• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 21 Octombrie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 9 Februarie , 2018

O jumătate de secol de la desenarea actualei hărţi a României

Uneori, o linie trasată pe o hartă nu delimitează terito­rii, ci vieţi, destine, evoluţii. Scrie istorie. De-a lungul vre­­mii, destinul maramureşenilor a fost de multe ori stabilit, printr-o „linie”. Aşa, Sighetul a pierdut statutul de capitală a judeţului, o rană care nu s-a închis nici astăzi, Baia Mare a devenit, tot printr-o „linie”, capitală de judeţ şi, implicit, nucleul unei dezvoltări specta­culoase, atât din punct de vedere economic cât şi demografic (de la 14.000 de locuitori în anul 1930 la aproximativ 140.000 astăzi), zeci de mii de oameni au devenit din „sălăjeni” sau „some­şeni”, maramureşeni. Tot atunci a apărut celebra formulă „am primit ordin de sus, de la judeţ”, care descrie foarte bine modul în care se raportau românii la autorităţile judeţene.


În perioada interbelică, Maramureşul număra 162.158 locuitori, avea un singur oraş, Sighet, care era şi capitală de judeţ, şi 58 de sate împărţite în patru plase: Plasa Iza - 13 sate, Plasa Sighet - 13 sate, Plasa Şugatag - 20 sate, Plasa Vişeu - 12 sate. În perioada interbelică şi mai târziu, până în anii ’50, Baia Mare, cu întreaga regiune din jur, făcea parte din județul Satu Mare. Reședința Maramureșului de astăzi era subordonată orașului Satu Mare, care era capitala județului. Aceas­tă perioadă a fost marcată de o luptă continuă între Baia Mare şi Satu Mare. Inte­lectualii băimăreni cereau insistent mutarea capitalei la Baia Mare, ex­pu­nând argumente de ordin etnic şi geo­grafic: „Este un nonsens și o lipsă totală de precauțiune de a concentra toate instituțiile ce interesează apărarea națio­nală într-un oraș situat la abia 6 kilometri de graniță, lipsit de orice apărare naturală și expus la cel mai mic atac de afară”, se precizează în scrisoarea adre­sată atunci ministrului Justiției. Această „luptă pentru supremaţie” avea să se rezolve definitiv abia în 1968.
Organizarea administrativă a României din anul 1950, după model sovietic, a impus regiunile în locul judeţelor, regiunea Baia Mare incluzând atât teritorii din actualul judeţ Maramureş, cât şi din judeţele Satu Mare şi Sălaj. În acel an, Sighetul a pierdut statutul de capitală a Maramureşului. Marea reorganizare administrativă a judeţului, care cu mici modificări a rămas în picioare până astăzi, a avut loc în 1968. Practic, „certificatul de naştere” al judeţului nostru, în forma administrativă actuală, datează de acum 50 de ani.
În data de 16 februarie 1968, Marea Adunare Naţională a adoptat Legea nr. 2 privind organizarea administrativă a teri­toriului Republicii Socialiste România, rămasă în vigoare, cu anumite modi­fi­cări, până astăzi. Din punct de vedere juridic, acţiunea din 1968 poate fi cata­logată drept „reorganizare administrativ-teritorială”, ceea ce presupune în esenţă „modificarea numărului, nivelurilor de organizare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a raporturilor juridice dintre acestea, inclusiv cu statul”.
Potrivit Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc: „Precedenta reorganizare data din 1950, cu modificări în 1956, având ca sursă de inspiraţie mo­delul sovietic, raţiunea acesteia fiind atât politico-ideologică, înlocuirea vechii administraţii şi exercitarea unui control sporit, cât şi economică, împărţirea teritorială fiind necesară realizării colec­tivizării sau planificării. Modificarea din 1950 a presupus introducerea pentru prima dată de structuri noi, diferite de caracteristicile teritoriale şi istorice tradiţionale ale statului, copie a unităţilor administrativ-teritoriale existente pe te­ritoriul U.R.S.S., respectiv regiunile şi raioanele. Astfel de reforme administrative au existat în (Polonia – 1946; Bulgaria – 1947; Ungaria, Cehoslovacia şi Albania – 1949; România şi Iugos­lavia – 1950). Reorganizarea administrativ-teritorială din 1968 se înscrie şi în logica distanţării de Uniunea Sovietică, servind totodată scopurilor naţionaliste ale regimului de la Bucureşti. Însă dincolo de aceste considerente, putem identifica un substrat politic, şi anume înlocuirea celor numiţi în funcţii în timpul perioadei dejiste, aspect definitoriu pentru primii ani ai regimului Ceauşescu”.
Cronologic, necesitatea unei redefiniri teritoriale a României este discutată la Conferinţa Naţională a PCR (6-8 decembrie 1967), odată cu propunerile avan­sate de Comisia Centrală de partid şi de stat privind organizarea judeţelor şi municipiilor. Documentul care a stat la baza acţiunii din 1968, intitulat Princ­i­piile de bază ale îmbunătăţirii organizării administrativ teritoriale a României şi sistematizării localităţilor rurale, a fost definitivat şi adoptat în cadrul Plenarei CC al PCR din data de 14 ianuarie 1968. Principalele puncte de la care pornea preconizata reorganizare erau:
„a) apropierea conducerii centrale de unităţile administrativ-teritoriale de bază;
b) crearea de unităţi administrativ-teritoriale care să permită rezolvarea operativă şi competentă a problemelor, să contribuie la dezvoltarea armonioasă, din punct de vedere economic, social, cultu­ral şi edilitar-gospodăresc, a localităţilor, să dispună de posibilităţi de comunicaţie cât mai eficace cu centrele administrative;
c) întărirea comunelor ca unităţi admi­nistrative puternice, capabile să valorifice mai bine posibilităţile locuitorilor din mediul rural pentru dezvoltarea dife­ri­telor activităţi industriale, agricole, comerciale, meşteşugăreşti, social-culturale, să înlesnească ridicarea nivelului de civi­lizaţie şi apropierea condiţiilor de viaţă ale populaţiei de la sate cu cele de la oraşe;
d) eliminarea verigilor intermediare inu­tile, a paralelismelor în atribuţiile organelor locale, în scopul participării tot mai largi a maselor la activitatea de stat şi obştească”.
Odată cu apariţia Legii 2/1968 se revine la organizarea administrativ tradiţională, regiunile şi raioanele fiind înlocuite. Conform reglementărilor, România cuprindea 39 de judeţe, 2706 comune, 47 (inclusiv Bucureşti şi Constanţa) de municipii şi 189 de oraşe.
Pe parcursul regimului Ceauşescu, cele mai stabile unităţi administrative rămân judeţele (există o singură reorganizare în 1981 când apar Judeţele Giurgiu, Ialo­mi­ţa şi Călăraşi prin reorganizarea jude­ţelor Ialomiţa şi Ilfov), cele mai fluctuante fiind comunele, afectate în mod direct de procesul de sistematizare.

