• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 19 Ianuarie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 22 Decembrie , 2019

PASTORALA NAȘTERII DOMNULUI

Nașterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu – Prunc,
născut, crescut, iubit și ocrotit de Mamă


„Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu
se va chema.” (Luca 1,35)
 

 

Iubiți părinți, slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiți credincioși,


A sosit din nou Crăciunul, sărbă­toarea bucuriei, sărbătoarea familiei creștine, sărbătoarea copilăriei și a tuturor copiilor din lume, căci Dumnezeu-Tatăl, iubitor de oameni fiind, a hotărât, acum mai bine de 2000 de ani, să trimită în lume pe Fiul Său să Se nască „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria” (Crezul Ortodox) pentru a vindeca omenirea de singu­rătate și înstrăinare, de suferință și necredință, și a o salva din întuneric și robia celui rău, arătându-Se de Crăciun Prunc dumnezeiesc, dar și Mântuitor al neamului omenesc.
Citind cu evlavie, luare aminte și credință relatarea Sfântului Evan­ghelist Luca despre Nașterea lui Hristos, constatăm cu amărăciune și durere omenească cum Fecioara Maria, dimpreună cu dreptul și bătrânul Iosif, nu au găsit loc în Betleem, cetatea lui David, din a cărui seminție împărătească se trăgea Iisus după mamă. Cetatea era prea ocupată pentru a găzdui o femeie neînsemnată și anonimă, iar locuitorii nu respectau deloc porunca iubirii dată de Dumnezeu prin lege: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12, 30-31). Dacă ar fi păzit această poruncă, ar fi găzduit o fa­mi­lie aparent neînsemnată și ano­nimă, însă l-ar fi primit în dar pe Fiul lui Dumnezeu, căci: „Dumnezeu Se ascunde în spatele poruncilor Sale”, spune Sfântul Marcu Ascetul. Lo­cui­torii cetății lui David, ca și lo­cuitorii marilor aglomerări de astăzi, cetăți și orașe, nu au avut și nu au timp de sensibilități și sentimente umane și de rânduieli stră­moșești, care i-ar fi obligat să găz­duiască o femeie însărcinată, în mod prioritar, ci s-au gândit mai degrabă la aface­rile și profitul pe care-l puteau face de la oaspeții mai bogați.
Dar Dumnezeu nu lasă nimic la întâmplare. Așa cum a ales o fecioară modestă, smerită, curată și cu viață sfântă, al cărei pântece l-a făcut „mai încăpător decât cerurile”, precum ne învață imnograful în Axio­nul de la Liturghia Sfântului Vasile, tot așa a transformat peștera din Betleem în palat împărătesc. Hristos se naște departe de lumea zgo­motoasă și indiferentă din cetate, în interiorul pământului, în peștera întunecată de la marginea Betleemului, luminată doar de sfințenia Fecioarei Maria și dragostea ei de mamă, de prezența cetelor de îngeri și încălzită de bunătatea bătrânului și dreptului Iosif și de respirația blândelor animale.
Evenimentul unic nu rămâne necunoscut. Dacă din Răsărit au plecat magii, cititori în stele, spre cetatea Ierusalimului, iată că Dumnezeu descoperă prin înger păstorilor din imediata apropiere a locului nașterii că S-a născut lumii Mântuitor, iar la nașterea Lui, Cerul și pământul se întâlnesc, iar oștirile de îngeri cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Păstorii curați cu inima, blânzi și smeriți sunt primii care văd pe Fiul lui Dumnezeu Prunc, I se închină și Îi aduc ofrandele muncii lor mo­deste, dar curate și cinstite.
Toate acestea a binevoit Dumnezeu Tatăl să se petreacă la „plinirea vremii”, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4,4-5).

Dreptmăritori creștini,

Dumnezeu-Tatăl a împlinit toate, conform planului voii Sale, ară­tându-Și iubirea milostivă și paternă și purtarea de grijă față de întreg neamul omenesc. Nu același răs­puns l-a primit însă de la oameni. Locuitorii cetății Betleemului, în vremea Nașterii Mântuitorului au dat dovadă de lipsă de omenie și de lipsa minimelor simțăminte umane, lăsându-o pe Fecioara Maria, însăr­cinată, și pe bătrânul Iosif în drum, așa cum subliniază atât de dureros și adevărat colindul:
„Du-te, du-te și ne lasă,
Că n-ai loc la noi în casă.”

