PASTORALA NAȘTERII DOMNULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din sfânta Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului.
Har, pace, bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu,
iar de la noi părintească îmbrăţişare întru Hristos Domnul!
 

„Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi
și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de Har și de adevăr” (Ioan 1, 14)

Iubiți părinți, slujitori
ai Sfintelor Altare,
Iubiți credincioși,

În lumina, pacea, bucuria și slava Prea­sfintei Treimi care se revarsă neîncetat peste poporul lui Dumnezeu cel dreptcredincios, iată-ne din nou îmbră­cați în veșmintele virtuților creș­tine pregătite în cele 40 de zile de post și în straie nobile de sărbătoare, ajunși la zi de Mare Praznic împărătesc, Sărbă­toarea Crăciunului, când contemplăm cu evlavie și recunoștință Nașterea Prun­cului Iisus de la Duhul Sfânt și din Fe­cioara Maria, în peștera din Betleemul Iudeii.
Intrarea Fiului lui Dumnezeu în istoria dramatică a omenirii căzute în păcatul neascultării nu este altceva decât rodul iubirii milostive a Tatălui, Care a dorit să restaureze capodopera creației Sale – Omul, aducându-l din nou acasă, în familie și în iubirea Preasfintei Treimi.
Din referatul biblic despre facerea lumii reținem că toate cele văzute și nevăzute au fost aduse din nimic la existență prin cuvântul lui Dumnezeu și că toate erau bune (perfecte). Apoi, când a purces, însă, la zidirea omului, a făcut sfat în Sfânta Treime, ne spun Sfinții Părinți ai Bisericii, lucru ce reiese din textul Sfintei Scripturi, din Cartea Facere. „Și a zis Dumnezeu: Să facem om după chi­pul și după asemănarea Noastră” (Fa­ce­re 1, 26), „și luând Domnul Dum­ne­zeu țărână din pământ a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Facere 2, 7). Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: «Creș­teți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pă­mântul!»” (Facere 1, 27-28).

Deci, Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ne învață că cel mai măreț proiect al Ziditorului a fost creat cu participarea întregii Preasfintei Treimi: Dumnezeu-Tatăl a zis „Să facem om”, Fiul sau Cuvântul lui Dumnezeu a luat țărâna și a făcut pe Adam, iar suflarea de viață pe care a suflat-o în fața omului este Duhul cel Sfânt, viața sufletului și viața vieții noastre.

Măreția acestui proiect al Ziditorului constă în faptul că, în iubirea și atotînțelepciunea Sa, Dumnezeu nu l-a lăsat pe Adam singur, ci i-a făcut și femeie, care s-a numit Eva și care avea menirea să-i fie ajutor și să-i aducă pe lume lui Adam fii și fiice, ca neamul omenesc să crească și să se înmulțească, să umple pământul și să contribuie prin lucrarea sa la înfrumusețarea și sporirea creației lui Dumnezeu.
Până la cădere, când în proiectul lui Dumnezeu diavolul a reușit să introducă eroarea, prin înșelarea lui Adam și a Evei, omul era perfect, frumos, integru, rațional și creator, înțelegând să pre­țuiască și să iubească pe Dăruitor, crescând el însuși în cunoaștere și slavă și având șansa de a deveni nemuritor prin unirea cu Dumnezeu, Ziditorul Său, Dătătorul și Izvorul vieții.
Căderea omului în păcatul neascultării de Dumnezeu a adus mare durere Tatălui, care S-a văzut pus în situația de a împăca dreptatea divină cu iubirea paternă: pe de-o parte, a respectat în chip desăvârșit libertatea lui Adam de a alege între a-L asculta și a-I călca porunca, iar pe de altă parte decizia lui Adam a atras după sine pedeapsa: despărțirea de Dumnezeu, Creatorul său – Izvorul vieții și, deci, moartea.
Ori Dumnezeu nu putea accepta distrugerea celui mai măreț proiect al Său, omul, despre care psalmistul, inspirat, a zis: „Ce este omul că-ți amintești de el sau fiul omului că-l cercetezi pe el? Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui” (Psalmul 8, 4-6). Și atunci a intrat în scena istoriei umane iubirea nemărginită a Tatălui, care, prin Cuvântul și Fiul Său, și-a arătat iertarea și iubirea paternă deodată, transferând suferința omului și durerea vieții lui în sânul Preasfintei Treimi, iar pe Fiul Său, Unul din Treime, L-a trimis în lume „să se nască și să crească, să ne mântuiască” (Colind, „O, ce veste minunată”).
Sfântul Evanghelist Ioan ne învață: „Că așa de mult a iubit Dumnezeu lumea (omul, omenirea) încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