Ulterior, România a rămas singura ţară din fostul bloc sovietic care, după pră­buşirea regimului comunist, nu a cunoscut o reformă administrativă menită să corecteze o serie de disfuncţionalităţi apă­rute sau să actualizeze anumite rea­lităţi.
Până în prezent, Legea nr. 2/1968 a cunoscut aproximativ 200 de modificări, aproape toate după 1989.
Prin legea adoptată în urmă cu 50 de ani, judeţul Maramureş avea două municipii: Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, 5 oraşe: Baia Sprie, Borşa, Cavnic, Târgu Lăpuş şi Vişeu de Sus şi 62 de comune, în mare parte aceleaşi de astăzi. Numai că, în urmă cu o jumătate de secol acest lucru a însemnat desfiinţarea multor unităţi administrativ-teritoriale, prin unificare. Dumitru Dumuţa, administratorul public al judeţului Maramureş, explică: „Româ­nia a avut până în 1948 reorganizarea administrativă pe judeţe, apoi România a trecut la o organizare administrativ-teritorială similară cu cea din Uniunea Sovietică: regiuni, raioane. Şi dacă ini­ţial România a fost împărţită în 16 re­giuni, ulterior s-a ajuns la 20. Iniţial, re­giu­nea noastră se numea Baia Mare, apoi a devenit Maramureş, avea aceleaşi limite teritoriale, doar că era denumirea schim­bată. Teritoriul era foarte extins, aproape de Valea lui Mihai, tot ce e judeţul Satu Mare de astăzi, o parte din actualul judeţ Sălaj, pentru că urmă­toarea regiune cu care ne învecinam în partea aceea era Clujul, şi partea din nordul judeţului a fost aceeaşi, până la Tisa.
Numărul de raioane s-a schimbat de-a lungul timpului, erau 8 sau 9 raioane: Sighet, Vişeu, Oaş, Carei, Satu Mare, Cehu Silvaniei, Tăşnad, Şomcuta Mare. Erau trei nivele administrative faţă de guvern: comună, raion, regiune. Astăzi sunt două, aceasta a fost structura administrativă şi în perioada interbelică, cu mici modificări în timpul dictaturii regale când au existat ţinuturi şi plase. Acea organizare administrativ-teritorială din 1968 a plecat de la Constituţia din 1966 şi punerea în practică a reorga­nizării administrativ-teritoriale a fost un proces de durată, în 1967 s-au purtat foarte multe discuţii, au fost consultări cu fiecare comună, pentru că un număr mare de comune s-au desfiinţat atunci, fiind comasate. Numai în zona Baia Mare, înainte de reorganizarea din 1968, Recea era comună, Lăpuşel era comună şi nu ştiu dacă nu şi Săsarul era comună. După reorganizare, toate acestea au fost comasate într-o singură comună. La noi, Băiţa de sub Codru trebuia desfiinţată şi împărţită între Băseşti şi Ariniş, dar cu toate eforturile de a lămuri populaţia nu s-a reuşit şi în final a rămas comună. Dar comunele mai mici au fost desfiinţate prin alipirea la altele. Aşezarea zonală
s-a făcut în funcţie de căi de acces, iar la judeţe din 70 şi ceva, s-a ajuns la 42, dar iniţial erau 36. Cred că la baza reor­ganizării administrative au fost două direcţii: se încerca să renunţăm la ceea ce nu era românesc şi ne-a fost impus, pentru că reorganizarea administrativă din anii ’50 fusese impusă de sovietici şi apoi s-au luat în calcul criterii geogra­fice, etnice etc. De exemplu: Oaşul era mai apropiat de noi decât de Satu Mare, dar criteriul populaţiei a făcut să rămână la Satu Mare, pentru că altfel era un judeţ prea mic. Această reorganizare a creat desigur şi frustrări, au fost şi judeţe care s-au desfiinţat astfel că s-a creat o Ligă a judeţelor abuziv desfiin­ţate, au continuat şi după ’89 cu soli­citarea de a reînfiinţa acele judeţe. În 1967 şi 1968 s-au mai adăugat patru judeţe care iniţial nu erau pe listă, unul dintre ele a fost Sălajul şi de asemenea un număr de comune. Tra­diţia româ­nească a fost aceasta de organizare pe judeţe, astăzi tendinţa este de regiuni şi probabil se va rea­liza şi la noi.

