Servicii Sociale Integrate în Municipiul Sighetu Marmației” din cadrul Programului de Interes Național (PIN) 2018. Și în anul 2019, Consiliul Județean a aprobat cotizațiile acordate GAL-urilor din Maramureș. S-a aprobat, totodată, proiectul structurii organizatorice la Spitalul Județean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, statutul de funcţii la Muzeul Județean de Etnografie și Artă populară Maramureş, precum și organigrama și statutul de funcții pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Maramureş.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.