• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 20 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 26 Iunie , 2020

Media americană a publicat scena în care un polițist alb sufocă cu genunchiul un negru, George Floyd, de 46 de ani, în timpul arestării sale la sfârşitul lunii mai, la Minneapolis, SUA. Sufocarea care a durat opt minute a condus la moartea afro-americanului Floyd. Difuzarea întregii scene, filmată de trecători, a provocat o undă de şoc în SUA şi mani­festaţii uriaşe împotriva rasismului de zi cu zi şi a violenţelor poliţieneşti, care ulterior s-au extins și în Europa „civilizată!??”. Reacțiile au fost diverse: pornind de la faptul că cel ucis era un delicvent notoriu, până la condamnarea unui sistem care a permis să se petreacă asemenea fapte. Reamintim: la 19 iunie 1865, sclavii din Galveston, Texas, au aflat că sunt liberi. A fost începutul unui proces care nu are sfârșit, fiind marcat și în prezent în conștiința populației albe și a celei negre. În aceste zile s-a scris mult de congresmenii americani, șezând ca niște ostatici ai corectitudinii politice, ai ipocriziei, ai trendurilor sociale dictate mediatic, îngenunchiați, un gest religios, pentru că nici ei nu știu prea bine de ce, dacă nu se precizează exact la CNN. Oricum, zilele acestea s-a tot îngenunchiat, soldați și polițiști americani, polițiștii suedezi, în fața migranților, premierul Cana­dei în fața propriei imbecilități, iar ca regulă generală: albii în fața negrilor. Și se pare că dacă ești alb în Occident devine un mare drept și o supremă datorie să îngenunchezi, din cauza vinovăției altora, din cauza istoriei și a unui sistem bolnav și corupt. Mai puțin s-a vorbit de părerea populației negre față de cele petrecute. Într-un recent simultan de interviuri a celebrei prezentatoare americane Gall Winfrey Oprah, cei întrebați au dat răspunsuri care dau de gândit: „Sistemul care a permis cele petrecute nu
s-a defectat, așa a fost construit”; „Mișcarea încearcă să spargă ce s-a învățat pe parcursul deceniilor în școli”; „Negri nu pot să fie eficienți în muncă fiindcă trebuie să se gândească în permanență la protecția propriei persoane”; „Albii nu consideră că durerile negrilor sunt asemenea durerii lor”; „Ce s-a întâmplat cu Floyd nu îi înspăimântă ci îi ener­gizează pentru a continua lupta”; „Solicită reformarea structurilor fundamentale ale statului, în care viața negrilor să fie protejată”; „Primărița din Atlanta, Keisha Lance Bottoms, negresă, îi cerea fiului ei de 18 ani să nu meargă la proteste fiindcă pe negri nu-i protejează nimeni”; „Gestul vânătorului după ce a împușcat o căprioară este să fie fotografiat îngenunchind pe gâtul animalului ucis. Parafrazând acestea, un Episcop negru afirma că pentru un polițist alb îngenunchierea pe gâtul unui negru este un «trofeu»”; „Din 250 mii de americani care mor de foame anual, 60 la sută sunt negri”; „Ce s-a întâmplat cu Floyd, zilnic se întâmplă în America cu negri în domeniul sănătății, învățământului, econo­miei”; „De ce dau foc negri cartierelor? Fiindcă nimic nu este a lor”; „Negrii vor egalitate și nu răzbunare”; „Nivelul de trai a negrilor este la fel ca acum 70 de ani”; „Nu se poate compara uciderea unui negru cu furtul unui blug dintr-un magazin de­vastat”; „Urmașii negrilor, aduși cu forța în America, nu primesc nici o despăgubire, aceasta fiind cauza rămânerii în urma albilor”; „În rândul negrilor furia și teama sunt reale”; „În America, sănă­tatea este legată de câți bani ai și nu de suferința omului”.
Desigur, se cer explicații în cazul dărâmării statuii lui Theodore „Teddy” Roosevelt la Washington, argumentat că președintele este imortalizat pe un cal, discriminând astfel un negru și un băştinaş care nu sunt pe cal; a lui George Washington la Portland, fiindcă a fost proprietar de sclavi etc. Protestatarii poartă tricouri inscripționate cu Marx, Engels și Che Guevara – revoluționari - fără să cunoască adevărata lor părerea despre segregarea rasială și antisemitism. Deci rămâne valabilă cerința „Audiatur et altera pars”, iar prostia nu are li­mi­te, refulează din când în când.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.