• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 17 Februarie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 15 Noiembrie , 2019

Acum câteva zile a fost sărbătorită și la noi „Ziua Morților”. În cimitirele împodobite cu flori și lumânări s-a amintit de cei care nu trăiesc. Greșit! Ar fi trebui să ne amintim de aceia care și astăzi trăiesc. Este adevărat că viața pe acest pământ s-a încheiat pentru totdeauna – și nu vor reveni să trăiască, aici, într-un alt corp (reîncarnarea), așa cum cred unele po­poare din Asia –, dar trăiesc într-o altă dimensiune, în lumea de apoi, aşteptând învierea. Le vine foarte greu oamenilor să creadă că se vor mai întâlni cu persoana iubită, doar în fața lor a fost înmormântată. Poate că acest lucru este de înțeles, fiindcă nu este ușor să crezi în întâlnirea din lumea de apoi.

Cel care crede cu tărie acest lucru, să mulțumească lui Dumnezeu că trăiește cu acest har. Când citești epitafurile de pe monumentele din cimitire, unul este mai trist decât celălalt, fără un mesaj de speranță. Aceste înscrisuri nu vorbesc despre o viitoare întâlnire, despre o viitoare îmbrățișare. Sunt unii care construiesc morminte scumpe din marmură, ca să-și sublinieze statutul social, opulența, personalitatea, vanitatea.
Sociologii afirmă că atunci când slăbește credința în viața de apoi și în rai, înflorește cultura morții. În America este aproape hilar când mortul este prezentat cu fața ru­me­nită, cosmetizată, parcă strălucind de să­nă­tate, cu părul plin de zulufi, îm­brăcat elegant, lângă el cu obiectele preferate. Cea mai reușită fotografie este mărită și aşezată  într-un loc central. Se pune întreba­rea: de ce  necre­dincioșii nu au curajul să privească în ochi moartea? Sau de ce se ascunde copiilor rea­litatea morții, înmormântarea? În secolul trecut a existat un preot care predica des, care atunci când mergea la o înmormântare, prealabil trecea prin cimitir să vadă calitatea mormintelor. Dacă acestea erau „ca  niște case care se învâr­teau după soare” își dădea seama că acolo credința este slabă și trebuie să pedaleze pe întărirea acesteia în lumea de apoi. Dacă în localitate mormin­tele erau curate, dar sără­căcioase, atunci va avea o misiune mai ușoară. Un misionar întors recent din Filipine povestește că fi­lipinezii sunt foarte cre­dincioși. Pentru europeni, ceea ce fac fili­pinezii reprezintă manifestări fanatice.
În Vinerea Mare, când se reme­morează drumul parcurs de Mântuitor pe Muntele Golgota, unii acceptă să fie răstigniți pe cruce. Se manifestă astfel pentru a-și arăta credința deplină în viața de apoi. La ei, înmormântarea sea­mănă deseori cu o sărbătoare – îndeosebi când este înmormântat un bun creștin. La europeni, înmormântarea este un eveniment fără speranță, este manifestarea opaci­zării credinței. Filipinezii de multe ori sunt mai bucuroși la înmor­mân­tări decât la botezuri. Oare de ce sunt bucuroși filipinezii la înmormântarea unui om bun? Ei sunt convinși că cel decedat nu numai că a scăpat de durerile pământești, ci s-a întâmplat cu el ceva mult mai important. Cred că cel care zace în sicriu nu este un „biet mort”, așa cum obişnuim noi să credem, ci este un cineva care a trecut într-o lume infinit mai fericită.

Dacă ne referim la istoria noastră putem arăta că dacii considerau înmormântarea un moment de bucurie. Este straniu că la un popor autodeclarat credincios mai citim în anumite necrologuri că o anumită per­soană a trecut în „neființă”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.