După Nașterea Pruncului Iisus, când au sosit magii de la Răsărit la Ierusalim și au intrat la Irod, întrebându-l: „Unde este regele iudeilor, Cel ce S-a născut, căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2,2), această veste adusă de magi a căzut ca un trăsnet peste regele criminal, care își păstra coroana prin teroare și uciderea presupușilor rivali și opozanți, de la cei mai apropiați din familia regală și până la generalii armatei și supușii simpli. Evanghelistul Matei ne relatează că s-a tulburat peste măsură și a pus la cale planul ucigaș de a-L găsi pe Pruncul Iisus pentru a-L ucide. După plecarea magilor a trimis un corp de oaste la Betleem, cu porunca să fie uciși toți pruncii, de doi ani și mai mici, cu gândul crud și criminal că Îl va ucide și pe Iisus.
Dumnezeu, Cel ce cunoaște nu doar faptele oamenilor, după ce acestea au fost săvârșite, ci și gândurile și intențiile lor, cunoscând planul lui Irod, a intervenit prin înger, spunându-i în vis bătrânului și dreptului Iosif: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.” (Matei 2, 13). Iar Iosif a făcut precum îngerul Domnului i-a poruncit, pornind într-o călătorie lungă, grea și periculoasă, însă cu credința și convingerea că sunt însoțiți și ocrotiți de Dumnezeu.

Iubiți părinți duhovnicești,
Cinstite și binecuvântate familii creștine,


Încă de la facerea lumii și zidirea omului, Dumnezeu Creatorul, în atotînțelepciunea Lui, după ce a făcut prima pereche de oameni, pe Adam și pe Eva, bărbat și femeie, ca celulă unică de perpetuare a vieții pe pământ, le-a zis: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și să stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul” (Facere 1, 28) și, în același timp, le-a fixat statutul: bărbatul este cel care muncește și asigură existența familiei: „În sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea ta, până ce te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19), iar femeii, menirea sfântă și nobilă de purtă­toa­re și născătoare a vieții: „… în dureri vei naște copii” (Facere 3, 16).
Vorbind despre rolul și menirea mamei, Mântuitorul o așează în lumină și întregește și înnobilează acest rol al femeii, subliniind nu doar suferința ei, ci și bucuria când se naște o nouă viață în lume: ,,Femeia, când e să nască se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-și mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.” (Ioan 16, 21).
Iată, deci, că la facerea lumii și zidirea omului, Dumnezeu a hotărât ca Familia (mama, tata și copiii) să fie raiul în care ne trimite pe fiecare în lumea aceasta văzută, să ne împlinim misiunea încredințată de El pe pământ.
Există mai multe etape ale acestui rai:
Prima etapă, sau primul popas al nostru în lume, când suntem chemați de Creator din neființă la ființă, este pântecele mamei, unde Dumnezeu a hotărât să se procreeze, să se ocrotească și dezvolte viața fiecărei ființe umane, care este un miracol, la care participă femeia (mama), bărbatul (tata) și Dumnezeu, Izvorul și Dătătorul vieții.
A doua etapă, sau al doilea popas, în existența noastră paradisiacă este pieptul mamei cu brațele ocrotitoare sub formă de tron, în care este crescut și legănat fiecare copil, primind prin alăptarea la sân, odată cu hrana, toate virtuțile mamei: legătura cu Dumnezeu-Izvorul vieții, credința și iubirea față de Dumnezeu, atașa­mentul față de cuibul cel cald al fa­miliei în care se cultivă iubirea de casa părintească și locul nașterii, față de frați și surori și de tot ce înseamnă familie, care este, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur „biserica cea mică”, precum și prima școală a educației și înțelepciunii. Mama și tata fiind primii pedagogi și dascăli ai noștri și modele luminate de copiat și urmat, ce ne vor călăuzi în viață.
A treia etapă din raiul nostru pământesc este educația simplă, dar decisivă pentru formarea noastră, a primilor șapte ani de viață, numiți îndeobște „cei șapte ani de acasă”, în care se pun bazele formării noastre, a însușirii principiilor de bază creș­tine, morale și sociale, a modului de a fi și a ne raporta la ceilalți și pregătirea noastră spre a intra într-o altă etapă a vieții: școala, comunitatea și societatea, unde nu va mai fi doar rai, ci binele va fi de multe ori amestecat cu răul, lumina cu întune­ricul, adevărul cu minciuna. Având însă la bază educația din familie și modelul creștin al părinților noștri, vom ști să alegem cu discernământ, în mod liber binele, adevărul, lumina, frumosul, dragostea, credința și sfințenia, în procente suficiente, astfel ca existența, personalitatea și lucrarea noastră în lume să fie o binecuvântare, iar Dumnezeu, Ziditorul nostru, să fie mulțumit și fericit de felul în care ne-am înțeles me­nirea pentru care ne-a trimis în lume, urmând ca, ajutați de harul Său, să ajungem la „… starea băr­ba­tului desăvârșit, la măsura vârstei depli­nătății lui Hristos.” (Efeseni 4, 13).

