• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 01 Aprilie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 26 Martie , 2020

Oraşele şi comunele Maramureşului, între ordine şi necesităţi

Pandemia care a pus stăpânire pe întreaga lume este cel mai înfiorător coşmar al cetăţenilor de oriunde. Dar mai ales acolo unde democraţia, aşa cum o ştiam, este prezentă. Mulţi oameni nu înţeleg, nu vor, nu respectă restricţiile, ordinele, cerinţele, cererile pe care autorităţile le fac, uneori cu disperare. În România, aceste măsuri au fost luate în urma consultărilor între cei care conduc şi specialişti. Nu ştim exact ce au vrut unii şi ce au vrut ceilalţi, cert este că am intrat în carantină, că circulaţia populaţiei a fost interzisă, cu excepţia celor care se duc la serviciu şi pentru cumpărăturile necesare. Pentru persoanele în vârstă, de la 65 de ani în sus, există două ore, între 11 şi 13, în care pot ieşi să îşi facă cumpărăturile necesare.

Cu toate măsurile luate, situaţia, mai ales în mediul rural, pare să nu fie cea aşteptată. Unele voci afirmă că măsurile trebuiau luate mai demult. Alte voci afirmă că autorităţile locale sunt depăşite, nu se descurcă şi vor fi tot mai multe probleme. Pe de altă parte, aceste măsuri au un efect prin denumire, dar nu prea „puşcă” cu ce este, de fapt. De exemplu: „ordonanţă militară”! Nu corespunde cu realitatea. Zona militară nu se conduce prin ordonanţe, ci prin ordine. Pot fi scăpări ale celor care le produc, dar pot fi şi semnale că de multe ori nu sunt consultaţi, îndeajuns, specialiştii. Autorităţile locale sunt cele care au primit povara rezolvării situaţiei. De fapt, primarii sunt cei care duc greul, de la centru vin indicaţiile, uneori neclare, iar primarii, consilierii trebuie să rezolve situaţii cu care nu s-au mai întâlnit. Probabil, acum se pot face cele mai bune campanii electorale.
De aceea am decis să vorbim cu aleşii locali, să vedem cum se descurcă în contextul celei mai grele situaţii întâlnite vreodată.
Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmației, crede că situaţia se va înrăutăţi.
„În teorie, nu sunt probleme în Sighet, în momentul acesta, pentru că lucrurile nu sunt chiar scăpate de sub control. Însă, datorită noilor dispoziţii venite de la Bucureşti... dacă nu îşi modifică ultimele documentaţii, cazurile de infectare vor exploda. Italia va fi floare la ureche pe lângă ce va fi în România.
Comentariul meu este dat de faptul că, în urmă cu trei zile s-a făcut o modificare şi persoanele care au fost în carantină nu au mai făcut al doilea test şi au fost eliberate pentru a merge acasă. Aşa a hotărât Bucureştiul! Nici unei persoane care nu prezintă simptome nu i se mai recoltează pentru test. Precizez că la Sighet am avut doi pozitivi, amândouă femeile fiind asimptomatice. Asta nu înseamnă că nu poţi fi purtător al virusului şi mergi în comunitate şi îl dai tuturor. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar deja se întâmplă! Ordinul a fost dat în urmă cu trei zile şi aproape se golesc centrele de carantină. Vom trimite în colectivităţi oameni netestaţi, care pot prin forma asimptomatică să dea tuturor. Faptul că tu te simţi bine nu înseamnă că ceilalţi trebuie să se simtă la fel! Dăm drumul în colectivitate unor oameni pe care i-am ţinut în carantină 14 zile, amestecaţi, că nu au stat închişi în camere, au circulat, au comunicat, şi acum pleacă acasă fără testul doi! Inclusiv medicilor nu li se face testul doi pentru că nu prezintă simptome. Parcă s-a adoptat o politică europeană care se numeşte imunizare naturală la COVID-19. Măcar să ne spună, să ştim la ce ne aşteptăm! Băi, frate, vă aruncăm pe toţi într-o apă adâncă, cei care ştiţi să înotaţi veniţi la mal, ceilalţi... ghinionul vostru! Noi avem nevoie de o societate de înotători.
Dincolo de aceste temeri ale mele, spitalele din Sighet sunt în regulă, pentru că nu a venit valul. De azi au început să plece persoanele aflate în carantină, la noi. Am avut 120 de persoane în carantină, iar în izolare avem 105 persoane. Şi mai avem, se pare, un al patrulea autocar care vine la al patrulea centru de izolare. Nu suntem anunţaţi când apare un nou centru de izolare, dar suntem oraş mic şi se află. Este un autocar ce vine din Franţa, pe culoarul deschis pentru repatrierea persoanelor din ţări europene.
În ceea ce priveşte situaţia bătrânilor, în această zi vom termina situaţia. Nimeni nu a ştiut să facă o asemenea situaţie, noi am scos-o până la urmă, ne-a îngăduit autoritatea electorală să folosim documentaţia lor şi i-am identificat pe cei de la 65 de ani în sus. Cu aceste date mergem în baza de date a Ministerului de Finanţe, vedem dacă au încă un salariu, şi cei care rămân vor fi pe lista pe care o vom folosi. Până dimineaţă am avut pe listă 1.950 de persoane peste 65 de ani. Avem un telverde care răspunde la această problematică şi am început să le ducem acasă cele pe care le solicită. Ieri, în şedinţa de CL, am adus două miliarde de lei la aprovizionare, ca să avem din ce cumpăra.
Nu mai merge nici cerşitul dacă activitatea în magazine este aşa cum e, circulaţia este restricţionată. Acuma dimineaţă am identificat 27 de copii care mergeau la cerşit în zonele comerciale, le-a dispărut sursa de venit şi a trebuit să ne ocupăm de ei, le vom da de mâncare! Am creat nişte echipe mobile ce vor duce bătrânilor cele solicitate. Încă nu funcţionăm la capacitate maximă. Apar şi oportunişti care, deşi au bani, au rude care îi pot ajuta, vor ceva şi de la noi. Sper ca în două, trei zile să se reglementeze situaţia.
Situaţia copiilor de şcoală cred că este destul de bună. Ştiu că de la grădiniţă, la clasele de şcoală generală şi liceu se fac ore online, cum se poate şi cine poate. Cei care nu au posibilităţi ţin legătura pe telefon cu profesorii ce se ocupă. Ştiu că zilele acestea vor fi ore şi la o televiziune privată locală, care a alocat două ore pentru ore cu elevii. Pe partea economică nu sunt probleme, dar peste câteva zile la Plimob, al doilea angajator al oraşului, vor intra în concediu de odihnă 1.700 de persoane. Era concediul pe care îl primeau vara şi s-a decis să se dea acum. Am vorbit cu managerul Goja şi după această perioadă se va merge pe şomaj tehnic. El având resursele să poată plăti o lună, două, până decontează Statul. Din păcate, dacă nu se va schimba acest sistem, cei mici, firmele mici vor fi omorâte, deoarece nu au posibilităţi de a da bani oamenilor!”, ne-a spus Horia Scubli, primarul de Sighet.