„Fiindu-i milă de neamul nostru și înduioșându-se de slăbiciunea noastră și mișcat de stricăciunea noastră și nesuferind stricăciunea morții asupra noastră, ca să nu piară ceea ce a făcut și să nu se zădărnicească lucrarea Tatălui, își ia trup și acesta nu deosebit de al nostru... și dă morții propriu­l său trup...” .

Iubiți fii duhovnicești,

Trei sunt motivele pentru care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu:
Căderea și neascultarea omului față de porunca lui Dumnezeu a necesitat ca dreptatea să fie echilibrată de un alt Om, care să ispășească, împlinind această lege prin ascultare și plătind cu viața: „Precum prin neascultare­a unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea Unuia se vor face drepți cei mulți” (Romani 5, 19). „După ce moar­tea a intrat în lume prin neascultarea unui om, a fost izgonită prin ascultarea unui alt om” .
Iată de ce Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-S­e până la moarte și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8).

După întruparea, pătimirea, răstignirea, moar­tea și învierea Fiului Său, Dumnezeu nu mai vede acum firea noastră ca pe cea care a călcat legea și, drept urmare, trebui­e să moară, ci ca pe firea care a ispășit călcarea legii și e vrednică să se împărtășească de viață. Iubindu-ne acum, Dumnezeu în Iisus Hristos ne face părtași de această moște­nire a bunătății Sale, de care se împărtă­șește Iisus Hristos ca Fiu al Său, socotindu-ne și pe noi ca niște fii ai Săi.
Al doilea motiv pentru care Hristos S-a întrupat a fost ca să ne arate că dra­gostea Lui față de noi este mai puternică decât frica de moarte. „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentr­u prietenii Săi” (Ioan 15, 13).

Hristos nu mai stă departe de noi, ci se face om ca noi, ia firea noastră și vine între noi ca să vorbească cu noi în graiul nostru, să ne cunoască, să ne simtă și să ne vindece durerile noastre, să ne mângâie tristețile și singurătatea și să rămână cu noi în veci. El nu s-a făcut om numai pentru o vreme, ci pentru vecii vecilor, rămânând în legătură cu noi și arătând cât de mult prețuiește și iubește pe oameni. „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin” (Matei 28, 20).
„Mântuitorul a venit ca să se facă părtaș firii noastre, ca să ne învețe prin pildele Sale calea virtuții, ca să ne scape de stri­căciune, prin comuniune, cu viața Sa, făcându-Se începătur­a învierii noastre”.

Al treilea motiv este unirea firii Sale dumnezeiești cu firea noastră omeneas­că. „Prin Întruparea Sa, a unit firea noas­tră, pe care a luat-o din Fecioara Maria, cu firea Sa dumnezeiască, făcând-o însuși firea Lui, ca acest templu să nu se mai poată ruina, ci să fie de acum mereu plin și străbătut de Dum­nezeu”. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel ne învață: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumneze­u şi că voi nu sunteţi ai voş­tri?” (I Corinteni 6, 19). Numai unind firea noastră strâns cu Sine a putut să o scape de stricăciune și de moarte, căci Hristos este izvorul nestricăciunii și al nemuririi.

