• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 21 Aprilie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 26 Martie , 2021

Noua formă a mâncării jertfite idolilor

Pr. dr. Nicolae Lauruc

 

Trecerea de la politeism la Creștinism nu a fost ușoară. Taina acestei treceri se  ascundea  în ieșirea poporului ales din robia egipteană, trecere care a durat nu puțin timp, ci 40 de ani. Domnul Dumnezeu a vrut să-i pregătească pe izraeliți să fie vrednici să intre în pământul făgăduinței, dar, în același timp, să uite de toate metehnele din robia egipteană.


Deși trecerea la Creș­ti­nism s-a făcut sub înrâurirea Sfântului Duh și viața primilor creștini era plină de roade duhovnicești, totuși mai erau cazuri unde se  infiltra umbra vieții celei vechi. Se cunoaște bine cazul soților Anania și Safira (F.A. cap. 5).
Însă, una din metehnele destul de evidente era problema mâncării jertfite idolilor. Unii dintre creș­tini nu s-au dezis complet de practici păgâne și gustau – ei care între timp se împărtășeau cu Trupul și Sângele Domnului – din mâncarea jertfită idolilor, deși nu credeau în zei. În întunecimea minții lor, popoarele politeiste săvârșeau  lucrări paradoxale: întâi se închinau zeilor, ca și creatorului  lor, iar după aceea le aduceau de mâncare, asimilându-i cu oamenii. Și, cum chipurile cioplite nu puteau mân­ca, această mâncare era împărțită oamenilor. Mare întunecime!

Sfântul Apostol Pavel  abor­dea­ză  această meteahnă în cap. 8 al primei sale epistole către Corinteni, unde menționează, între altele, că mâncarea în sine nu este rea, însă gustarea  acesteia  produce sminteală în sânul altor frați  creștini  și că  „idolul  nu este nimic în lume” (1 Cor. 8,4). Atât de tulburătoare era această pro­blemă în viața primilor creștini încât a constituit  primul punct  al dezbaterilor Sinodului Apostolic  de la Ierusalim (F.A. 15, 20). Nu după mult  timp, această practică  întunecată este întâlnită în viața primelor șapte Biserici asiatice, analiza  vieții cărora a fost  făcută de Însuși Mântuitorul, în vedenia arătată Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, în insula Patmos.
Așadar, această practică  necreș­tină  a fost întâlnită  la Biserica din Pergam (Apoc. 2,14) și la Bi­serica din Tiatira (Apoc. 2, 20).  Însă, aici se vede că ea nu în­semna doar sminteală pentru alți frați, ci era o urâciune înaintea Mântuitorului, pentru care trebuiau să se pocăiască, spre a nu fi pedepsiți (Apoc. 2,16; 2,22).

În  vremurile noastre,  a luat  amploare de neimaginat o altă  for­mă a mâncării jertfite idolilor, pe care o numesc: DROGURILE. Drogurile  tot  un fel de hrană  în­seamnă.  Această  practică  a fost preluată de la popoarele ne­creștine și este dureros că se dezvoltă și se lărgește cu ușurință în rândurile tinerei noastre gene­rații creștine. Nu este școală sau facultate, unde să nu întâlnești tineri consumând droguri. Nu mă voi referi la urmările nocive ale acestora în viața celor care le practică, căci de aceasta s-au ocupat psihologii, medicii și alți oameni de știință, dar aș dori să le privim prin prisma raportului: drogurile versus Sfânta Împărtă­șanie cu Trupul și Sângele Domnului.
Dușmanul neamului ome­nesc cunoaște foarte bine pu­terea Sfintei Împărtășanii, a Sfintei Liturghii, chiar se teme de acestea și de aceea se luptă împotriva lor. Dureros  este, iarăși, că noi, creș­tinii, nu cunoaștem deplin  nee­galata putere a Sfintei Litur­ghii, a Sfintei Împărtășanii și a Sfintei Taine a Pocăinței, singurele adu­cătoare de bucurie și fericire de­plină.

Consumatorii drogurilor „spove­dindu-se” altora spun că fac aceasta din lipsa bucuriei și a fericirii. După definiția știin­ți­fică, „fericirea  este stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Or, consumul drogu­rilor nu se înca­drează aici.  

Dobândirea fericirii se aseamănă cu dobândirea aurului. Aurul nu se află la suprafață și presupune un efort pentru dobândirea lui. Fericirea se dobândește din interiorul nostru și nicidecum prin viața biologică, asemenea altei mâncări. Iată ce spune despre aceasta Mântuitorul: ,,Te sfătuiesc (nu te oblig) să cumperi de la Mine aur lămurit în foc ca să te îmbo­gă­țești...” (Apoc. 3,18) În continuare zice: ,,Eu pe câți îi iubesc îi mustru și îi pedepsesc; sârguiește dar și te pocăiește” (3,19). Lucrarea po­căinței înseamnă cumpărarea aurului credinței. În urma acesteia, intră în cămara tainică  a  sufletului  nostru (cu în­gă­duința noastră) Împă­ratul sufletelor noastre, sub forma Sfintei Împărtășanii. Acum se produce  DEZINFECTAREA noastră, nu a mâinilor, ci a sufletelor. Aceasta este adevărata fericire!

În contextul acestora  se  înțeleg  cuvintele, ultimei fericiri și a celei mai importante din  Sfânta Scrip­tură; ,Fericiți cei ce spală  veș­mintele lor, ca  să aibă stăpânire peste pomul vieții” (Apoc. 22,14)
Iată și cuvântul arhimandritului Efrem Filoteitul vizavi de această fericire: ,,Cât de mult trebuie să ne îngrijoreze dacă haina sufletului nostru este curată sau nu. Trebuie să o albim, căci altfel nu putem să ne înfățișăm înaintea lui Hristos în starea în care ne aflăm. Să ne pocăim cu adevărat, să ne spo­vedim cu sinceritate. Pocăința nu are sfârșit, fiindcă avem nevoie de ea până la ultima  noastră suflare, căci  greșim  întru clipeala ochiului”. Dușmanul neamului omenesc se luptă să ridiculizeze Sfânta Liturghie și Sfânta Împărtășanie și precum pe  strămoșii noștri prin mâncare i-a scos din Rai, iar la sfârșitul veacurilor prin consumul drogurilor îi va împiedica pe mulți ca să intre în Împărăția cerurilor.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei al Clujului, Maramu­reșului și Sălajului spune că: ,,Spovedania și Liturghia vor salva România”.


 ,,Cât de mult trebuie să ne îngrijoreze dacă haina sufletului nostru este curată sau nu. Trebuie să o albim, căci altfel nu putem să ne înfățișăm înaintea lui Hristos în starea în care ne aflăm. Să ne pocăim cu adevărat, să ne spo­vedim cu sinceritate. Pocăința nu are sfârșit, fiindcă avem nevoie de ea până la ultima  noastră suflare, căci  greșim  întru clipeala ochiului”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.