Iubiți fii duhovnicești,


Cunoscând rolul femeii și rostul familiei în lume, ca celulă de bază a societății și umanității, în care se perpetuează viața pe pământ, vom înțelege de ce Dumnezeu-Tatăl a hotărât și a ales această cale pentru venirea pe lume a Fiului Său care, deși S-a născut în chip suprafiresc sau supranatural, prin lucrarea Duhului Sfânt, totuși S-a sălășluit în pântecele curatei și Sfintei Fecioare Maria, care a devenit „biserică sfințită și rai cuvântător”, Platytera (mai încăpătoare decât cerurile), așa cum este zugrăvită pe bolta altarului bisericilor ortodoxe, și Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), adică Mama Fiului lui Dumnezeu.
Dumnezeu a așezat pe Fiul Său, Prunc, în pântecele Fecioarei Maria, apoi la sânul ei, spre a fi hrănit și crescut și în brațele ei de mamă, spre a fi legănat și ocrotit, dar și arătat lumii ca Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii și Împăratul veacurilor, șezând pe brațele Maicii Domnului ca pe un tron împărătesc.
Aceste brațe protectoare și inima ei de mama unică, iubitoare și jert­fel­nică L-au purtat pe Iisus-Prunc la fuga în Egipt, de unde l-au adus înapoi la porunca Domnului. Aceeași iubire și ocrotire a arătat-o Maica Domnului, veghind ca Iisus „să sporească cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” (Luca 2, 52), fiind ferit de răutatea și invidia învățătorilor de lege, după ce la 12 ani S-a arătat în templu ca având o altfel de înțelep­ciune decât cea pe care o dețineau ei, având înțelepciunea cea dumne­ze­iască venită de Sus, de la Dumnezeu.
Putem spune că Dumnezeu a ales femeia, să se mântuiască lumea prin nașterea dintru ea a Fiului Său, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. A ales-o dintre toate neamurile pe Fecioara Maria, Maica Domnului, „a doua Evă”, cum o numesc Sfinții Părinți. Dumnezeu a ales femeia-mamă să perpetueze viața pe pământ și să fie model și icoană de iubire, jertfă, iertare, blândețe, bunătate, suferință, rugăciune, smerenie și sfințenie. Fecioara Maria născând pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, a făcut posibilă nașterea din nou a tuturor fiilor lui Adam, care prin Botez devin fii ai lui Dumnezeu, după har.
În istoria umanității femeia-mamă a născut, crescut, educat și format slujitorii lui Dumnezeu, dascălii, me­dicii, intelectualii, oamenii de știință, cercetătorii, muncitorii și țăranii, dar și eroii, martirii și sfinții neamului nostru. În vremuri grele pentru țară și popor ea, femeia-mamă, nu a capitulat de la comandamentele exis­ten­țiale ale neamului nostru, in­di­fe­rent că a fost regină (cunoaș­tem rolul vital al reginei Maria în realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și știm din povestirile regelui Mihai cum l-a crescut regina-mamă, Elena, fiindu-i model de credință în Dumnezeu, de morală, de iubire de neam și țară), sau a fost o mamă cultă și educată, ori o româncă adevărată, sau țărancă simplă, neaoșă, dar cu viață sfântă și model de credință, moralitate și bunătate, a fost la datorie. Toate aceste mame au avut conștiința că aduc pe lume fii și fiice pentru a-și sluji Biserica, Țara și Neamul, contribuind la dăinuirea și nemurirea acestui popor. Mai avem oare, astăzi, astfel de mame? Să sperăm că da! Și ne rugăm lui Dumnezeu să nu se împuțineze, ci, dimpotrivă, să fie cât mai multe, căci numai prin ele și menirea lor sfântă, numai prin mame adevărate putem salva viața și credința, Țara și Neamul Românesc.

