• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 05 Iunie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 Ianuarie , 2016

Pătru Godja Pupăză - meşterul „de sămânţă” al spiritului de lemn al Maramureşului

Dr. Ilie Gherheş

 

 

„- Câţi ai ai?”

L-am întrebat odată, când eram numai noi doi, în atelierul său.

„- Câţi îmi dai?!”

„- De la mine câţi mai puţini, da de-or fi de la Dumnezeu mai mulţi! Unchiule…”

„- No, şezi blând, opsă nu mi-i unchiaşî, că nu-s aşa bătrân. Bătrân e drumul ţării şi pădurea. Dar nici acele nu-s bătrâne, numai cât să «ţân»!”

 

Aşa începea orice dialog cu Pătru Godja Pupăză, în acest stil euristic şi esopic, tipic conversaţiei maramureşene, mai ales cu meşterul etalon al Maramureşului. În preajma lui simţeai Maramureşul în esenţialitatea sa, acea fibră a civilizaţiei lemnului care te îmbrăţişa, te cuprindea şi te asuma.

Da, în Maramureş lemnul creşte pentru a deveni artă. Aici copacul are două rânduri de rădăcini: primele care-l cresc şi îl aduc până la faza de a fi bun „de lucru”, de construcţii şi, celelalte nevăzute, care-l îmblânzesc, îl primenesc şi-l înnobilează, făcându-l de admirat.

 

M-am întrebat adeseori ce-i face pe aceşti oameni, enoriaşi ai dălţii, să ţină cu atâta mândrie la munca lor, refuzând şi rezistând multor tentaţii? Ce-i mână pe ei în lupta aceasta cu noi, cei de azi, cu pofta noastră nestăvilită de a ne autoanula, de a ne autodemola, scoţându-ne din trecut şi performând kitsk-ul la fiecare pas, cu fiecare gest de catering al nostru?!

 

Pătru Godja Pupăză (căci ţinea mult la porecla moştenită) se dăruia cu fiecare îmbucătură a gurii dălţii sale fermecate, care desprindea bucăţi din trupul stejarului cuminţit, lăsându-te pe tine, spectatorul, să ai senzaţia unei înţelegeri, a unei complicităţi între cei doi.

Uneori aveai impresia că meşterul se juca, se distra pe seama bucăţilor de lemn, făcându-şi din el „jucărei” proprii: linguri, fuse cu zurgălăi, cujelci, chei măiastre, brelocuri, unelte ş.a. Pasul următor îl sesizai doar prin „aruncarea” privirii pe decorul obiectelor de mobilier din jur.

Artistul popular vroia parcă să lase după el lumea, casa maramureşeană, mult mai frumoasă, mult mai înstruţată, mai „gătată” de sărbătoare, de primit musafiri, decorând piesele de mobilier tradiţional într-un stil propriu: scaune, mese, dulapuri, biblioteci ş.a. Adevărata măsură a talentului său nativ răzbătea însă din amprenta apăsată, lăsată pe porţi şi cruci, unde a „intervenit”: „să vede, asta-i de-a lui Pupăză!”. Încet, încet mulţi maramureşeni mai cu stare şi unii dintre primarii din judeţ au ţinut să aibă câte o lucrare de la meşterul din Valea Stejarului.

 

În sculptura lui Pătru Godja Pupăză, admiratorul, avizat sau nu, va identifica, cu siguranţă, mai ales în cazul porţilor: monumentalitatea acestora, insistenţa prezenţei torsadelor, monadele brâncuşiene ale Coloanei fără de sfârşit - prezente şi la brâncile caselor din Maramureş, pomul vieţii (la rădăcina stâlpilor), funia vieţii şi a morţii, prezenţa motivului dintelui de lup, crucea celtică, tot felul de rozete stelare - culminând cu soarele în mişcare, chiotorile ş.a. El ţinea foarte mult la aceste simboluri ancestrale care, pe lângă semnificaţia lor sacră, precreştină, el credea că poartă în sine şi un mesaj identitar prin îmbinarea, prin combinarea lor măiastră, creând astfel această autenticitate nordică maramureşeană.

 

Pătru Godja Pupăză era omul spectacolului, era omul-spectacol; să ne amintim numai de vestita lui botă a horincii, era omul reprezentativ pentru Maramureş, exponatul viu al „muzeului viu” care este Ţara Maramureşului. El făcea judeţul mai drag, mai festiv, mai pitoresc, mai nostim, mai atractiv. Am în vedere aici cu câtă poftă îşi striga strigăturile tinereţii la băulaşuri, la petreceri sau fie chiar şi atunci când era provocat în anturaje mai puţin convenţionale. El o făcea din drag de prieteni, din drag de Maramureş, din vocaţia prieteniei. Se spune despre Mihai Eminescu că este „românul absolut”; comiţând o extrapolare, în acest caz, deloc forţată, în aceeaşi logică a lui Constantin Noica, aş spune despre Pătru Godja Pupăză că l-a reprezentat, „l-a jucat” pe acelaşi maramureşean absolut, al tuturor timpurilor.

El se închina lemnului şi pădurii atunci când le sacrifica, el scuipa în pălmi şi lovea cu sete huzărul, povestind cu el atunci când tăişul securii şi al gândurilor sale îl despărţeau de rădăcini, îl despica sau îl cioplea. El a umanizat numinosul răspântiilor şi „între hotarelor” prin crucile sale, dar cu toate vorbele sale meşteşugite şi în răspăr, cu toate că a încercat, nu a putut să păcălească moartea, constatând cu amărăciune: „Numai cu moartea nu poţi face învârteli!”

 

Pătru Godja Pupăză a însămânţat spiritul de lemn al Maramureşului. La el te izbea dintru început vocaţia prieteniei. El s-a lăsat „prădat”, el s-a dăruit ucenicilor săi, fiind un generos, mai cu seamă cu unul dintre ei care i-a devenit şi ginere-Petru Codrea, anulând o cutumă a profesiei care tăinuia unele din secretele acesteia. De aceea el vorbea cu serenitate despre recunoştinţa ce i-o purta meşterului cioplitor Gheorghe Borodi din Vad, întemeietor al unei adevărate dinastii a dălţii, a unei comunităţi a meşterilor din Vadul Izei, a vădenilor.

 

Poate că în cazul lui Pătru Godja Pupăză este cazul să invoc acele tragice şi dramatice versuri din verşul despre moarte, copac şi om: „ - O, moarte, ce ţi-aş plăti! / Viţă-verde, iadăra… / La mine de n-ai vini! / Da-ţi-aş aur şi argint / Să nu mă bagi în pământ.? - O, omule ce gândeşti; / Cât ai vrea tu să trăieşti? / Că pomu-i cu rădăcină / Şi-a lui vreme încă vină: / Uscă-i-să crengile, sacă-i rădăcinile; / D-apoi tu că eşti de lut / Cum nu-i mere în pământ.”

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.