Penibil! România nu a semnat Declaraţia de la Tallinn. Singura soluţie onorabilă: demisia ministrului justiţiei Şi a ministrului de externe

România este, din nou, în miezul unei situaţii internaţionale penibile! Opt state europene, toate membre ale UE, toate aparţinând fostului lagăr comunist (Estonia, Lituania, Polonia, Cehia, Portugalia, Georgia şi Ungaria) au semnat la Tallinn, în 23 august, o declaraţie comună privitoare la crimele regimurilor totalitare, care prevede crearea unei instituţii care să ancheteze şi pedepsească crimele comise de către regimul comunist. România nu a semnat declaraţia, mai mult, ministrul justiţiei şi cel de externe nu se sinchisesc să dea niciun fel de explicaţii pentru gestul lor. Dreptate, ochii plânşi cer să te vadă: singura soluţie onorabilă e DEMISIA!

Miniştrii de justiţie din opt state europene foste comuniste - Estonia, Lituania, Polonia, Cehia, Portugalia, Georgia şi Ungaria - au semnat la Tallinn o declaraţie comună privitoare la crimele regimurilor totalitare în care se cere înfiinţarea unei instituţii care să ancheteze şi pedepsească crimele comise de către regimul comunist.

Semnatarii documentului şi-au exprimat unitatea împotriva regimurilor totalitare, indiferent de bazele ideologice şi formele pe care le iau, a declarat telefonic pentru MTI reprezentantul ungur la reuniune, secretarul de stat de la Ministerul Justiţiei, Robert Repassy, care a subliniat că Budapesta susţine declaraţia. Victimele crimelor totalitare au dreptul la justiţie, subliniază semnatarii, apreciind că practica anchetării şi judecării crimelor comise de regimurile comuniste este insuficientă şi inconsistentă în anumite ţări, potrivit oficialului ungur.

Actuala competenţă supranaţională a eşuat în anchetarea, judecarea şi pedepsirea autorilor crimelor comise în timpul regimurilor comuniste, mai subliniază semnatarii. „Semnatarii consideră că este necesar să se analizeze posibilitatea creării unei instituţii internaţionale specializate în anchetarea crimelor regimurilor totalitare, inclusiv a celor ale comunismului, asemănătoare celei care i-a anchetat şi pedepsit pe cei găsiţi vinovaţi de comiterea crimelor naziste“, a declarat Repassy.

De asemenea, semnatarii îndeamnă toate statele europene să ofere atât sprijin moral, cât şi material, atât în cercetarea istoriei regimurilor totalitare, pentru a împiedica în acest fel manipularea faptelor istorice, cât şi în promovarea rezultatelor unor asemenea investigaţii. Declaraţia de la Tallinn creează o „şansă istorică“ pentru dezvăluirea crimelor din perioada comunistă şi pedepsirea celor care se fac vinovaţi de aceste crime, a apreciat oficialul ungur. O „şansă istorică” pe care România a ratat-o. Ba mai mult, nici ministrul justiţiei şi nici cel de externe nu s-au sinchisit să explice de ce România nu a semnat declaraţia.

Primii care au cerut lămuriri au fost foştii deţinuţi politici, care s-au reunit în 28 şi 29 august la Râmnicu Vâlcea, la Congresul al XXII-lea al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii Comuniste din România, unde Octav Bjoza a fost reales preşedinte. Discuţiile celor prezenţi s-au axat pe două probleme importante: Legea 217/2015 şi Întâlnirea de la Tallinn (Estonia). S-a votat în unanimitate susţinerea Declaraţiei comune adoptate la întâlnirea de la Tallinn din 23 august 2015. Mai mult, foştii deţinuţi i-au somat pe miniştrii de externe şi de justiţie să clarifice motivul pentru care România nu a fost reprezentată la această importantă întâlnire. Preşedintele AFDPR Octav Bjoza a încercat să afle explicaţii şi, deşi a sunat la cele două ministere, n-a primit niciun răspuns. Bjoza a declarat pentru GAZETA că va trimite o solicitare scrisă, poate aşa va obţine şi un răspuns: „Considerăm că şi România trebuie să adere în cel mai scurt timp la Acordul interstatal pentru constituirea Tribunalului internaţional pentru investigarea crimelor comunismului, iniţiat la Tallin. Se creează astfel o şansă istorică pentru dezvăluirea crimelor din perioada comunistă şi pedepsirea celor ce se fac vinovaţi. Delegaţii la congres şi-au manifestat în continuare disponibilitatea pentru a depune mărturii în procesele cu torţionarii din aparatul de represiune comunist”.

