Mondo Cane

Recent a apărut o carte a unei mame cu patru copii născuți în Cana­da, prin care încearcă să-și motiveze hotărârea părăsirii țării care i-a adăpostit mulți ani. Cartea este o înșiruire de scene rupte din realitatea perioadei de maturizare a copiilor participanți la procesul educațional, începând cu grădinița. „Doi copii de 10 ani se întorc de la școală, unul din ei invitându-l pe celălalt să-i viziteze familia. La sosire, mama observă că cei doi copii nu îndrăznesc să se privească unul pe celălalt. După insistențe află că în timpul orelor li s-a predat modalitatea în care se face contactul sexual între doi homosexuali.
O altă scenă, în cadrul aceleiași familii: Unul dintre copii și-a informat părinții că va face un anumit lucru, cu care părinții nu au fost de acord. Replica copilului a fost: «Este viața mea, fac ce vreau cu ea. Dacă nu mă lăsați sun imediat la poliție»”.
Întrebat de unde a învățat această atitudine a afirmat că de la școală, explicând că li s-a spus că părinții sunt depășiți de realități și nu trebuie să asculte de îndemnurile lor. Îngrozită, mama a încercat să afle detalii despre procesul educațional din grădinițele și șco­lile canadiene.
Povestește despre o scenă din grădiniță: Fetița Suzi este surprinsă de educatoare jucându-se cu tre­nulețul, fapt care o determină pe educatoare să-i spună fetiței că ea nu este fetiță ci este băiat și a fost dusă, fără acceptul părinților, la un cabinet medical spre a i se aplica tratament hormonal. Tratamentele hormonale sunt continuate cu ope­rații de schimbare a sexului. După vârsta de 13 ani, statul canadian finan­țează operațiile de schimbare a sexului și avortul fetițelor gravide. La grădinițe, persoane travestite le citesc copiilor povestiri hazlii care includ filosofia gender, spu­nându-li-se că vor fi fericiți dacă vor trăi fără să țină seamă de organele cu care s-au născut.
Autoarea cărții afirmă că în socie­tate copiii intră tarați de sentimentul inutilității, se simt nefericiți, nu se mai regăsesc în colectivităţi, nefiind capabili să întemeieze o familie, devin irațio­nali, nesiguri în sentimente, situație exploatată prin apariția a diferite oferte și de multe ori finalul este sinuciderea.
În occident s-a acceptat ideea că este bine ca prin tratamente hormonale să se elimine gândirea de apartenenţă la noțiunea de fată / băiat, incluzându-se interven-țiile de modificare a sexului, în funcție de cum s-ar simți mai bine persoana în cauză. Aceste persoane ajunse la maturitate nu mai votează conștient, nu sesizează situația în care se găsesc, necunoscând o altă cultură.
Cele afirmate se înscriu în dictatura relativismului, a noțiunilor golite de conținut. În această cultură nu există noțiunea de toleranță sau iubire. Aceștia susțin că toată lumea are dreptate, oricine, oriunde, oricând poate spune orice, iar dacă se intră într-o discuție, mai ales, despre cultura creștină, cu care nu sunt de acord, atunci acuză că sunt marginalizaţi și excluși din societate. Și în politică a intrat cultura relativismului, prin invocarea ne­respectării „statului de drept”, o noțiune pe care nimeni nu o poate defini, dar toți o invocă, mai ales atunci când birocrația bruxelleză se simte ofensată.