În alte localităţi maramureşene au fost luate măsurile cerute de autorităţile centrale.
„Nu este nimic special, noi ne facem treaba în condiţiile în care suntem. Avem 31 de persoane care se află în izolare la domiciliu, doi se află în carantină la Sighet. Persoanele de aici respectă interdicţiile, sunt monitorizaţi de poliţie zilnic. În acest moment se face o inventariere a tuturor persoanelor de la 65 de ani în sus. Se va merge în localitate, în toate casele şi vor fi arătate, pe scurt, elementele prevăzute în ordonanţa militară 3. În subsidiar, se va aşeza numărul de telefon la care pot suna cei care se află în imposibilitatea de a se deplasa pentru a fi sprijiniţi, mai ales la aprovizionarea celor necesare traiului zilnic. Despre copiii, elevii din şcolile noastre, este o chestiune pe care ar trebui să o discutaţi cu directorul şcolii. Nu am cunoştinţă să se fi închis firme care activează în comuna noastră. Iar la pensiuni, restaurante, se respectă programul de suspendare, dar nu am de unde să ştiu care este situaţia oamenilor care au lucrat acolo. Se lucrează la firmele de construcţii, la panificaţie.
Oamenii sunt... este o stare cu care nu ne-am mai întâlnit!”, ne-a spus Vasile Ţiplea, primarul localităţii Dragomireşti.

În Baia Sprie au fost luate măsuri pentru a nu exista probleme în rândul populaţiei.
„Situaţia este sub control, aprovizionăm pe cei care au nevoie. Am format un echipaj la nivel de primărie, pentru ai sprijini pe cei care sunt în autoizolare şi pe cei de peste 65 de ani şi nu au familie care să îi ajute. Avem situaţia persoanelor în vârstă, a celor peste 65 de ani. Oricum, ştiam cazurile sociale demult. Noi ne deplasăm la cei ce au probleme sociale. Avem persoane în autoizolare, nu ca şi Borşa, dar avem şi noi. Aceste persoane respectă, în general, interdicţiile, colaborăm bine cu poliţia naţională, se patrulează pe străzi, se cer documentele pe care trebuie să le aibă cei ce se deplasează. Legat de situaţia elevilor, le-am cerut directorilor de şcoli să facă cursuri online. Ştiu că au avut un training la Inspectoratul Şcolar pentru a face aceste cursuri pe diferite platforme. Nu ştiu dacă se respectă programa, dar se lucrează online.
Avem firme care au închis activitatea, dar politica noastră este de a încuraja activităţile economice, în continuare. Mai ales cei care lucrează în aer liber. Dacă se prelungeşte această situaţie suntem dependenţi de economia ţării. Tragem de toate contractele, mai ales de cele pe fonduri europene şi fonduri guvernamentale. Stoparea acestor activităţi ar genera în două-trei luni, încasări 0 la bugetul de stat. Mai avem pe raza oraşului şi două brutării ce produc la nivel de judeţ: Baia Sprie şi Cerneştean. Am ţinut permanent legătura cu ei să continue activitatea, să nu întrerupă. Au şi ele diverse probleme legate de personal, de distribuţie, nu găsesc drojdie... le-am cerut să nu închidă pentru că e un domeniu esenţial. Dacă nu este pâine... Păcat că cei de la Bucureşti nu s-au gândit la acest domeniu”, ne-a spus primarul din Baia Sprie, Alin Bîrda.