Şi deputatul Radu Zlati, originar din Sighetu Marmaţiei, a ceruit lămuriri, dar nici el n-a primit niciun răspuns: „Dintre respectivele semnături lipseşte cea a titularului portofoliului Justiţiei din România, Robert Cazanciuc.

În legătură cu această absenţă se pune în mod legitim întrebarea: De ce? A fost invitat domnul Cazanciuc la Tallinn şi nu s-a dus, eventual trimiţând în locul domniei sale un subordonat? În acest caz, domnul Ministru ar trebui să prezinte opiniei publice explicaţiile absenţei sale. Dacă nu pentru altceva, atunci pentru a evita ca unii răuvoitori să ofere alte explicaţii. Precum aceea că, în loc să cauţioneze cu prezenţa şi semnătura sa un act care condamna explicit comunismul, domnul Cazanciuc a preferat să care mapa şi să asigure spatele rudei sale, încă premier al României, domnul V. Ponta. Sau explicaţia, şi aceasta posibilă, că domnul Cazanciuc a considerat prezenţa domniei sale în cadrul unei ceremonii care avea drept temă comemorarea samavolnicului tratat Ribbentrop-Molotov ca fiind fără de folos sau chiar (cine ştie?) dăunătoare carierei sale politice, în interiorul unui partid al cărui preşedinte de onoare este ex-tovarăşul Ion Iliescu. Nu a fost invitat domnul Cazanciuc la Tallinn? Atunci lucrurile stau chiar mai rău – şi nu doar pentru domnul Ministru personal, ci şi pentru România, care este încă o dată izolată în concertul naţiunilor din această parte a Europei. A fost invitat domnul Cazanciuc, a fost prezent la întâlnire (ceea ce presa din România nu a aflat) şi nu şi-a pus semnătura pe respectiva declaraţie? În acest caz, admit – cu totul neverosimil, lucrurile ar sta, poate, cel mai grav.

Şi o explicaţie este nu doar necesară, dar şi inevitabilă. Deocamdată, solicit domnului Cazanciuc explicaţii care să ne lămurească asupra acestei absenţe, plină, pentru mine, de conţinut. Mai aştept din partea domniei sale şi a ministerului pe care îl conduce o lege care să condamne nu doar în efigie excesele regimului comunist în România, dar şi, pe modelul legii anti-legionare, să condamne la ani de puşcărie sau amenzi penale orice încercare de popularizare a respectivului regim, de promovare a cultului acestuia sau a vectorilor de imagine ai regimului comunist. Dar cum nu cred că domnul Cazanciuc va binevoi să ofere nici explicaţii, nici vreun proiect de lege în sensul arătat de către mine, îl invit (din nou!) să procedeze la un act mult mai simplu, şi anume să îşi prezinte demisia”.

„Domnul Cazanciuc a preferat să care mapa şi să asigure spatele rudei sale, încă premier al României, domnul V. Ponta. Sau explicaţia, şi aceasta posibilă, că domnul Cazanciuc a considerat prezenţa domniei sale în cadrul unei ceremonii care avea drept temă comemorarea samavolnicului tratat Ribbentrop-Molotov ca fiind fără de folos sau chiar (cine ştie?) dăunătoare carierei sale politice, în interiorul unui partid al cărui preşedinte de onoare este ex-tovarăşul Ion Iliescu”.

Radu Zlati