• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 10 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 23 Iulie , 2013

Patrimoniu - restaurări şi conservări active 2007-2013

Organizată de Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», expoziţia “Patrimoniu – restaurări şi conservări active 2007-2013” , deschisă până în luna septembrie a acestui an, prezintă mai mult de douăzeci de lucrări care au beneficiat de operaţiuni de restaurare şi conservare activă în ultimii ani.

 
 

În perioada 2007-2013, Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» a investit în operaţiunile de restaurare şi conservare a lucrărilor de artă peste două sute de mii de lei. Această sumă a permis conservarea artistică şi restaurarea unui număr de şaizeci şi cinci de lucrări de pictură, reabilitarea a o sută treizeci de rame vechi şi realizarea a şase sute douăzeci şi opt de înrămări noi.

 

La vernisarea expoziţiei au fost prezenţi Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, şi Mihai Covaci, preşedintele ACOAR Bucureşti. „Este o mare satisfacţie pentru un administrator cultural să vadă că apare o iniţiativă de asemenea valoare, care pune în evidenţă lucruri pe care nu le ştim despre Şcoala de la Baia Mare şi nu numai. Tot ce este aici, toate lucrările expuse sunt extraordinare. Trebuie să facem cuvenita plecăciune şi pentru cei din conducerea administrativă a judeţului, pentru înţelegerea acestui muzeu”, a ţinut să precizeze invitatul de onoare, Radu Boroianu. Acesta a subliniat importanţa deosebită a muzeului băimărean în peisajul cultural naţional şi a înmânat o diplomă de excelenţă directorului Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», dr.Tiberiu Alexa.

Printre picturile expuse, tripticul realizat de Boromisza Tibor s-a bucurat de cele mai multe aprecieri, considerat a fi o adevărată capodoperă, dar şi celelalte lucrări sunt semnate de artişti de mare valoare: Arthur Garguromin Verona sau Josef Klein.

 

„Restaurarea şi conservarea a reprezentat şi reprezintă pe întregul parcurs al programelor noastre managerial una dintre priorităţile majore. Aceasta în condiţiile mai speciale, generate de faptul că muzeul nostru nu a avut, nu are, şi, după toate probabilităţile, nici nu va avea în viitorul apropiat un laborator şi specialişti proprii în aceste domenii. În consecinţă, soluţia la îndemână a fost, este şi va rămâne în continuare externalizarea serviciilor de restaurare”

- a afirmat Tiberiu Alexa, comisar de expoziţie şi moderator al evenimentului.

 
 

Mihai Covaci şi-a exprimat speranţa în continuarea colaborării cu muzeul de artă din Baia Mare, pentru că instituţia deţine numeroase alte lucrări care merită să intre într-un program de restaurare şi redate publicului.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.