• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 26 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 12 Octombrie , 2015

Pesediştii maramureşeni, chemaţi la urne

Mari frământări sunt în filiale PSD din întreaga ţară deoarece urmează alegerea liderului naţional la Congresul convocat la jumătatea lunii. Cu toate acestea pesediştii sunt chemaţi la urnele de vot cu o săptămână mai devreme într-un joc democratic, după cu afirmă liderii din teritoriu, pentru a hotărî candidatura lui Liviu Dragnea, singurul candidat înscris în cursa pentru şefia PSD.

 

Duminică, membrii social-democraţi din întreaga ţară sunt aşteptaţi la vot, fiecare în localitatea de domiciliu, pentru a-şi exprima opţiunea cu privire la candidatura lui Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al PSD. Congresul de alegeri al social-democraţilor la nivel naţional a fost stabilit pentru duminică, 18 octombrie, însă, în 11 octombrie, cei aproximativ 500.000 de membri din ţară vor fi consultaţi la nivel local cu privire la candidatura lui Liviu Dragnea şi vor răspunde prin „DA” sau „Nu” pe buletinele de vot.  Fiecare organizaţie judeţeană pregăteşte alegerile interne ale PSD la nivel local, motiv pentru care, în Maramureş, mobilizarea este maximă.

Deşi există un singur candidat înscris în cursă, în persoana preşedintelui interimar al PSD Liviu Dragnea, liderii social-democraţi din Maramureş şi-au luat în serios sarcina. Astfel, în fiecare localitate a judeţului vor fi amplasate urne de vot, pentru ca membrii PSD să îşi exprime liber opţiunea.

Conform informaţiilor oferite de preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, în nordul ţării sunt aşteptaţi la vot aproximativ 10.000 de membri ai organizaţiei. În municipiul Baia Mare, urna de vot va fi amplasată la sediul judeţean al PSD, situat pe Bd-ul Bucureşti, Nr. 5.

 

Liderul judeţean al social-democraţilor maramureşeni, Gabriel Zetea, a declarat că PSD este primul partid din România care face un act de curaj şi dă un semnal de schimbare, de democratizare a vieţii interne de partid, un exemplu pozitiv pentru celelalte partide din România. „Dacă până acum preşedintele oricărui partid era ales de către un Congres, adică delegaţi din partea judeţelor, în 11 octombrie 2015, preşedintele PSD va fi ales de către toţi membri de partid din ţară. Este bine ştiut că, atunci când la un Congres naţional sunt trimişi delegaţi din judeţe, aceştia sunt stabiliţi în urma unor negocieri sau chiar în urma unor maşinaţiuni interne. Duminică, fiecare membru de partid este aşteptat în secţiile de votare, înfiinţate la nivelul fiecărei localităţi, pentru a-şi exprima liber votul, cu „DA” sau „NU”, referitor la candidatura lui Liviu Dragnea”, a spus preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.

 

Reprezentantul social-democraţilor maramureşeni a subliniat faptul că, acest sistem de alegere liberă şi universală presupune o mare responsabilitate din partea organizaţiilor judeţene şi locale. „Avem obligaţia de a organiza aceste alegeri ireproşabil din punct de vedere tehnic. Tocmai de aceea, în această perioadă am făcut un recensământ al membrilor de partid în judeţul Maramureş, în urma căruia a rezultat un număr de aproximativ 9.600 de membri care au fost informaţi cu privire la data, locul şi felul în care se va desfăşura scrutinul intern pentru alegerea preşedintelui PSD la nivel naţional. Au fost constituite secţii de votare în fiecare localitate din judeţ, comisii electorale judeţene şi locale, precum şi observatori din partea organizaţiei judeţene a PSD în fiecare secţie. Am făcut tot ce a fost necesar pentru a ridica nivelul de transparenţă şi organizare la modul în care Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) organizează alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale în România. Am primit semnale încurajatoare din fiecare localitate şi ne aşteptăm la o prezenţă extrem de ridicată, pentru că vorbim, totuşi, despre membri de partid, adică persoane implicate politic, care sunt interesate de liderul care îi reprezintă la nivel naţional. Faptul că avem un singur candidat înscris în cursa pentru preşedinţia PSD, nu ne împiedică să menţinem un nivel extrem de ridicat al alegerilor, fiindcă miza este la fel de importantă, indiferent de numărul competitorilor. Comitetul Executiv al Organizaţiei PSD Maramureş şi-a exprimat susţinerea faţă de Liviu Dragnea şi ştim că vom avea în persoana domniei sale un sprijin constant pentru a creşte ca organizaţie judeţeană de partid”, a spus Gabriel Zetea.

 

„Am primit semnale încurajatoare din fiecare localitate şi ne aşteptăm la o prezenţă extrem de ridicată, pentru că vorbim, totuşi, despre membri de partid, adică persoane implicate politic, care sunt interesate de liderul care îi reprezintă la nivel naţional”.

Gabriel Zetea, preşedinte PSD Maramureş

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.