În Şomcuta Mare, principala problemă este gestionarea situaţiei celor care sunt izolaţi la domiciliu.
„Cea mai mare problemă a noastră este gestionarea celor care sunt izolaţi la domiciliu. Dar merg echipe de poliţişti şi îi verifică. Sunt în jur de 100 de persoane în această situaţie. Am avut şi 10 în carantină, şapte au fost duşi de aici şi au rămas trei, peste câteva zile se termină carantina. Mai multe probleme am avut la perioada de început, dar acum nu avem probleme. Cu aprovizionarea ne descurcăm. Am avut două familii care au ieşit din izolare şi i-am ajutat pentru că aveau toată familia. Ne trimiteau mesaj cu ce au nevoie şi le duceam. În oraş, magazinele sunt deschise, nu avem probleme. Există o mică bulversare a oamenilor cu ordinele date. Una a fost de la judeţ şi alta a fost de la Bucureşti. Până îi informăm, va dura un pic. Am identificat şi toate persoanele de peste 65 de ani şi acum suntem în curs de identificare a celor care au probleme, dintre cei de peste 65 de ani. Din câte ştiu, elevii fac cursuri online, nu am verificat. Din câte am fost informat, restaurantele, pensiunile sunt închise, şi cariera a fost închisă. În rest, se lucrează, nu sunt deocamdată probleme”, ne-a spus Gheorghe Buda, primarul oraşului Şomcuta Mare.

În Mireşu Mare, situaţia este ca în celelalte localităţi maramureşene. S-au luat măsuri, se lucrează pentru aplicarea măsurilor cerute de autorităţi.
„Nu avem probleme deosebite pentru că ne-am organizat cum e normal. Înainte de a apărea problemele mari în ţară, am avut o şedinţă cu medicii, cu farmaciştii şi cu voluntarii. Am stabilit foarte clar, pentru cei cu probleme de sănătate să le fie duse medicamentele. Sună la primărie, au fost date numerele de telefon ale angajaţilor primăriei, sunt publice. Noi suntem şi angajaţi ai primăriei, dar suntem şi voluntari, în situaţia dată. Mai departe, noi sunăm la farmacii. Farmaciştii rezolvă cu medicii de familie, după care se duc medicamentele acasă la cei care au nevoie. Printre voluntari sunt şi preoţii de la noi.
Avem peste 70 de persoane venite de afară şi aflate în izolare la domiciliu. Şi sunt disciplinaţi. Nu îi păzeşte poliţia sau noi, cum am auzit tot felul de vorbe. Nu! Sunt păziţi de vecini. A apărut şi la noi spiritul civic. Dacă îl vede că a părăsit domiciliul, spune, dar dacă este infectată apa freatică cu toate mizeriile aruncate de unii, deocamdată nu avem acel spirit civic.
Noi avem aici, din fericire, fabrică de nutreţuri combinate, avem moară de grâu, moară de mălai, fabrică de paste făinoase. Astea lucrează la capacitate maximă.
Funcţionează şi aprovizionează tot judeţul şi nu numai. Se ştie că avem o capacitate productivă, cea mai mare din Ardeal. Lumea lucrează. Și cei din agricultură. Aici, în Mireşu Mare, erau mulţi care aprovizionau cu răsaduri tot judeţul. Am organizat mici pieţe la aceste firme, pentru a vinde răsaduri, să nu mai trebuiască să meargă în Baia Mare pentru a vinde producţia de răsaduri. Cei care au nevoie pot veni la aceste mici pieţe organizate la noi, pentru aprovizionare cu răsaduri.
În ceea ce priveşte situaţia elevilor, nu cred că este aşa cum ar trebui să fie. Se fac cursuri online, dar nu ştiu cât de eficiente. Poate ar trebui ca Inspectoratul să ia măsuri, să îi scoată pe cei care ar trebui să meargă în pensie şi nu sunt conectaţi la noutăţile momentului, şi să vină generaţiile care pot folosi fără probleme internetul, platformele online”, ne-a spus Ioan Mătieş, primarul comunei Mireşu Mare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.