O arheologie a zonei înalte din Maramureşul Istoric

În data de 28 iunie, s-a încheiat prima campanie din 2015 a proiectului „O arheologie a zonei înalte din Maramureşul Istoric”. Proiectul este coordonat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, Muzeul Judeţean Satu Mare şi Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi are ca obiective analiza rolurilor pe care munţii din regiunea Maramureşului istoric le-au avut în vieţile oamenilor, de-a lungul timpului, identificarea şi documentarea unei serii întregi de vestigii arheologice ce datează atât din trecutul preistoric, cât şi din cel recent, deschizând noi direcţii de abordare şi de înţelegere arheologică a munţilor.

Anul acesta campania s-a concentrat pe identificarea pasurilor utilizate de populaţiile preistorice pentru a trece din Bucovina în Maramureş. Astfel, au fost descoperite două rute posibile, ambele situate la 1500 m altitudine. Prima dintre acestea se află pe valea Şesuri şi Fântâna Stanchii, unde a fost descoperită o piesă litică, iar cea de a doua, în zona vârfului Ştiol din Munţii Rodnei, de unde provin mai multe fragmente ceramice medievale şi o lamă din silex de pe Prut.

În urma verificării celor două situri paleolitice descoperite în campaniile anterioare au mai fost colectate piese litice vechi de peste 10.000 de ani. Pentru identificarea unor noi locuiri la altitudine au fost cercetate zonele cuprinse între Vârful Cearcănul (1846 m), Muntele Ţifa (1612 m), Piciorul Şesului (1697 m), Dealul Bradului, Vârful Hăjmaru (1685), Vârful Cornul Nedeii (1778 m), Vârful Coasta Plaiului (1560 m), Vârful Geamănului, Vârful Ştiol, Poiana Ştiol, Podul Prelucilor, Pasul Prislop etc.

Tot acum s-a încercat identificarea celor trei „wachtahaus”-uri ce apar pe hărţile Josephine, întocmite între anii 1763-1787, în zona localităţilor Borşa şi Baia Borşa. Termenul de wachthaus se referă la „posturile de control”, păzite de plăieşi, ce aveau misiunea să cutreiere permanent dealurile şi munţii dimprejur şi să păzească frontiera. Cea mai relevantă informaţie privitoare la acestea o avem din jurnalul împăratului Iosif al II-lea, care a vizitat zona în anul 1773. Din scrierile sale aflăm că paza era asigurată de patru plăieşi sau doi, timp de câte 14 zile.

Un alt obiectiv a fost verificarea locului unde a avut loc bătălia din 1717, dintre tătari şi borşeni, unde, din cei 10.000 de tătari au scăpat cu viaţă mai puţin de 2.000. Deşi la momentul actual avem un monument în apropiere de „Preluca Tătarilor”, pe aceleaşi hărţi Josephine, întocmite la 50 de ani de la bătălie, locul este indicat în altă zonă.

Membrii echipei de campanie arheologică din acest an au fost Alexandru Dragoman (de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti), Dan Pop, Marius Ardeleanu, Bogdan Bobînă, Raul Cardoş (arheologi, angajaţi ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş), Ciprian Astaloş (de la Muzeul Judeţean Satu Mare), precum şi trei voluntari: Călin Şuteu (doctorand la Universitatea „1 decembrie 1918” Alba Iulia), Vlad Săsăran (doctorand la Universitatea din Petroşani) şi Dragoş Conţiu (student arheologie la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca).