Mondo Cane

1848, presa vremii publica: „O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali fran­cezi și polițiști germani.
Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist?
Din acest fapt reies două lucruri: Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere şi a venit timpul: comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși”.
Londra, 24 iunie 1872. Karl Marx şi Friedrich Engels scriau în prefaţa Manifestului Partidului Comunist: „Ideea centrală a Manifestului constă în aceea că, în fiecare epocă istorică, modul de producţie economică şi de schimb preponderent şi structura socială pe care o generează în mod necesar constituie baza pe care se înalţă istoria politică şi intelectuală a acestei epoci şi prin care îşi găseşte exclusiv explicaţia şi, în conse­cinţă, întreaga istorie a omenirii (de la desfiinţarea orînduirii gentilice pri­mitive cu proprietatea ei comună asupra pămîntului) a fost istoria lup­telor dintre clase, a luptelor dintre clasele exploatatoare şi clasele exploatate, dintre clasele dominante şi clasele asuprite; că istoria acestor lupte de clasă reprezintă o scară a dezvoltării care în momentul de faţă a atins o treaptă cînd clasa exploatată şi asuprită - proletariatul - nu se poate elibera de sub jugul clasei exploatatoare şi dominante - al burgheziei - fără a elibera totodată şi pentru totdeauna întreaga societate de orice exploatare şi asuprire, de orice deo­se­biri de clasă şi lupte de clasă”.
„Dată fiind uriaşa dezvoltare a marii industrii în ultimii douăzeci şi cinci de ani şi progresul realizat o dată cu aceasta, dată fiind aderarea tot mai largă a clasei muncitoare la partid, experienţa practică mai întîi a revoluţiei din februarie şi, într-o măsură şi mai mare, a Comunei din Paris, cînd proletariatul a deţinut pentru prima oară puterea politică timp de două luni, acest program este pe alocuri învechit. Comuna a dovedit îndeosebi că clasa muncitoare nu poate să ia pur şi simplu în stăpînire maşina de stat aşa cum este şi să o pună în funcţiune pentru propriile sale scopuri”.
Londra, 2019. Cu mare tam-tam se anunţă reeditarea Manifestului Partidului Comunist cu adnotările cuvenite, care doreşte să spună că stafia comunismului nu a murit şi ideea luptei de clasă, care a nenorocit generaţii întregi, este în adormire.
Este bine cunoscută lozinca comu­niştilor: „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” a fost înlocuită şi reactua­lizată: „Anarhişti din toate ţările, uniţi-vă!”.