Dreptmăritori creștini,

Aceasta este „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, care ni s-a descoperit la plinirea vremii, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a tri­mis pe Fiul Său născut din femeie, năs­cut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

Acum două mii de ani, omenirea a primit în dar pe Unul din Treime, Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om. Acest eveniment măreț și unic a cucerit și copleșit milioane de mărturisitori și martiri, care și-au dat viața mărturisind pe Hristos, adevăratul Salvator și Mântuitor al lumii și con­tinuă să fie mărturisit de peste două miliarde și trei sute de milioane de creștini, de jur-împrejurul globului pământesc și în cer de miliardele de îngeri și sfinți, iar în uni­vers de armonia pe care o asigură A­toate­creatorul și Atotțiitorul – Dum­nezeu.

Astăzi, după 2000 de ani, conform celor mai credibile instituții internaționale care fac statistici anuale, religia creștină, deși este cea mai numeroas­ă religie de pe glob, 32%, este, totuși, cea mai discriminată și persecutată, dacă ținem cont de datele aceleiași statistici, care arată că 90 de mii de creștini au murit în 2016 (un creștin la 6 minute), iar altor 600 de milioane nu li s-a permis să-și exercite în mod liber cultul. Deci, religia creștină, deși majoritară, este cea mai atacată, iar cei ce îi nedreptățesc pe creștini credem că sunt îndemnați de cel rău, de către diavolul, la acest lucru, neîngăduit de Dumnezeu și nepermis de drepturile omului.
Așadar: „Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, îm­potriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor rău­tății care sunt văzduhuri” (Efeseni 6, 12). Pentru a distruge creștinismul, începi cu „biserica cea mică”, sau bise­rica de acasă – FAMILIA.
În Maramureș și Sătmar, credința, Fa­milia, Biserica și Neamul sunt valori ale libertății și demnității poporului român și creștin și nu se trădează ori nego­ciază, ele se păzesc și se apără cu sfin­țenie și dârzenie.

Forțe întunecate și demonice au lucrat și lucrează mereu la distrugerea proiectului veșnic al lui Dumnezeu: Familia naturală, așa precum, la început, diavolul a lucrat cu vicleșug la căderea lui Adam și a Evei, primul proiect al Ziditorului, restaurat însă pentru totdeauna prin Întruparea Fiului Său.
Va accepta, oare, femeia să nu i se mai spună MAMĂ, ocrotitoarea și căldura căminului, când noi toți știm că femeia a înfrumusețat lumea, aducând pe pământ pe toți fiii lui Adam, deveniți prin Botez fii ai lui Dumnezeu și sfinți, iar „Una între femei” – Maica Dom­nulu­i – a adus lumii mântuirea prin Naș­terea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii?
Va accepta, oare, bărbatul, stâlpul familiei, să nu i se mai spună TATĂ, ca unuia care a înțeles menirea lui de a aduce pe lume urmași cărora să le încredințeze moștenirea: familia, comunitatea, societatea și lumea cu frumu­sețea și normalitatea ei?

Dumnezeu, Biserica și toate neamurile pământului binecuvântează familia: mama, tata și copiii, iar pruncul Iisus prin nașterea și creșterea alături de mama Sa, Fecioara Maria și Sfântul și Dreptul Iosif, protectorul Său în Nazaretul Galileii, înnobilează, binecu­vântează și sfințește familia ca fiind locul sigur unde copiii să crească și să sporească „cu înțelepciunea și cu vârsta înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” (Luca 2, 40).
Să ne rugăm fierbinte și cu credință puternică în ajutorul lui Dumnezeu, cerându-I să apere Biserica, Familia, Neamul, cultura creștină și credința străbună, pentru că numai aceste valori veșnice pot garanta libertatea, demnitatea și dăinuirea popoarelor în istorie. În același timp, să nu lăsăm totul în grija lui Dumnezeu, care sigur nu ne va părăsi niciodată, dar care așteaptă de la noi creștinii, în general, și creștinii ortodocși, în special, să fim oameni responsabili, să luăm atitudine față de derapajele unei societăți secularizate, desacralizate și dezră­dăcinate, bazată pe consum și preo­cupată de opinia celor din jur și de imagi­ne și care încearcă să relativizeze și să des­ființeze poruncile și legea lui Dumnezeu și să le înlocuiască cu legi împotriva firii și a zidirii, care să justifice păcatul, căderea, imoralitatea și anormalitatea.
Hristos n-a ținut seama de ostilitatea arătată de compatrioții Săi în vremea Sa, care îi erau total potrivnici, ci Și-a îndeplinit misiunea. Aflăm acest lucru din rugăciunea Sa arhierească: „Lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am să­vârșit” (Ioan 17, 4). „Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit” (Ioan 17, 6) și ne-a spus și nouă: „Îndrăzniți! Nu vă temeți! Am biruit”.
Cu Hristos vom fi biruitori în apărarea dreptei credințe, a familiei, a neamului, a țării și a tot ce înseamnă sufletul unui popor în fața lui Dumnezeu și a istoriei.

