O carte document: Materialitatea Experimentului Piteşti

La Editura Eurotip din Baia Mare a apărut al cincilea volum din Bibliotheca Marmatia, editat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, Materialitatea Experimentului Piteşti. Eseu arheologic despre memoria represiunii şi rezistenţei în România comunistă, autor Radu-Alexandru Dragoman.

 

 

Documentarea şi alcătuirea textului eseului Materialitatea Experimentului Piteşti a început, în iarna anului 2007, şi a durat până în anul 2014. După cum mărturiseşte autorul, în ciuda preocupării continue, procesul a fost unul extrem de fragmentat, marcat periodic de întreruperi mai lungi sau mai scurte şi de nenumărate modificări, unele radical.

 

În capitolul 1, Radu-Alexandru Dragoman prezintă stadiul cercetării arheologice privind represiunea comunistă, un scurt istoric al Experimentului Piteşti şi cadrul teoretic general al lucrării. Cel de-al doilea capitol scoate în evidenţă rolurile jucate de obiecte în evenimentele legate de Experimentul Piteşti, cercetare realizată prin „săpături” în textele memorialistice.

 

Urmează un excurs ce cuprinde povestea unor obiecte confecţionate de trei oameni care s-au confruntat într-o formă sau alta cu Experimentul Piteşti. Povestea acestor obiecte a fost inclusă într-o expoziţie – Oameni şi obiecte – organizată de Fundaţia „Sfinţii închisorilor”, în data de 6 decembrie 2014, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la începerea Experimentului Piteşti, într-una din fostele celule ale închisorii Piteşti.

 

Se urmăreşte apoi materialitatea comemorării şi uitării victimelor Experimentului Piteşti, mai precis, transformările suferite de închisoarea Piteşti de-a lungul timpului şi monumentul memorial Piteşti, analizat în relaţie cu alte monumente memoriale, ridicate fie de către Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, fie de către statul român. Capitolul 4 se referă la cărţile memorialistice, private de data aceasta, nu ca texte-mărturii, ci ca obiecte.

 

În fine, ultimul capitol este dedicat concluziilor şi perspectivelor unei arheologii a trecutului recent şi contemporan al României.

 

Lucrarea cuprinde numeroase fotografii evocatoare, o listă a ilustraţiilor, anexe şi referinţe bibliografice. Textul beneficiază şi de o traducere în limba engleză, realizată de Iris Elisiario, Claudia Sădean şi Mihaela Şerban.

 

Mai trebuie spus că publicarea volumului se datorează susţinerii venite din partea lui Viorel Rusu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi lui Dan Pop, şeful departamentului arheologie din cadrul aceleiaşi instituţii.

 

„Textul îşi are originea în credinţa că demersul arheologic nu poate fi „neutru” sau „apolitic”. După experienţa regimului totalitar comunist, arheologia românească ar fi trebuit să-şi piardă inocenţa (ca să parafrazez binecunoscuta expresie a lui David Clarke), şi anume să renunţe la o filosofie de cercetare ce pretinde că prin aplicarea riguroasă a metodelor şi tehnicilor specific, demersul arheologic poate deveni unul strict „ştiinţific”, situate în afara politicului.

Din nefericire, în cadrul câmpului arheologic din România, această perspectivă continuă să fie dominantă. Indiferent de perspectiva cronologică investigată, o practică ce pretinde a fi „neutră” şi perioada cronologică investigată, o practică ce pretinde a fi „neutră” şi „apolitică” este profund problematică, rezultând, dincolo de intenţia arheologilor, în susţinere tacită pentru puterea politică. de la un moment dat, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în timpul regimului comunist. A ignora faptul că practica arheologică nu poate fi separată de contextul sociopolitic în care are loc şi a perpetua miturile „neutralităţii” şi „apoliticului” sub masca unui fals obiectivism este lipsit de etică, ca să nu spun imoral. Consider că arheologii trebuie să utilizeze instrumentele specific disciplinei lor, pentru o înţelegere critică a lumii în care trăiesc şi lucrează. Am decis, prin urmare, că una dintre cele mai directe modalităţi de intervenţie în luptele ideologice din România de astăzi o poate constitui, printre altele, o arheologie a trecutului apropiat/contemporan.”

Radu-Alexandru Dragoman