Judeţele au activat anumite judeţe, dacă Baia Mare era un oraş minier, devenise deja centru de regiune şi căpătase amploare, pentru că înainte de ’48, Baia Mare aparţinea de Satu Mare, nu de Maramureş. După ce a devenit centru de regiune, Baia Mare a crescut, Satu Mare a stat pe loc. Apoi s-au echilibrat din nou. La noi, Sighetul a pierdut din im­por­­tanţă. Toate capitalele de judeţ au devenit poli de creştere. Eu am prins şi reorganizarea din ’89, cea din ’68 a fost cu largă consultare publică şi cu luarea în considerare a acelor argumente care ţineau, şi s-a modificat harta iniţială. Cea din ’89 s-a făcut pe picior de forţă, nu
s-a ţinut cont de opinii, cu excepţia comunei Petrova care nu s-a mai unit cu Leordina pentru că i-a sechestrat pe cei care s-au dus să-i unească. Acea reorganizare din 1968 a fost un lucru bun pentru România şi a rezistat, iată, de 50 de ani”.

Lector universitar dr. Ilie Gherheş explică care a fost impactul acestei măsuri asupra structurii populaţiei: „Din punctul meu de vedere a fost o reformă reuşită, a creat un echilibru între anumite judeţe ale ţării, dar nu a putut rezolva echilibrul între zonele ţării. Au plecat maramureşenii, moldovenii şi bistriţenii în Sătmar, Banat şi Bărăgan. S-a întâmplat şi un lucru negativ din punct de vedere al Maramureşului Istoric, de exemplu: românii din Maramureş ple­când la lucru în Banat, Bărăgan, Câmpia Mureşului, şi găsind acolo mediu românesc, s-au putut stabili acolo, creând adevărate enclave, în anumite localităţi au devenit chiar şi jumătate din zona lor de baştină, au ajuns să conducă CAP, primărie, a creat posibilitatea, pârghia unei depopulări a Maramure­şului, pentru că puteau merge într-un mediu prielnic. Astfel, s-a dezechilibrat populaţia jude­ţului pentru că s-au schimbat proporţiile populaţiilor conlocui­toare. De asemenea, la noi, şi planurile de industrializare au determinat migrarea populaţiei, fiind zonă minieră, au fost aduşi bărbaţi, implicit au venit şi femei şi au căutat să le dea de lucru prin Faimar şi Maratex. Foarte multe oraşe au fost funcţie a industrializării, Baia Mare a fost funcţie a mineritului. În mediul rural s-au creat entităţi administrative mai mari, în perioada interbelică fiecare sat avea primar şi primărie. Dar, per ansamblu a fost o lege administrativă foarte bine gândită, noua nu ne-au convenit regiu­nile pentru că era o uzurpare a identităţii naţionale prin creşterea identităţilor locale, prin coalizarea unor identităţi mici”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.