Iubiți credincioși,

Anul 2019 a fost declarat în Patriarhia Română ca fiind Anul Omagial al satului românesc (al preoților, al învățătorilor și primarilor gospodari).
Pe parcursul acestui an, în Episcopia Maramureșului și Sătmarului s-a derulat un proiect amplu cu mai multe activități, extrem de importante, cum ar fi: Organizarea, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, a mai multor biblioteci în comunitățile rurale din țară și în comunitățile românești din Europa: Berna-Elveția și Paris-Franța; Reuniunea Regio­nală a Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, desfășurată în Baia Mare, în data de 6 iulie, la care au participat 1.300 de tineri; Drumul Catedralelor de lemn, un proiect inedit, cu participarea a 50 de tineri din ASCOR și ATOCEM, în cola­borare cu Consiliul Județean Mara­mureș și parohiile care au în pa­trimoniu cele 16 biserici monument istoric de lemn; Proiectul „Construiește o casă, ajută o familie”, la nivelul celor 8 protopopiate ale eparhiei. Acestea sunt doar câteva din activitățile pe care oste­nitorii diferitelor sectoare din cadrul Episcopiei le-au organizat, coordonat și realizat.
Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să împlinim aceste lucrări frumoase, care pun în valoare satul românesc, în cazul nostru satul mara­mureșan și sătmărean, care au o tra­diție atât de bogată și bine păstrată.
Anul 2020 a fost dedicat familiei creștine și va fi intitulat: Anul Omagial al pastorației părinților și copii­lor și Anul Comemorativ al fi­lan­tropilor ortodocși români în Patriarhia Ro­mână. Tocmai de aceea, Pastorala noastră de Crăciun adre­sată preoților, monahilor și credin­cioșilor din Episcopia noastră, citită la sfârșit de an și în apropierea anului ce vine, este consacrată rolului fami­liei: al părin­ților responsabili, al mamei și al tatălui, în nașterea, creșterea și educarea copiilor, spre a deveni oameni de nădejde ai societății și stâlpi de apărare ai valorilor naționale: Țara, Neamul, cre­dința în Dumnezeu și Biserică.
Biserica nu uită însă să arate prețuire și admirație față de familiile monoparentale, care își cresc copiii în mod eroic și care au ajuns în această situație fie din cauza unor accidente nefericite, în care unul din părinți
și-a pierdut viața, fie din cauza ­de­gra­dării societății și moralității, si­tuație în care unul din părinți abdică de la responsabilitățile ce-i revin și își abandonează familia.
De asemenea, prețuim mult, dar suntem preocupați și îngrijorați și de situațiile în care bunicii îi cresc singuri pe nepoții lor, părinții fiind plecați la muncă în străinătate.
Toate aceste situații, în care familiile nevoiașe, cele foarte numeroase, familiile monoparentale, sau cele în care bunicii își cresc nepoții, sunt și trebuie să rămână în atenția și preocuparea preoților și comunităților parohiale, spre a le veni în sprijin și a le oferi ajutor fratern material și educațional permanent, pe termen scurt, mediu și lung, pentru ca ei să nu simtă în mod dramatic singu­rătatea și abandonul societății secularizate, ci să vadă și să înțeleagă că Dumnezeu există, le poartă de grijă prin Biserică și slujitorii ei și prin oamenii credincioși, darnici și filantropi. Societatea și comunitatea nu se pot vindeca de dezbinare, indiferență, egoism, individualism și dorința exagerată de înavuțire, decât prin credință, sensibilitate, iubire milostivă, solidaritate și filantropie creștină.
Am asistat și asistăm îngrijorați, scandalizați și îngroziți de tot ce se întâmplă în societatea postmodernă (și România nu face excepție), care a ajuns la cel mai de jos nivel de degradare instituțională și morală. Traficul de droguri (moartea albă), consumul de alcool, traficul de ființe umane și mai ales îngrijorătorul fenomen al pedofiliei și răpirii copiilor din familiile lor, nesiguranța copiilor și tinerilor în școală, pe stradă sau în alte locuri unde ei își petrec timpul liber. Toate aceste fenomene se constituie într-un flagel fără precedent al unei societăți care a abandonat valorile tradiționale: familia, Biserica și credința în Dumnezeu, școala tradițională cu educație creștină și morală, instituții venerabile care au asigurat fiecărui neam siguranța, normalitatea, unitatea, demnitatea și dăinuirea.
Lucrurile grave care se petrec în societatea atee de astăzi, în comunitate și familie sunt îngrijorări, răni și dureri ale Bisericii Ortodoxe, care este mama spirituală a poporului român. Prin urmare, astăzi nu mai este de ajuns ca slujitorii altarelor să fie buni sacerdoți și buni predicatori, aceasta este, pentru noi clericii, un dar divin, un privilegiu și o bucurie. Datoria părinților duhovnicești și a păstorilor de suflete față de familia creștină, de bătrâni și copii, de cei săraci, de cei vulnerabili și lipsiți de ajutor și apărare este aceea de a arăta și desfășura o slujire după chipul „Bunului Samarinean”, adică de a ieși în întâmpinarea lor în drum, în stradă, pe cale, în locurile cele mai întunecate și primejdioase și a-i salva pe cei căzuți între tâlharii vremurilor noastre, de a striga în numele lor și a le apăra drepturile, libertatea și demnitatea umană. Acesta va fi modelul adevăratului păstor al secolului XXI. Și nu-i greu și nici imposibil! Îl avem model pe Hristos, Marele Pelerin, Blândul Păstor și Bunul Samarinean. Din mila lui Dumnezeu avem o generație de preoți bine pregătiți, tineri, activi și capabili să răspundă acestor provocări multe și grele din societatea de astăzi.
Sigur că acolo în drum, în stradă, în societatea secularizată și înstrăinată de Dumnezeu, în încercarea de a salva și ajuta pe cât mai mulți vom întâlni adesea respingere, ostilitate, dușmănie și răutate. Să le primim și pe acestea și să le răspundem cu blândețe, iubire și iertare pentru că ele fac parte din crucea, umilința și suferința slujirii bunului păstor și în final duc la biruință. De ele a avut parte și Stăpânul nostru Hristos, și nu i-a judecat pe oameni, ci i-a primit, i-a iertat și i-a iubit până la sfârșit ca să-i schimbe, să-i salveze și să-i mântuiască.