Iubiți credincioși,

Anul 2018 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Biserici­i Ortodoxe Române ca „Anul omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”.
Sărbătorind Centenarul Marii Uniri, vom cinsti pe toți marii bărbați ai Neamului și Bisericii, omagiindu-i ca cei ce au înțeles să-și apere Țara, Credința, Familia, Biserica și poporul cu demnitate și curaj, dovedindu-se vrednici de moștenirea numită ROMÂNIA creștină, pe care ne-au lăsat-o uriașii făuritori ai Marii Uniri: Regi, Ierarhi, Cărturari, Bărbați de Stat și mărețul popor român care a trăit ora lui astrală în 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, și pe care o să-i comemorăm pe parcursul anului 2018.

Dragi tineri, fii ai Patriei, Bisericii și Neamului,

Vă îndemnăm să prețuiți și să iubiți darul cel mai scump – tinerețea. Trăiți-o frumos, în libertate, cu responsabilitate, dar nu uitați că libertatea și demnitatea se obțin greu și se apără și mai greu, cu multă luptă, cu minte limpede, cu educație adevărată și cultură creștină și națională. Fiecare popor din Europa își promovează și afirmă valorile naționale. Acest lucru se cuvine să-l facem și noi. Nicolae Steinhardt (Părintele Nicolae de la Rohia) v-ar spune: „Nu serviți tot ce se vinde pe tarabă”, faceți o selecție adevărată și inteligentă, deoarece ar fi păcat să nu țintiți viața cu Hristos pe parcursul unui secol, în locul unei vieți trăită în plăceri trecătoare și, de multe ori, ucigătoare. Țara și Biserica au dureros de mare nevoie de voi!
În încheiere, îndemnăm pe toți păstorii și păstoriții să nu uităm niciodată colindul care ne aduce aminte an de an că:
Dumnezeu Preasfântul / Colindând pă­mântul / A vrut să nu mai fie / Potop și urgie / Dumnezeu Preabunul / Ne-a trimis Crăciunul!
Să deschidem larg porțile Betleemului, inimile noastre, spre a-L primi pe Iisus – Pruncul – sub chipul copiilor colindători, al pelerinilor rătăcitori, al săracilor, străinilor și bolnavilor răbdă­tori, căci în acest fel vom sărbători adevărat, creștinește și cum se cuvine Crăciunul. Nimeni să nu fie trist de sărbători, căci a venit la noi Domnul sub chipul pruncului din ieslea Betleemului, ci să cântăm împreună cu îngerii, cu bucurie sfântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Vă dorim să petreceți sfintele sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei cu pace, sănătate, spor și ajutor sfânt de la Hristos și belșug în toate.


La mulți și binecuvântați ani!





Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor
și împreună cu voi rugător
pentru dobândirea
darului sfânt al mântuirii şi vieţii veşnice,
† IUSTIN
Episcop ortodox român al Maramureșului și Sătmarului


Dată în reședința noastră episcopală din Baia Mare la Praznicul Nașterii Domnului din Anul Mântuirii 2017