Mondo Cane

Edouard Manet (1832-1883) s-a născut într-o familie selectă şi putea deveni ministru sau chiar şef de guvern. Tatăl său era înalt magistrat ministerial, iar mama sa fusese botezată de o prinţesă suedeză. Naşul său era chiar regele Suediei. Împins de la spate spre o carieră juridico-diplomatică, adolescentul Manet a preferat rătăcirile. Absolvent de gimnaziu este respins de Şcoala supe­rioară de marină. Se îmbarcă însă temerar la bordul unui vas şi ia în piept Atlanticul, până în Brazilia. Schiţează neîntrerupt mateloţi furioşi, beţi, dar plini de viaţă, şi talazurile unui ocean care-i şoptea că are altă vocaţie. Urmează rătăcirile pe uliţele irezistibile ale Luvrului. La 18 ani intră în atelierul pictorului de scene istorice Thomas Couture, unde dă dovadă de aptitudini tehnice excep­ţionale dublate de refuzul conven­ţiilor academice.
Renaşterea îl emoţiona, dar şi în­drăznelile lui Courbet şi Delacroix i s-au cuibărit în suflet. Va prelua eclectic din fiecare şi va înfiinţa propria sa instituţie: precursor al impresionismului. Influenţa impresionistă se manifestă în special prin adoptarea unor subiecte lejere. Moare de sifilis netratat, cu piciorul stâng amputat. Cu doi ani înainte, primise Legiunea de Onoare.
Pictura „Scăldatul” a produs un imens scandal. Manet a pictat-o între 1862 şi 1863 cu gândul că va fi acceptată la „Salonul” Academiei de Arte Frumoase. Nu numai că Academia a respins pânza, dar pictura a ajuns şi batjocura multor vizitatori ai „Salonului refuzaţilor”, care au boteza­t-o „Dejun pe iarbă”.
Subiectul era: în mijlocul naturii, doi prieteni sunt surprinşi într-un moment de conversaţie plăcută. În prim-plan, Manet a pictat hainele femeii şi coşul cu fructe aşa cum ar fi făcut-o într-o pictură de natură moartă. Neobişnuită este prezenţa unei femei goale la acest dejun pe iarbă, cu atât mai mult cu cât cei doi tineri care îşi caută buna-dispoziţie în natură, sunt îmbrăcaţi corect, în costumele epocii.
Supărătoarea asociaţie dintre decenţa vestimentară a celor doi bărbaţi şi indecenţa tinerei femei a generat reacţii disproporţionat de mari la vremea respectivă. Se considera că pânza este prea mare pentru un su-biect aşa de trivial.
Lucrarea a rămas ca cea mai notorie pictură a secolului al XIX-lea!
Manet pictează apoi Olympia, tablou în care elimină orice posibilitate de interpretare alegorică. O nouă sursă de scandal. Insultele sunt de genul: „Dacă Olympia făcea trotuarul nu i s-ar fi dat trei franci!”. La Salon, tabloul este expus foarte sus pe pere­te, ca să nu poată fi văzut.
Şi alte aspecte au stârnit mânia pu­blicului de atunci: faptul că slugii – o negresă într-un maldăr de pânză roz – şi florilor li se dă egală importanţă în cadrul lucrării.
Tema hulitului tablou este reluat astăzi când furia se concentrează asupra inadmisibilităţii ca o negresă să fie pictată în chip de slugă.
Un lucru este cert: Olympia rămâne până acum cea mai hulită femeie din istoria artei.