Dragi tineri,

În fiecare cuvânt pastoral al nostru îndreptăm un gând spre voi, pentru că sunteți în iubirea și purtarea noastră de grijă, a Bisericii Ortodoxe și a slujitorilor ei.
Creșteți frumos, firesc și normal, moral, creștinește și românește în familiile voastre binecuvântate. Credeți în Dumnezeu și mulțumiți-I pentru toate darurile pe care le-ați primit și părinților voștri pentru că
v-au adus pe lume din iubire, v-au crescut cu jertfă și responsabilitate, v-au fost modele de urmat, v-au susținut în școală pentru a vă putea pregăti să slujiți societatea, Țara și Neamul. Iubiți-vă părinții și nu-i părăsiți, deoarece au nevoie să le fiți aproape atunci când puterile lor vor slăbi. Mama va avea nevoie de brațele voastre atunci când nu va mai avea putere în propriile brațe, căci și ea v-a dăruit inima, iubirea, pieptul, brațele, jertfa, veghea, nesomnul și întreaga ei ființă, ca să vă vadă mari și să fiți ceea ce sunteți astăzi. Nu uitați proverbul românesc: „ce dai, aceea ai”. Cum veți îngriji voi de părinții voștri, așa vă va binecuvânta Dumnezeu și vă vor îngriji și copiii voștri, la rândul lor, când voi veți fi bătrâni.
Rămâneți fideli față de Dumnezeu, față de familia binecuvântată și creștină, față de Biserică, Țară și Neam.
Iubiți, cultivați și apărați aceste va­lori veșnice și unice, sunt singurele care le-am primit în dar de la Dumnezeu. Toate celelalte se obțin cu mult efort sau se negociază și se cumpără cu bani, sau cu renunțarea la libertate și demnitate.
Îndemnându-vă să așezați la suflet ceea ce v-am scris cu mâna mea, cu inima de părinte și sufletul de păstor, rămâneți în dragostea lui Hristos-Pruncul născut în peștera Betleemului, crescut și ocrotit de Mama cea mai sfântă de pe pământ, Fecioara Maria.
Dorindu-vă tuturor dreptcre­dincio­șilor creștini din Maramureș și Sătmar sărbători creștine de iarnă sfinte, pline de lumină, de pace și bucurii duhovnicești, vă rugăm și vă îndemnăm să umpleți de bucuria co­lindului străbun și de vestea Nașterii Domnului toate satele și orașele Maramureșului și Sătmarului, de care să răsune văile, dealurile și munții, cerul și pământul, într-un concert divin susținut de copii și tineri, de îngeri și oameni, cântând împreună: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu”!
La mulți și binecuvântați ani!

Al vostru, al tuturor, părinte și păstor, împreună cu voi rugător
și colindător în raiul Maramureșului și Sătmarului,

 

† IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului


 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.