• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 06 Aprilie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 17 Ianuarie , 2020

Phoenix... Cuprom, o fantomă ce bântuie tribunalele

Mineritul şi metalurgia maramureşeană au fost coloana vertebrală a economiei judeţului. Imediat după 1989, economia judeţului „duduia”. A fost perioada în care eram un judeţ cu o putere economică mai mare ca a Clujului, de exemplu. Dar lucrurile bune se termină prost, în general. Au urma anii în care democraţia originală, capitalismul sălbatic şi oamenii din administraţia maramureşeană au reuşit să pună la pământ osatura economică a Maramureşului.

 

Mineritul a făcut obiectul restructurărilor experimentale ale mi­nis­terului industriilor, de atunci, anii ’90. De altfel, toate industriile au intrat în malaxorul experimentărilor. În nord, după minerit a intrat în acest malaxor combinatul metalurgic Phoenix. Acesta, după privatizarea „de succes” din 1998, a ajuns un bun de tip european. Era atunci teoria că pentru combinatul băimărean se bat bănci din UE, Statul român prin braţul numit AVAB, şi oameni de afaceri autohtoni. Şi din unitate strategică, Phoenix a ajuns un simplu agent economic, a cărui importanţă, poate voit, a fost diminuată pentru a se ajunge în situaţia care a dus la tranzacţia mult dorită. AVAB a vândut active ale combinatului, la un preţ de 3,5 milioane dolari, recuperând datoriile Phoenix, din perioada „de aur” - Vasile Manole, către BANCOREX. Şi aşa au ajuns nişte indieni care aveau ceva vase de transport minereu, în posesia unui combinat metalurgic, o fostă unitate strategică a României.

Nu mai amintim de acea perioadă. Acţionarii indieni şi-au făcut de cap, au vândut ce au putut, au încasat ce s-a putut încasa, au făcut afaceri oneroase descoperite. Combinatul a rezistat cât a rezistat după care s-a intrat într-o situaţie economică şi mai gravă, ca pe vremea lui Manole. A urmat tranzacţia prin care Horia Simu şi alţi bancheri din zona roşie a politicii româneşti au pus mâna pe acest combinat. Simu a avut un vis. Să devină regele neîncoronat al cuprului din România. A achizi­ţionat şi Elcond Zalău, iar cele două firme sub cupola Cuprom erau anun­ţate ca fiind afaceri de succes.
Succes care s-a terminat cu închi­derea Cuprom în 2009. Simu şi gaşca au devalizat totul, din Baia Mare până în Zalău şi înapoi. Nu au rămas decât procese peste procese. Horia Simu este şi acum judecat pentru retrocedări frauduloase în care s-au folosit bani rezultaţi din Cuprom. Despre muncitorii băimă­reni, numai de bine. Nu prea i-a interesat pe nimeni. Au fost concediaţi în mai multe valuri, iar la momentul 2009 mai rămăseseră circa 150 de muncitori. Cei mai încăpăţânaţi, cei care nu au vrut să plece aşa cum ar fi dorit acţionariatul firmei. Să plece fără să încaseze nimic.

Sindicatul Cuprom, condus de Ioan Coza, avea încheiat un protocol cu patronatul şi administraţia firmei, prin care se stipula clar că în situaţia în care firma intra în faliment, dar nu din vina muncitorilor, aceştia să primească plăţi compensatorii. Simu şi gaşca nu au respectat aceste înţelegeri oficiale. Şi a pornit un proces cu sindicatul Cuprom. Se miza, probabil, pe faptul că sindicatul nu va rezista unui proces de lungă durată. De altfel, muncitorilor, parte în proces, li se spunea că Ioan Coza nu se luptă pentru drepturilor lor.

Dar procesul a mers înainte. L-am întâlnit prin Baia Mare pe fostul lider de sindicat. Am vorbit de vremurile apuse, dar şi de proces.
„Am fost singurul sindicat din România care am reuşit să obţinem plăţile compensatorii în instanţă, după atâţia ani. A fost un proces care a durat nouă ani. Am fost personal la înfăţişările din Bucureşti, pe banii mei, că oamenii nu mai aveau bani, şi poate nici nu credeau că vom avea câştig de cauză. Sunt dezamăgit de mulţi dintre ei. S-au comportat urât, dar atunci când am reuşit să obţin banii s-au înghesuit să îi scoată. Asta e!
Unii au primit 20 de milioane, şi au fost şi persoane care au luat şi 200 de milioane lei vechi. Nu scoseseră nici o sumă din ce li se cuvenea. Procesul a fost greu, multe înfăţişări. Simu a încercat pe orice cale să nu plătească nimic. Mai la final i-am ameninţat că voi merge la DNA pentru a le explica ce se întâmplă. Aş fi povestit şi despre morţile controversate de acolo, din clădirile fostului combinat, locul în care stăteau cei din minoritatea romă. Morţi muşa­ma­lizate. Nu ştiu dacă s-au speriat, dar cert este că după 9 ani de înfăţişări am câştigat. Eram înscrişi la masa credală şi ne-am primit banii. Fără dobânzile penalizatoare. Ar fi trebuit să avem un alt proces şi nimeni nu a mai dorit să ne înhă­măm la aşa ceva”, ne-a povestit Ioan Coza.

 

 

„Am fost singurul sindicat din România care am reuşit să obţinem plăţile compensatorii în instanţă, după atâţia ani. A fost un proces care a durat nouă ani. Am fost personal la înfăţişările din Bucureşti, pe banii mei, că oamenii nu mai aveau bani, şi poate nici nu credeau că vom avea câştig de cauză. Sunt dezamăgit de mulţi dintre ei. S-au comportat urât, dar atunci când am reuşit să obţin banii s-au înghesuit să îi scoată. Asta e!”
Ioan Coza

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.